Fotografia de astăzi am primit-o de la Leo, al cărui blog tot nu-l pot accesa, nu stiu de ce. Până la urmă voi reusi. Deocamdată, vă anunt că noua etapă, a Ursuleţului de pluş, se încheie marti, 23.00. Vă astept PA-urile aici, ca de obicei. Baftă!
Farmecul copilăriei starsgates
Unii spun că diamantele sunt prietenii cei mai buni ai fetelor. Nu pot să-i contrazic, probabil multe fete gândesc aşa, inclusiv eu, dar parcă atunci când văd un ursuleţ de pluş mi se înmoaie inima şi-mi vine să-l strâng în braţe şi să nu-i mai dau drumul.
Simt tot farmecul copilăriei adunat în jucăria asta nostimă. Sigur că nu voi considera niciodată un ursuleţ de pluş, un lucru de prisos în casă.
Scluptură în nori Maria
– Tati, tu ştii să scluptezi în nori? mă întreabă Andrada cu ochi rugători.
– Să sculptezi vrei să zici, repet tuşind a surpriză.
– Da, să scluptezi. Vreau să scluptez un ursuleţ de pluş în norul ăla. Şi-mi arată cu degetul spre cer.
Abia are trei ani, bătrâne, şi-i prea devreme pentru astfel de episoade. Şi pentru mine, şi pentru ea. Şi ce ştiu eu despre sculptură? Ah, bătrâne, ce idee năstruşnică! Hai, scoate-mă din asta, vrei?
Mă vede încurcat, aşa că îmi explică zâmbind, cu un soi de simpatie care mă anulează:
– E pentru Tudor. Mami mi-a zis că vine până de Crăciun. Zi, tati, ştii să scluptezi?
Asteptari cristian
-Stau rezemat, retezat, pe perna asta de ani de zile, de cand Iolanda a plecat de acasa. Mi-a furat-o baiatul ala imberb, lung, cu ochelari. Iar ea, nerecunoscatoarea, s-a dus intre bratele lui uitand intr-o clipita noptile de intuneric vascos si negru, cand numai in imbratisarea mea isi putea gasi linistea…
Se aude o sonerie, apoi o usa trantita, voci amestecate…
-Mami, mami, asa-i ca el e Bobo ?
-Da, el e, spuse Iolanda zambind.
-Bobo, vrei sa vii cu noi, intreba fetita?
Atunci Bobo a inceput sa zambeasca uitand intunericul…
Generaţia de pluş Simion Cristian
Copii cred că generaţia noastră este o generaţie de pluş! Cred că noua nu ne lipseşte nimic… şi totuşi ne lipseşte ceva! Ne lipseşte esenţialul: prietenia. Ar trebui să ne dezvăluim gândurile acum când încă mai putem. Cât timp un copil rău nu ne trage de mustaţi. Vrem să fim cu cineva cu care să ne înţelegem reciproc! Asta vrem! Zâmbetele noastre timide nu pot umple sufletul dornic de frumos, de fericire, de prietenie. Noi toţi dorim şi vrem să avem prieteni! Dar, nu toţi prietenii sunt buni…
Amintiri din copilăria ei cell61
Camera ei e neschimbată. Pătuţul e făcut, iar ursuleţul de pluş stă rezemat cuminte de pernuţa ei preferată. Pe unul dintre pereţi încă mai e desenul abstract trasat pe la 2 ani. Doar o mâzgălitură pentru adulţi, care nu reuşesc decât rar să pătrundă înţelesurile lucrurilor făcute cu atâta seriozitate de cei mici. Adesea, pătrund tiptil în cameră şi mă aşez pe pat. În linişte, închid ochii şi o văd venind cu braţele întinse spre mine, râzând cu tot sufletul ei de copil. Ce repede trecură anii…
Dor de copilărie Mariana
„Of! Ştiu! Ştiu că mă aştepţi cu zâmbete de pluş…Încă un pic…mă cam împletucesc în papucii moi de casă…Of! Şi ochelarii..unde mi i-am pus?! Doar n-or fi pe nas, ca-n poezie…Nu, nu-s acolo, că-s în mână…Şi mâna asta ce mai tremură!!!…O fi nerăbdarea să te atingă?…Mai aşteaptă un picuţ că vin acuşica.”…spune tremurând, nu fetiţa de alaltăieri, ci…străbunica…
Pacea de la căpătâiul micului om Teodora
A petrecut prima noapte în coşul de jucării, înghesuit de o duzină de musculoşi înarmaţi până-n dinţi, cu feţele ascunse sub căşti hidoase, dinadins făcute să înspăimânte. N-a închis un ochi, de teama acelor bestii lipsite de minte şi suflet. A doua zi, însă, a reuşit să cucerească inima băieţelului cu ochi căprui. A fost târât de colo, colo, oriunde puştiul, împleticit, voia să ajungă, a fost smotocit, tras de urechi, nasul i-a fost muşcat… dar au devenit prieteni. Din acea seară a dormit alături de patul copilului, cu grijă spijinit de o pernă moale, întotdeauna cu faţa spre micul om. Un zâmbet fericit i s-a desenat pe faţă, şi nu l-a mai părăsit niciodată.
Căutare de Pluş Mariana
L-aţi văzut cumva pe Pluş
Cel cu zâmbet de ghiduş?
Îl tot cat de-o vreme bună
Şi prin stele şi pe lună,
Dar el stă pitit şi tace…
Nu vrea să-l găsesc, şi pace!
Crede că-l culc pe-o căpşună
Iar el vrea să se mai joace…
…şi căpşuna nu-i prea place…
– Tare-aş vrea vreo două mure!
spune ursuleţul trist…
Ia să m-ascund în pădure!
Silentium Leo
În camera prost luminată domnea o dezordine desăvârşită. Mă invitase să văd manuscrisele religioase despre care-mi povestise la ultima noastră întâlnire.
Se avântă înăuntru, învolburând cu haina largă aerul stătut. O linişte stranie umplea spaţiul. Într-un colţ, singurul neatins de harababura generală, un urs galben îşi odihnea capul pe o pernă, într-un pătuţ de copil.
Îmi făcu semn să mă apropii. Apoi, cu arătătorul pe buze, îmi şopti abia, arătând spre pat :
– Ssst, încet, că doarme !
Culpă Leo
– Cine a mâncat toate prăjiturile ?
– Tot ursul !
De la o vreme, ursul galben se ţinea de ghiduşii. A pătat faţa de masă cu acuarele, a spart vaza albastră, ba chiar a pus apă în tubul de pastă de dinţi !
– Tare obraznic ursul ăsta ! Ema, cum zici tu să-l pedepsim ?
Fetiţa abia şopti, posomorâtă :
– Să-l punem să resolve probleme de matematică din culegere…
Acum, ursul se odihneşte şi vinovatul îşi ispăşeşte cuminte pedeapsa.
Nostalgie şi împlinire Mariana
Era tare băieţoasă! În toate cele… Odată şi-a rupt mâna la fotbal, că, deh, mingea aceea era prea grea, venită glonţ din şutul lui Petre, drept în mâna ei.
Totuşi ceva îi trăda feminitatea, încă de micuţă. O imita pe mama ei, ca o umbră de pluş. Când o punea mami pe surioara ei la culcare, îl punea şi ea pe Martinică…
De când a plecat , Martinică o tot aşteaptă…Şi o să aştepte mult şi bine…
Azi, de mână cu David şi în braţe cu Nadine, ciocăneşte la uşa casei părinteşti…
Martinică tresare de fiecare dată şi surâde, apoi se preface că doarme…
Nu vreau alta jucarie LePetitPrince
Ursuletul meu de plus
Zice ca sunt jucaus
Ca mereu il scol din somn
Cand el sforaie molcom
N-are liniste si pace-
zice ca sta ca pe ace.
Ursuletul meu de plus
Nu vrea sa faca nici dus
Vrea sa fuga in padure
(Cred ca-i miroase a mure)
Eu de vanator ii spun-
el vrea apa si sapun.
Asa cum e somnoros
Dificil si mofturos
L-as alege dintr-o mie
Nu vreau alta jucarie!
PA-SF Dan
Jurnal de bord, ziua 398.12
am reuşit în sfârşit să remediem defecţiunea de la motorul 6, pierderi 2U;
raportul comandoului aflat la sol e îngrijorător, pierdut alţi 20U;
sper să ajungem totuşi în timp util, Salvarea trebuie sa se producă în coordonatele stabilite: U2U va fi recuperată!
…indescifrabil…
fragment din mesajul interceptat recent, transmis către Bază de comandantul navei venite să elibereze prinţesa moştenitoare a R.U.P, ostatică pe planeta bipezilor războinici ~ decodare aproximativă
Gând pufos Călin
Deci, nu-s într-o ureche. În schimb, sunt moale şi pufos. Uneori râd (am zâmbet nepereche). Când dorm, visez frumos. Când dorm în braţe, zic. Visez că mă ridic şi-apoi dansez, în gând. Şi vă sărut, pe rând.
Lacrimi de dor LordDIf
Tanti Ludmila trebăluia de zor prin cameră. Zărind ursuletul de plus cu nas rosu si esarfă portocalie odihnind cuminte pe pernută se opri, asezandu-se la marginea patului. Mângâie cu drag locul gol din spatele acestuia, lăsând sa-i scape un oftat: Cine-i va mai spune povestea de seară acolo printre straini fetitei mele dragi?
Lacrimi calde îi umplura ochii, oglindind în ele dorul de copilul ce alerga prin gradină fluturi pictati în culorile curcubeului.
Urs nehotarat Paul Gabor
Eu am sa fiu nesupus. Si alb. Voi dormi pe gheata si-mi voi croi visele din fulgi de aurora boreala. Nu stiu daca lista mea de idealuri va fi pusa la dosar, dar am sa trec din cand in cand prin casele voastre sa va pun o oglinda sub nari. Pana atunci, iubiti-va… Si dati-mi o tulpina de bambus, va rog.
PUBLICAT DUPĂ DEADLINE. NEELIGIBIL PENTRU CLASAMENTUL DE ETAPĂ, DAR ADUCĂTOR DE 1p ÎN CLASAMENTUL GENERAL
Fetita ce mergea mereu… zbordefluturee
Fetita ce mergea mereu pe acelasi drum spre casa, iarasi se opri in fata vitrinei.
Ana era numele ei si prietenul ei din vitrina, Ursuletul de Plus, deja stia acest lucru.
De cate ori venea de la scoala, stateau de vorba. Ii povesea despre copii rai care radeau de ea ca nu putea fi ca si ei. Ca nu avea decat o mana …. Si cu ea nu putea scrie ca si ceilalti, nu se putea juca…Iar lacrimile din ochii Anei nu ii vedea decat prietenul ei de plus, care o privea cu drag si o asculta cu atentie de fiecare data.
Azi Anei i se paruse ca vede o lacrima pe obrazul de plus…






