Archive for noiembrie 21st, 2009

21/11/2009

dimensiunea a patra iubirea

te iubesc cu auzul
ca într-o călătorie eu aici tu pe scaunul din dreapta
aud sunetul privirii tale ca un lac de dimineaţă în munţi

te iubesc cu mirosul
ca o floare a soarelui însetată de cer
ca o briză a mării cu obrajii bronzaţi cu nisip pe glezne

te iubesc cu pipăitul
ca linia vieţii din palma aşezată pe sâni coborând uşor
aşa cum se desprinde ziua de noapte pe dig

te iubesc cu văzul
ca într-un dans rotund pe un inel
cu rochia albastră cu rochia albă cu rochia mov cu rochia lăsată pe scaun

te iubesc cu gustul
ca un coş cu cireşe la sfârşitul lui mai
ca o sosire un ceai fierbinte o explozie de struguri

e ceea ce contează ceea ce vine ceea ce e
dimensiunea a patra iubirea
ca un secret ca o menire ca o continua si nepotolita foame

Etichete: , ,
21/11/2009

The Land of Choice

La două săptămâni după ce a vizitat România, englezul Hans a fost întrebat cum e pe acolo. Înainte de a răspunde a mai cerut un pahar cu bere. A sorbit apoi, prelung. Şi-a şters spuma de pe barbă (de când cu aventurile mongo-ruse nu şi-a mai arătat obrazul dezvelit) şi a spus, cu accentul lui de Nottingham:
– E o ţară frumoasă. E atât de frumoasă, că te fură până şi peisajul.