La un moment dat, părintii si-au dat seama că e prea liniste. Era prea liniste. Din camera în care se aflau cei doi copii nu se auzea nimic.
– Poate au adormit, a zis el, trăgând nădejde.
Au mers tiptil. Au tras cu ochiul. Băiatul cel mare (împlinise doi ani si jumătate) stătea aplecat peste frătiorul lui (în vârstă de trei luni). Era concentrat, avea un cleste de plastic în mână.
Când a simtit că e privit a întors capul. Le-a zâmbit lui mami si lui tati si le-a explicat:
– Adi repară bebe.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 