Îi plăcea să mănânce creier de găină deşi, se ştie, găinile au creier de bibilică, adică mai deloc, sunt cam proaste, ceea ce nu le face mai puţin gustoase, recunoaşte în timp ce mai comandă o porţie, poate că există o legătură între cantitatea de creier per capita şi gust, hehe, apoi îşi aminteşte că găina bătrână face ciorba bună, dar nici puicuţele nu sunt rele, zău aşa, uite-o pe fata care aduce mâncarea, zâmbind aparte, o să-i dau un bacşiş serios, o priveşte el cu subînţeles.
– Un porc ce se dă cocoş, îşi spune fata, fără să-şi dea jos zâmbetul de pe faţă.
27/10/2009
La mintea cocoşului
27/10/2009
Cel mai reuşit PAjoc
În completarea discuţiei despre PAjocurile de până acum, vă propun un sondaj de opinie. E un sondaj multiplu: puteţi alege câte trei PA-uri din lista de mai jos.
NOTĂ.
PAjoc este un PA pe care îl scriem împreună: fiecare adaugă câteo propoziţie cu oarecare noimă celei precedente, astfel încât să rezulte un text de aproximativ 500 de semne (sau mai puţin) care să încânte cititorul şi săi provoace imaginaţia.
Stăpânul rotiţelor
Am nimerit în plină nebunie. Depărtarea de realitate se poate face încet, folosind rotiţele fără zimţi. Oratorul stia foarte bine ce are de facut. Îl simteam incordat ca pe o fiara inainte de atac atunci cand, simtind ca multimea s-a potolit si este suficient de subjugata, pregatea asaltul final asupra constiintelor.
Tăcerea fluturilor
Am nimerit în plină nebunie. Paradoxal, mă simt atât de bine încât n-aş mai pleca de aici. Nebunia mi se potriveste manusa. Aflasem asta de când cu fluturii. Fluturii aceia mici si negri despre care îti vine să zici că sunt muste.
Să înceapă nebunia!
Am nimerit în plină nebunie. Prima reactie a fost sa renunt. Dar mi-am zis: “de ce nu?”. Labirintul părea inocent. E drept, era cam mult nămol. Am luat puţin pe degete şi mi l-am întins pe faţă. Abia acum eram pregătit.
Gladiatorul
Am nimerit în plină nebunie. Am dat sa fug dar m-am trezit ca pasesc inapoi. Instinctiv. . Am simtit peretele rece pe spate. Gloata striga ca smintita. Mi-ar fi greu să zic acum “joacă-se cine-o vrea cu focul ăsta.
Caleidoscop
Am nimerit în plină nebunie. Multimea de gura-casca privea buimacita submarinul. Era galben şi din interior se auzea muzica celor de la Beatels. Când te uiţi mai de-aproape îţi dai seama că nici nici şopârlele care dorm pe el nu respectă măsura. Soparlele nu stiu decat masura 1/2: coada sus, coada jos.
Matrix
Am nimerit în plină nebunie. Eram singurul viu, singurul cu aripi. În lumina de crepuscul, hâda mulţime de nevertebrate viermuia sinistru, sorbindu-mă ca o mlaştină. Noroc cu aripile care m-au ajutat să zbor spre lumină. Sau doar asa credeam?
(Domnul Lică transpiră răsfoind)
”Oamenii sunt precum cărţile: pe unii îi ghiceşti după prima pagina, alţii te incită să-i aprofundezi.” Era sigur că citise undeva asta, nu contează unde, contează că i-a venit în minte acum, când o strânge în brate. Voia s-o citească din scoarţă în scoarţă, dar se tot poticnea la prefaţă. Nu avea decât două opţiuni : să citească rezumatul (o aventură fulgerătoare de o noapte) sau să consulte critică literară (toţi prietenii care o citiseră).
(A citi frumusetea)
”Oamenii sunt precum cărţile: pe unii îi ghiceşti după prima pagina, alţii te incită să-i aprofundezi.” Era sigur că citise undeva asta, nu contează unde, contează că i-a venit în minte acum, când o strânge în brate. Voia s-o citească din scoarţă în scoarţă, dar se tot poticnea la prefaţă. Asta pentru că stia: oricât ar fi de bună, frumuseţea citită prea mult, dezamăgeşte.
