Autor: vom afla cine e, desigur!
Omul transparent
Avand planuita o zi caritabila – Mos Craciun prin spital – era convinsa ca ziua urma sa fie una reusita.
Cand a intrat in salon, Speranta nu se astepta sa vada zambete. Stia de la personalul medical situatia lor – erau sufletelele condamnate – copilasi intre 5 si 7 ani, in ultimul stadiu de leucemie.
Doar o pereche de ochi a privit-o cand a spus buna ziua, ai Angelei. Ceilalti dormeau. Mamica o tinea de manuta. De manuta ciuruita de perfuzii. Mana unui omulet greu incercat. Speranta s-a indreptat catre ea.
– Ce faci, Angelica?
– Sunt bine, mosule, raspunse copila cu voce stinsa, in soapta parca. Ma bucur sa te vad – ai venit acum special?
– Cum adica – special?
– Pai nu veneai mereu noaptea? Ai venit acum special la mine, stiai ca maine nu ma vei mai gasi?
Mama Angelei ridica privirea catre Speranta, intrebatoare si tare mirata.
– Dar unde pleci, Angela?
Atat mama cat si Speranta isi indreptara privirile sprea ea, asteptand misteriosul raspuns.
– Iti spun mai tarziu, acum arata-mi ce mi-ai adus! Ai venit singur? Omul Transparent nu a venit cu tine?
– Cine? Omul Transparent?
– Da, mi-a promis ca azi ma ia cu el, acolo.
– Unde, acolo?
– Arata-mi odata, ce mi-ai adus?
– Pai… eu cred ca iti doreai… o papusa Barbie si o trusa de doctor.
– Uraaa… Ce bine stii tu mereu! Pot sa te pup?
O stranse cat putu de tare in bratele ei firave.
– Mami, imi promiti ca vei avea grija de ea? Nu vreau sa se simta singura fara mine.
– Da, mami, dar unde pleci?
– Ti-am mai zis! Plec in calatori cu Omul Transparent, intr-un orasel frumos, cu multi copii, unde nimeni nu este bolnav, nimeni nu este trist si nu plange.
– Cine este omul Transparent?
– Nu stiu, a venit mai devreme si mi-a zis sa ma pregatesc, pentru ca vine mai tarziu sa ma ia. L-am rugat sa astepte sa-mi primesc cadoul mai intai.
Speranta si mama copilului se privira mirate.
Angela se intorsese cu fata la perete.
– Angela, iti este somnic?
– Da, putin! Aaaa… uite, a venit! – si isi ridica privirea spre luminatorul di ntavan.
– Cine, mama? Cine a venit?
– Omul transparent! Ce, nu il vezi? Eu plec, mami, imi dai un pupic?
– Angela, nu este nimeni acolo! Hai, culca-te, vorbim mai tarziu!
Mama isi saruta fetita cu dragoste, o mangaie pe frunte ocrotitor si o privi nostalgic.
Dintr-o data scoase un tipat animalic.
Angela plecase. Cu Omul Transparent. Acum era intr-un loc mai bun, fara durere si suferinta.
Speranta o mangaie pe femeie. Nu stia ce sa spuna.
Nu existau destule cuvinte pentru durerea ei. …
– Acum este linistita.
– Adio, Angela!
Dedicat tuturor sufletelelor care sufera amarnic, fara a avea nici o vina.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 