O măsea plombată e o măsea care încă nu a fost extrasă; avantaj eu, că pacientul va reveni. Isidor E. Gavrilescu îşi deschisese cabinetul stomatologic la parterul blocului şi, în primele luni de funcţionare, sunaseră la interfon doar vecinii care nu-şi găseau cartela de intrare în bloc prin buzunarele adânci. Probabil că nu alesese bine momentul. Aşa i-a zis dl. Lică, un bărbat distins şi sfătos, ale cărui sfaturi erau cu atât mai preţioase cu cât rareori se băga în vorbă fără să fie întrebat. Dl. Lică i-a fost, de altfel, primul pacient. Un pacient cumsecade, care a stat cuminte pe scaun, a clătit când a trebuit şi a plătit fără să comenteze.
02/04/2012
Ce îl intrigă pe dl. Lică
Pe dl. Lică îl intrigă, după cum e şi firesc, Omul cu ochelarii de cal-putere, vecinul bizar. Nu râde, nu are restanţe la întreţinere (asta i-a zis-o tanti Vica, ea ştie tot) şi e singurul cu lăcăţel la cutia poştală. Uneori nici nu salută. Merge de parcă n-ar vedea pe nimeni, parcă ar avea o ţintă numai el ştiută, de neîmpărtăşit. Merge de parcă ar fi cel puţin maistru la Fabrica de Ace (dar fabrica a fost demolată). Merge încet, la relanti, nelegănat, robotic. Porneşte şi o ţine langa. Acum îl vezi, acum pare că nici n-ar fi fost.
31/03/2012
Dimineaţa omului cu ochelarii de cal-putere
Omul cu ochelarii de cal-putere se trezeşte înainte ca soarele să răsară. Se bărbiereşte pe întuneric. Face economie. Nici plita electrică n-o mai foloseşte. Îşi încălzeşte la lumânare apa pentru cafea. În timpul iernii a scos frigiderul din priză (dar n-a fost o iarnă prea lungă), iar acum, când se priveşte în oglinda din lift (unde e becul aprins), se gândeşte că n-ar fi o idee rea să se transforme în Omul cu barbă şi ochelarii de cal-putere, doar-doar acoperă râurile de pe obraji.
22/03/2012
Ochii omului cu ochelarii de cal-putere
Omul cu ochelarii de cal-putere are ochii albaştri ca un colţ de cer, dar nimeni nu-i vede (nici măcar el).
05/03/2012
Ce-ar fi putut face Constantin Brâncoveanu
De când s-a desprimăvărat, pe dl. Lică l-a apucat cheful să se plimbe prin parc şi, mai mult, să intre în vorbă. Ieri adunase trei-patru ţânci în jurul lui. Le povestea, să vezi tărăşenie, despre Constantin Brâncoveanu (era într-un parc din cartierul cu acelaşi nume). După ce le-a spus cum era cu otomanii şi cum l-au martirizat ei pe bietul domn valah, insistând şi asupra episodului cu copiii, o fetiţă, care cu greu stătea locului, l-a întrebat uşor iritată: „Dar de ce n-a sunat la poliţie?”.
21/02/2012
Cu degetele în priză
Ilarion era decis să-şi bage degetele în priză. Nu ştia cum o va face (are degete destul de groase), important era că găsise suficiente motive pentru un asemenea gest. În plus, avea amintirea uneo senzaţii care-l tenta. Era la Cercul de electronică, îşi pusese nişte căşti pe urechi, se juca de-a operatorul dintr-un turn de control. Se simţea în stare de lucruri măreţe, inclusiv să-i spună Danei c-o place. N-a apucat, fiindcă Dana, mai glumeaţă, a băgat firul de la căşti în priză, la 220 de volţi. A simţit un fulger globular spărgându-i-se între tâmple, gust de sânge în cerul gurii şi o senzaţie de lumină liniştită, alb-gălbuie. Abia spre seară, acasă, i s-a făcut, puţin, teamă. Acestă amintire tentată i-a ridicat un zâmbet, care a ţinut până la pana de curent care a afectat două cartiere şi l-a făcut să-şi reconsidere planul.
