Andrei Plesu vorbeste despre absenta de pe „piaţă” a unor teme prietenia, umorul, destinul şi moartea. „Se vorbeşte infinit mai mult despre succes, despre sănătate, politică, virtuţi manageriale şi feluri de mâncare”, spune Plesu.
Comentariul a fost scris, desigur, înainte de aiureala cu flacăra violet, altfel i-ar fi folosit. Sau nu. Nu stiu. Stiu doar că fiecare dintre noi simte asta, atunci când e sincer: că, de exemplu, prietenia e un subiect desuet.
Din acelasi editorial: A.P. vorbeste despre un câine care stă, imobil, pe un trotuar. „E atât de imobil, de extatic, de impasibil, încât pare mort. Ceea ce văd e o lecţie de destindere rituală, un salt, aproape mistic, în afara vârtejului înconjurător. Prin comparaţie, toţi trecătorii care ocolesc silueta canină par o adunătură de agitaţi”, zice Plesu. Apoi se întreabă cum ar fi să se aseze lângă dulău si să stea, filosofic, alături de el.
Chiar, cum ar fi fost? Câti dintre voi ati fi făcut-o/ati face-o?





