Am scris aceste versuri în clasa a XII-a. Colegii mei le-au ales ca motto pentru fluturaşi. Ştiţi ce sunt fluturaşii? Oare se mai „poarta”?
Pe vremea mea, absolvenţii de liceu îşi făceau fotografii, pe bucăţi şi în grup, la fotograful agreat de…, nici nu mai ştiu de cine trebuia să fie agreat, dar ştiu că mi se părea o afacere tare!. Alea în grup erau pentru Tablou, alea mici pentru fluturaşi.
Tabloul era o chestie mare, 150×100, cred, înrămată. Toate tablourile, de la toate clasele a XII-a din oraş (cred că erau cinci licee, deci vreo 30-35 de tablouri de la zi, plus încă vreo 20-25 de la seral; în orice caz, erau destul de multe, vorbim de decreţei!) erau expuse vreo două săptămâni în vitrinele din centru. Falirea cu absolvenţii era un obicei plăcut al comunităţii.
Pozele mici erau lipite pe fluturaşi – nişte cartoane lucioase pe care fiecare clasă a XII-a le personaliza cu tot felul de desene stilizate, lista absolvenţilor, a profesorilor, un motto şi un loc în care aboslventul scria o dedicaţie. Eu am făcut atunci în jur de 100 de fluturaşi, după ce am întocmit o droaie de liste cu colegi, profesori, prieteni, rude plus, obligatoriu, fete de la care speram să obţin, astfel, în schimbul fluturaşului, un sărut.
Neapărat voi adaugă zilele următoare imagini de epocă.
Până atunci, vă întreb: la voi cum era? Acum oare cum e, ce fac deosebit absolvenţii anilor 2000?
UPDATE. Așa cum am promis, iată fluturașul:
Călin Hera. PA-uri şi mirări 