Îl trezise zgomotul claxonului care, intrat prin fereastra deschisã, îi lovea strident urechile, explodând în inimã. Sperase să nu se scoale înainte de prânz, dar claxonul acela idiot îl făcuse să sară din pat, cu inima zbătându-i-se prin pijama.
– Probabil că domnul Lică iar a parcat aiurea, găsise o explicaţie în timp ce căuta un pahar cu apă.
Apoi s-a dumirit: domnul Lică era chiar el, iar claxonul sunase doar în capul lui obosit. Cum tot găsise paharul cu apă, luă un somnifer.
A doua oară s-a trezit de-a binelea, cu mutra îngrozită: se făcea că domnul Lică sărise pe el, adică el pe el însuşi, îl sărutase franţuzeşte şi tocmai se pregătea să abuzeze de el, sălbatic.