18/02/2012
Şapte ani acasă
“Seara, toate pisicile sunt negre, iar noaptea toate femeile sunt frumoase. Dar bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic”, gândeşte dl. Lică, cu voce tare. Dar nu-l aude nimeni. Stă în fotoliul preferat, cu paharul preferat în mână, plin până la jumătate cu coniacul preferat, în care plutesc, ciocnindu-se, trei cuburi de gheaţă rotunjite de prea multă şedere la temperatura camerei. S-a făcut destul de târziu şi asta nu fiindcă e deja trecut de miezul nopţii, ci pentru că se împlinesc şapte ani de când dl. Lică s-a despărţit de Fosta.
03/01/2012
47
Om conștiincios, dl. Lică s-a prezentat la prima oră la cabinetul de radiologie dentară având biletul de trimitere în buzunar. Și-a dat jos pălăria, și-a aranjat nițel părul (deși e tuns nr. 3, mereu e ciufulit), apoi a spus cine e și ce dorește. Doamna de la recepție l-a privit scurt printre gene, i-a zis cât costă, a încasat, apoi a strigat către o tânără zveltă, îmbrăcată cu un halat alb, scurt până peste genunchi și cu ciorapi numărul III, din mătase roșie:
– Monica, fă-i un 47 lu’ domnu’!
02/01/2012
Dl. Lică spală vase
Anul Nou l-a prins pe dl. Lică spălând vase. Îl chemase Ilarion pe la el, hai, Lică, bem un vin, mâncăm o sarma, ne amintim vremurile când aveam neveste şi ne uitam la ele, ascultând ce sporovăiau, şi n-apucam să spunem nimic, dar eram fericiţi şi aşa, deşi nu ne dădeam seama. S-au adunat mai mulţi, era şi inginerul Popescu (suspina încă după doamna expert PR), vorbeau toţi şi nu asculta nimeni. Aşa că dl. Lică s-a retras în bucătărie şi s-a pus să spele vase. Tocmai bubuiau artificii, pe-afară.
read more »
15/12/2011
Chiorul ajuns rege în Ţara Orbilor
Nu erau oameni prea cinstiţi în oraşul în care se aplica Legea Talionului. Se obişnuiseră să rămână fără un ochi, să li se taie câte o mână. Unul nu mai rămăsese întreg! Primul căruia i s-au scos ambii ochi ieşea rar din casă; la ce să mai umble pe străzi, să dea cu capul de colţurile clădirilor? Au urmat altul şi altul. Treptat, oraşul devenea tot mai liniştit. Dacă tot e întuneric, măcar să fie acasă. Ultimii doi chiori din oraş s-au pândit, s-au încăierat, iar unul i-a scos ochiul bun celuilalt.
05/12/2011
Dl. Lică nu poate sta locului
Cina domnului Lică a fost un talmeș-balmeș regesc: mămăligă, brânză dulce, ochiuri, cârnați prăjiți, gogonele, ceapă roșie, fasole frecată (cam mult) plus două păhărele cu palincă. A avut poftă și i-a priit. Iar acum nu poate sta locului. S-ar cufunda în fotoliul lui preferat să privească mai bine în tavan. Dar are mâncărimi. I-a luat mult până să afle cauza acestui neajuns. Inițial a crezut că e de la mâncare. L-a dumirit amicul Ilarion: ”Te mănâncă vecinii de fund”. Ceea ce i s-a părut aiurea.
28/11/2011
Culorile
Un cârd de gâște ridică praful de pe uliță, chiar lângă gardul bătrânului Zsigmond Laár. Gard e mult spus. Ulucile, ca o uriașă gură știrbă, abia stau la un loc. Te miri ce le ține laolaltă. Poate culorile. O fi moș Laár un neica-nimeni (a risipit agoniseala de-o viață în șapte ani, de când e văduv), dar sufletul de artist încă nu și l-a băut cu totul. Lunar, când primește bani de la fiu-său, cumpără patru găleți de vopsele și schimbă culoarea ulucilor, după un cod doar de el știut. Și de gâște.
20/11/2011
Cum şi-a vândut Filimon Dacia pe-o bere
Adunase bani la CEC, se înscrisese pe listă la Reşiţa (avea o pilă), primise Dacia după un an. O maşină galbenă. A iubit-o. În 1992 s-a făcut taximetrist. Erau totuna, el şi maşina. S-au adunat ceva bani, a pus instalaţie GPL, a moştenit via din Cadrilater, şi-a luat Opel. „Vinde-mi mie instalaţia”, i-a zis vărul Rică din Titu. „Ţi-o dau cu tot cu maşină”. S-au înţeles pentru 100 de euro. Pe drum, l-a oprit un poliţai. N-avea rovignetă. L-a costat trei milioane. Nuţule, s-a dus naibii suta aia de euro, dă şi tu o bere, i-a zis lu’ văru-său când a ajuns la Titu.
read more »
28/10/2011
Ce poţi face cu 10 bani?
Fetiţa de cinci ani e bucuroasă: taică-său a lăsat-o pe ea să primească restul de la supermarket (plătise cash). După ce şi-a consumat în fel şi chip entuziasmul, zornăind mărunţişul, numărând, punând şi scoţând monedele din buzunar, i-a venit o idee:
– Tati, pot să arunc 10 bani pe trotuar, să aibă cineva noroc?
04/10/2011
Prezumţia de clasament
Oameni buni,
Am primit de la Pahico rezultatul votului pentru etapa 1 a concursului de proză arhiscurtă Codul Bunelor Mamifere (CBM). Mă grăbesc să vi-l comunic (deja a trecut multicel, lucru pentru care îmi cer scuze).
read more »
24/09/2011
Dintr-o suflare
Era măricel, făcuse deja primii paşi (mergea binişor), vorbea de timpuriu, alcătuia propoziţii, ştia, în orice caz, să ceară mâncare, apă, să spună că-i place un lucru sau că nu-i place altul, în fine, era un băieţel dezvoltat normal, cu o copilărie fericită, care râdea frumos, cu gropiţe în obrăjori (avea un râs molipsitor) şi, totuşi, uneori, fruntea i se încrunta, ochii i se umpleau de lacrimi, vocea i se gâtuia, dar tot nu reuşea să-l strige pe taică-său, pur şi simplu nu putea pronunţa dintr-o suflare „Soţul mamei copilului!”.
read more »
23/09/2011
Ilarion adulmecă înţelepciunea dlui Lică
Carne sfârâind pe grătar - o imagine la care se cam visează în România. Foto: Calin Hera
Atunci când ţi-e foame, pur şi simplu nu poţi trece pe lângă o covrigărie fără să te opreşti. Atunci când eşti sătul, ajunge să te deranjeze până şi mirosul altădată apetisant al unei fripturi stropită bine cu usturoi. Deci? Deci totul e relativ.
Uneori, Ilarion îl ascultă pe dl Lică cu gura căscată, uită de el, de-i strigă nevastă-sa: „Unde umbli, zevzecule?”. Acum i-ar plăcea să-l strige femeia, dar se află în perioada mută. Ce-i drept, i-ar plăcea şi nişte covrigi cu susan, că de friptură nu-i cazul.
22/09/2011
Clădirea năltuţă a inginerului Popescu
Oraşul văzut de nu prea sus. Foto: Calin Hera (sep 2011)
De la biroul său aflat la ultimul etaj al unei clădiri năltuţe, inginerul Popescu priveşte acoperişurile caselor din jur. Câteva roşii, noi, de-ţi vine să pui frişcă pe ele. Cele mai multe sunt însă din tablă ruginită. Nu e un cartier mărginaş, dar blocurile de birouri răsărite fără vreo noimă anume par a strivi căsuţele vechi, tot mai înghesuite (acum de sus în jos). Inginerul Popescu soarbe din ceaşca cu ceai de măcieşe. Am o abordare prea descriptivă, îşi zice, apoi se întoarce la vraful de laptopuri de pe birou.
15/09/2011
Căutări
„E vreun medic?”, se aude o voce feminină. Gil intră în cabina piloţilor. Da’ vreun preot e?, îi vine să întrebe, dar se abţine. Bărbatul în uniformă are ochii daţi peste cap şi limba vineţie, umflată, ieşită puţin prin gura deschisă. „A avut vreun spasm puternic înainte de a-şi da duhul?”, întreabă, ca să nu tacă. „Da, unul repetat”, confirmă stewardesa (cu aceeaşi voce plăcută). „Aha”, dă din cap Gil şi iese. „Drace!”, îşi spune mai apoi, după care întreabă cu voce puternică, de bărbat în toată firea: „E vreun pilot printre dumneavoastră?”
Călin Hera. PA-uri şi mirări 