Se trezise urcând o pantă abruptă. Habar n-avea ce-l mânase într-acolo. Oricum, era prea concentrat la urcuş pentru a se mai putea gândi la asta. Urca temeinic, ca dintr-o poruncă, cu bărbia în piept. Lucra la fiecare pas cu îndârjire. Ca un melc hotărât. Privit de departe, era ca un punct după care îţi mijeşti ochii. Privit de aproape, mirosea a transpiraţie.
Când a ajuns în vârf a răsuflat de două ori, ca să facă legătura între aerul rarefiat şi plămâni, apoi s-a întrebat, probabil în gând:
– Iar acum?
Melcul cu două picioare
36 comentarii to “Melcul cu două picioare”
-
-
Imi place melcul tau (al nostru, al tuturor).
Cum urca el hotarat pas cu pas, cu barbia in piept si cu gandul la varf.
Lasa-l un pic sa se bucure la soare si apoi o sa vada singur ca acelasi munte il va chema spre un alt varf 😉ApreciazăApreciază
-
atunci cand exista o tinta toate puterile is activate`n mod spontan. cand melcul si`a atins tinta se metamorfozeaza. devine maur:)
ApreciazăApreciază
-
Auch,
atunci sa se bucure de gasirea varfului si sa-i fie deschidere, asa cum spune si Ancuta. Ce nu e okay acolo ? E soarele sau aerul prea „tare” ? 🙂
Nu stiu…doar presupun ca ar fi bine asa…
discutia e deschisa si altor pareri 🙂ApreciazăApreciază
-
Uff,
vad ca varianta „si a trait asa pana la adanci batraneti” nu-ti place fiindca vorbiram ca de fapt conteaza calatoria…
Astfel ca trebuie sa reia drumul dus si intors dar nu pe aceleasi poteci…nu pe poteci batatorite…
Asa e …destinatia e drumul 😉ApreciazăApreciază
-
de ce n`ar aprecia? doar maturizarea`i un fel de alchimie, iar maurii au fost excelenti alchimisti:)
si`ar fi interesant de stiut daca melcu`i un limax sau unu` codobelc, daca plateste impozit sau plateste chirie pentru lumea dusa`n spate.ApreciazăApreciază
-
-





