Călin Hera. PA-uri şi mirări

Performanţă. Asta ne trebuie, asta vom face!

Zeliko Azman se trezise în formă maximă. Se anunţa o zi excelentă. A făcut duş pe îndelete, a mâncat iaurt cu müsli. Dar avea o poftă nebună de ouă prăjite, cu şuncă şi pâine cu unt. Trebuie să lupt cu colesterolul, şi-a zis, apoi s-a îmbrăcat meticulos, cu gândul la performanţă.

Două intersecţii mai târziu, era uşor nervos. Îmi trebuie o cafea tare, a mormăit, în loc să înjure.

La prânz era deja moleşit, aşa că a lăsat performanţa pentru mâine.

E cam de vârsta mea. Abia am împlinit 23 şi mă bucur de avantajele burlăciei. Ea e măritată, are şi un copil. Îl ţine la ţara, la maică-sa. Pe bărbatu-său îl ţine mai mult în delegaţii.

Ştiu că e ora opt pentru că ea sună la uşă. „Buna”. Alte cuvinte n-au rost. Sâni mici, sfacuri mari.

La nouă fără cinci îşi aranjează părul. E tunsă scurt. La fără trei minute mă sărută, apoi dă cu ruj. La fix, închid uşa după ea. Mai am 60 de minute de somn şi 23 de ore până vine iar.

În apartamentul de la etajul 4 se doarme bine. Ce afacere: 70.000 de euro pentru două camere, balcon amplu, vedere la parc! Dimineaţa, soarele răsare ca un curcubeu. Mai e niţel până atunci. Încă e noapte şi, curios, vezi stele. Se aud orăcăituri. Mii de broaşte. E ceva incredibil, în zona 2-3 a Bucureştiului!

Fix atunci auzi bubuitura. Parcă ar fi adunat cineva zece motociclete pe balcon şi le-ar fi pornit deodată.

– Muriţi, bă, cu cursele voastre, strigă curajos vecinul de la 3, de după perdea.