Amândoi
Era într-o şedinţă când ea i-a telefonat. Era la mall, avea o problemă.
– Ce faci, pui?, l-a întrebat, dar nu l-a lăsat să răspundă. Ajută-mă, nu ştiu unde mi-am parcat maşina.
I-a venit să râdă, s-a abţinut, a întrebat-o pe unde a intrat în magazin, după ce şi-a lăsat maşina, a închis ochii, apoi a ghidat-o pas cu pas. Au ajuns împreună la maşină.
– Parcă ai fi aici, cu mine, iubitule, s-a alintat ea.
– Aşa e, i-a răspuns, acum sunt centura de siguranţă care te strânge în braţe.
.
.
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
– Cum îmi stă?
– Grozav.
– Nu era mai frumoasă aia cu bretele?
– Ba da.
– Crezi că se potriveşte cu cizmuliţele alea cu ciucurei?
– Poate.
– Mă duc să probez şi pantalonii. Să-i iau totuşi pe ăştia roz?
– Ştiu şi eu?
– Mda, ai dreptate, nu cred că merg. Îi probez totuşi.
– Bine.
– Mulţumesc, iubitule, că ai atâta răbdare.
– Ei, şi tu.
– De când staţi aici?, întreabă un coleg de suferinţă, după ce tânăra se întoarce în cabina de probă.
– Două ore.
– A ales ceva?
– Încă nu.
.
.
.
Telefonul de la ora opt
Era o seară de joi. Venisem de la birou când a sunat telefonul. Pe vremea aia nu exista telefon mobil.
– Bună, ce mai faci?, mă întreabă o voce de femeie.
– Tocmai desfac o bere.
– Ştii cine sunt?
– Ai o voce foarte plăcută. Dar, mărturisesc: nu-mi dau seama.
– Dacă nu mă recunoşti, înseamnă că m-ai uitat, şi a închis.
Au trecut de atunci 12 ani. Între timp mi-am schimbat locuinţa şi numărul de telefon, m-am însurat, am doi copii şi, uneori, mă întreb cum ar fi fost dacă aş fi recunoscut-o.
.
.
.
.
Separarea părerilor în sat
Preferam să nu se certe, zice cheliosul. Dacă tot s-au certat, era bine să se împace, zice moşneagul. Dacă nu s-au împăcat, măcar să nu se fi despărţit, zice ţigănosul. Dacă s-au despărţit, să fi păstrat decenţa, zice ochelaristul. Dacă decenţă nu e, măcar să fie show, zice bărbosul. Dacă e show, să fie cu strigături, zice tanti Floarea. Dacă e cu strigături, să se audă hăt-departe, zice grăsanul. Dacă se aude în toată valea, măcar să vuiască, zice lunganul. Dacă vuieşte, asta e, zice cheliosul.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns