
Dacă lasi romantismul deoparte, te poti întâlni cu teama de a nu te apropia prea mult de marginea „prăpastiei”
Dacă tot stăm la Sidari, prima tură o facem la Canal d’Amour, loc despre care auzisem că e grozav. E fabulos ce-a putut face apa din mal!
Privind fotografiile, singură poftă e să faci baie. Sună bine Canal d’Amour, dar, serios, mie nu mi-a inspirat romantism când am privit fotografiile, ci, cum v-am spus, doar pofta de a fi acolo, de a înota în apa aia incredibilă, de a-mi modela înotul după forma golfurilor.
Nici când am ajuns acolo, cu paşii mei, nu mi-a inspirat romantism. Ca tată-cloşcă ce mă aflu, am fost (prea) stresat să nu-mi alunece copiii neastâmpăraţi în cele hăuri.
Am făcut fotografii. M-am încărcat cu imagini. În prima zi nu ne-am înmuiat în apă. Era răcoare, plouase, erau nori.
În una din zilele următoare am făcut plajă într-un golf de acolo. Şi baie. A fost bine. Dar m-am simţit ca o maimuţă, la grădina zoologică. Cum golful era strâmt, „vizitatorii” ajungeau până aproape deasupra plajei. Totul era să-i ignori (şi nici nu erau aşa mulţi; dar am reţinut ideea).
În aceeaşi zi, am aflat de ce i se zice Canal d’Amour: doi „vizitatori” se înlănţuiseră într-un sărut prelung, pe marginea golfuleţului. Îmi pare rău că n-am făcut poze, dar nici măcar eu n-am fost atât de indiscret.

În stânga fotografiei se văd niste scări care coboară spre o plajă îngustă

„Vizitatori” uimindu-se

În curând, micul canal din prim-plan se va transforma în golfulet. Probabil, peste vreo 500 de ani
Aici m-am apropiat mult de marginea „periculoasă” pentu a surprinde o imagine care mi se pare bună





