Sunt departe de a fi un vamaiot. Nici pe vechi, nici pe nou nu sunt unul. În studenție și puțin după (perioada 1987-1994), am trecut de câteva ori pe acolo. Era, încă, ceea ce se numesște perioada frumoasă. Aveam destui prieteni vamaioți. Unora li se potrivea mănușă, altora ca nuca în perete. Cel puțin, așa mi se părea mie. Cred că Vama veche avea și atunci, ca și acum, proprietăți magnetice pentru snobi.
În ceea ce mă privește, la Vama veche era ceva care mă atrăgea (atmosfera, femeile superbe, serile) și ceva care mă îndepărta (mizeria, muștele, prea multele beții). Preferam să stau la un hotel în Neptun, recunosc. Poate fiindcă partea cu cortul o experimentam pe munte, încă de pe la 14 ani.
Acum nu știu cum mai e pe acolo. Ultima oară am fost în urmă cu vreo 7-8 ani. Poate 9. Deși se schimbaseră multe lucruri, am avut aceeași senzație din vremurile bune.
Am scris acest text după ce l-am citit pe al Lianei, mult mai aplicat, ca să zic așa. Recomand.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 