(Cărtile si regretul)
Între doua mutari, intelectualul îsi lasa unele carti in vechea casă. În schimb cară cu el o grămadă de lucruri nefolositoare. De exemplu, acest regret. Cărtile le citise din scoarta-n scoarta. Regretul nu-l descifrase încă. Putea să moara intr-o zi lasand in urma atat cartile cat si regretul, nepriceput si la fel de nefolositor. Poţi denumi asta abnegaţie sau iubire de carte ?
(Ceri decenţă, obţii dezamăgire)
Între doua mutari, intelectualul îsi lasa unele carti in vechea casă. În schimb cară cu el o grămadă de lucruri nefolositoare. De exemplu, acest regret. Promite azi să se descotorosească de toate vechiturile, dar se dezamăgeşte a doua zi ; şi astfel duce-n spate şi un regret, şi o dezamăgire. Poţi denumi asta abnegaţie sau iubire de carte ?
Răsăritul lui
Se trezea dis de dimineaţă, de ani de zile, încercând să surprindă răsăritul. Apusul nu-l văzuse niciodată, nu-l interesa ; naşterea soarelui, mereu altfel, îl fascina de fiecare dată. Poate pentru că nu ştia sau ignora faptul că un apus era de fapt un nou răsărit. Citise undeva ideea asta si-l enerva că si-o amintea exact acum, când izbucnirea soarelui, iminentă, trebuia să-l umple de entuziasm. Prima rază pulveriză iritarea: acum zâmbea ca un copil.
PAdialog (neterminat)
– Asta-i pe franţuzeşte?
– Nu dragă, e pe franco-româneste.
– Mă refer la păstaia din farfurie?
– A ! E cina, dragă. Mereu abstractizezi…
27/10/2009
PAuză cu pretenţii
PAjocul început zilele trecute merge bine, aşteptat de bine. O explicaţie e aceea că vorbim despre un joc simplu, în care acela care participă n-are decât să adauge o propoziţie (cel puţin asta e prima impresie). O altă explicaţie e atractivitatea genului pahiliterar.
Am observat că există un aşa zis nucleu dur al autorilor de PA-uri; sunt cei care, în principiu, au participat regulat la concursurile de PA-uri şi care scriu PA-uri pe blogurile lor, mai des sau mai rar. Aceştia contribuie, uneori cu entuziasm, şi la PAjoc. Lor li se adaugă unii cititori constanţi ai acestui blog, cărora le mulţumesc încă o dată, plus alţi câţiva care au devenit mai activi pe blogul meu cu ocazia PAjocului. Sunt încântat că o fac şi îi rog pe cât mai mulţi să intevină.
Privind textele rezultate, am observat, pe de o parte, tendinţa de a duce PA-urile făcute la comun către o zonă poetică, filosofică aproape. A doua tendinţă este a o da pe glumă. E firesc, întrucâtva, deoarece aceastea sunt tendinţe generale ale autorilor de PA-uri (PA-ul anecdotă e, probabil, cel mai de succes gen pahiliterar).
Experimentul PAjoc a mai demonstrat ceva: cele mai de succes propoziţii sunt cele surprinzătoare, care pot deschide mai multe căi. De cele mai multe ori simple pur şi simplu. Mi-amintesc, de exemplu, acel „instinctiv” al lui LePetitPrince, propoziţia-cheie, poate, a versiunii 4 din Primul PA în căutare de semne.
Mai ales în cazul primului exerciţiu am fost aproape forţat să închid câteva PA-uri pentru că a patra sau a cincea propoziţie pur şi simplu erau finalul perfect, dincolo de care s-ar fi putut adăuga aproape orice, deci devenea treaba cititorului să continue, în gând, povestea. Aici stă un secret al pahiliteraturii: acela că trezeşte pofta, că râcăie imaginaţie, că stârneşte creativitatea.
Mi-ar plăcea să comentăm împreună, pe mai departe, după ce am scris împreună vreo zece PA-uri. Vă provoc, deci.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 