Toată lumea aştepta. Cei din cor aveau vocile încălzite, rudele şi invitaţii jucau de pe un picior pe altul, scoţând aburi la fiecare vorbă şoptită. Cei mai pioşi se rugau în gând, miresei i se făcuse frig, mirele râdea tâmp.
Fane Ochi trăgea cadru după cadru. Doar naşul îi spusese clar: „Pozezi tot!”. Din una-n alta, s-a strecurat în altar, de unde ieşea un fum uşor, fum de tămâia diavolului. „Nu mă fotografia cînd fumez, te rog, că Tata nu ştie că fumez”, i-a zis popa, stingând chiştocul.
Tămâia diavolului
23 comentarii to “Tămâia diavolului”
-
-
No, poate şi popa intermediază discuţii în două luntri. Adevărul că se spune să faci ce zice popa şi nu ce face popa:)
ApreciazăApreciază
-
-
-
-
-
Io cred ca-l iarta Tata, daca nu face si alte prostioare…
(nu mai e nevoie de exemple, ca se cunosc) 🙂ApreciazăApreciază
-
-
-
@cell61: L-a ascultat, cum nu? N-a tras niciun cadru. Însă a povestit mai departe.
ApreciazăApreciază
-
-
-
@starsgates: Adevărul e că acest text a fost scris în Pahico. Trebuia să inventez un PA pornind de la o frază. Fix fraza cu tata care nu stie.
ApreciazăApreciază
-
-
Călin Hera. PA-uri şi mirări 