Subţirelul îi găsise pe toţi, care ascunşi prin garduri, care stând pe la colţuri, îndărătul întunericului. Era bun. Numai pe unul nu reuşise să-l afle, pe Mucos. Era cel mai mic dintre ei. Începuseră să-l caute cu toţii, cu teamă. Nu mai era de-a v-aţi ascunselea, era de-a pierdutelea. Dar Mucosul uitase de joc, se dădea pe leagăn, de-aia nici nu-l observase nimeni, era normal să fie cineva care se dă pe leagăn. Când şi-a amintit de joc, Mucosul s-a dus la copacul unde numărase Subţirelul şi a scuipat subţire, cu muci. L-au înconjurat chiuind „Urma scăpa turma!”. Numai Subţirelul nu chiuia. Se apucase deja să numere iar, de data asta cu ciudă.
Mucosul şi Subţirelul
5 Responses to “Mucosul şi Subţirelul”
-
…mai Caline, textul asta e foarte, foarte bun! Astea (PA-urile) ti-s talantul. Pe bune. Din cate vad, banuiesc ca n-ai de gand sa-l ingropi. Dar, just in case: nu-l ingropa!:)
ApreciazăApreciază
-
Multam, Fumi, nu îngrop nimic. Iar cartea de PA-uri, când o s-o scot, ti-o voi trimite taman în SUA (dacă nu cumva apucăm să bem vreodată berea aia în România).
ApreciazăApreciază
-
-
Călin Hera. PA-uri şi mirări 