Domnul Lică tresare

Îi ocupase locul de parcare. Aşa că domnul Lică i-a zgâriat, firesc, maşina. Îi suflase liftul de sub nas. Deci, i-a rupt o sârmă în broasca uşii. Mă rog, relaţia lor mergea unsă, ca între vecini. Într-o zi, dl. Lică s-a gândit să preia el iniţiativa. Aşa că a furat ghiveciul cu yucca, lăsat pe casa scărilor şi i-a tras un şut pisicii care a zburat printre balustrade, cu un mieunat lung, până la parter. A pierdut atunci, nenorocita, vreo patru vieţi. Zi de zi după aceea, domnul Lică se întreba ce va păţi, cum îi va răspunde celălalt. Stomatologul. Sau orelistul, mereu îi încurcă.

10 comentarii to “Domnul Lică tresare”

  1. Avatarul lui cell61

    Toate ca toate, da’ cu pisica ce avu? 🙂
    Bad Lică, very bad!

    Apreciază

  2. Avatarul lui CalinH

    @cell61: Mda, cred că va trebui să mai lucrez un pic la imaginea lui.

    Apreciază

  3. Avatarul lui adc

    Vede el când i s-o umfla măseaua şi-o să facă şi o infecţie acută, la ureche. Atunci o să-l cunoască şi pe stăpânul pisicii, anestezistul. Mamă, ce-o să-l mai doară capul, după aia!… (Dac-o să-l mai doară…)

    Apreciază

  4. Avatarul lui Leo

    Parca si vad un volum de PA-ri numai si numai despre domnul Lica.

    Apreciază

  5. Avatarul lui CalinH

    @adc: Putem sa ne gandim ca e un bloc de medici?

    Apreciază

  6. Avatarul lui CalinH

    @Leo: S-ar numi simplu: Domnul Lică. Iar domnul Trandafir ar muri de ciudă.

    Apreciază

  7. Avatarul lui drawforjoy

    Nu e bine nici cand i se ocupa locul de parcare, dar nici cand il ocupa el nu e mai distractiv. Orice ar face, tot se alege cu o trasnaie. Si mai ales din partea orelistului sau a stomatologului.

    Apreciază

  8. Avatarul lui CalinH

    @drawforjoy: Cred că merită o vacantă.

    Apreciază

  9. Avatarul lui gabi

    …domnul Trandafir e în mod cert innebunit de ciuda (prietenii mei stiu de ce),
    cat despre blocul si medicii cu pricina…sigur domnul Lica nu locuieste intr-un bloc operator ? :))

    Apreciază

  10. Avatarul lui CalinH

    @gabi: Stiu că, la un moment dat, avea niste prieteni cam nebuni.

    Apreciază

Răspunde-i lui calinhera Anulează răspunsul