Avea vreo 40 de ani, păr rosu. Era înaltă, pistruiată si se străduia să vorbească limba română. Puternic accent englezesc. Voia să ajungă la Eroilor. Am oprit-o să urce în metroul din care tocmai coboram. I l-am indicat pe celălalt. Mi-a multumit de parcă i-as fi dat apă. Atunci mi-am dat seama că gresisem. Eram captiv lecturii tocmai întrerupte, probabil de-aia. Mi-am cerut scuze, i-am spus că am gresit. M-a privit cum sunt priviti băstinasii si mi-a multumit cu indulgentă, de parcă în apă ar fi fost mormoloci (adică, deh, asa beti voi apa, cu mormoloci). S-a îndepărtat zâmbind amabil. Fireste.
Apă cu mormoloci
11 comentarii to “Apă cu mormoloci”
-
-
-
-
@daurel: Eu am o teorie aici. Cred că am expus-o pe undva, dacă-mi amintesc unde, voi aduce un link.
PS Bucurestean adoptat, dar niciodată cu totul.
ApreciazăApreciază
-
:))
Lectura bat-o vina. Ei se mira de noi fiindca sunt mai evoluati in ceea ce priveste concentrarea per timpi mici (vorbesc de oamenii normali, fireste) in timp ce noi, balcanici, lasam multe trenuri sa vina si sa plece.
…fireste, generalizez.ApreciazăApreciază
-
Acuma, ce era să facă şi ea? Să dea cu poşeta? Risca să paţă vreun conflict! Şi, cum la noi se studiază mult Caragiale… 😀
ApreciazăApreciază
-
@gabi: Faza e că, dup-aia, pe scările rulante, am reînceput lectura. Abia acasă mi-am amintit faza…
ApreciazăApreciază
-
-
-
-
Călin Hera. PA-uri şi mirări 