Copil fiind, Simion Dumitrescu ar fi putut fi descris prin două cuvinte: isteţ şi meditativ. Prima cea de a doua calitate, termenul fiind folosit mai degrabă ca un eufemism. De aici provenea principala nemulţumire a părinţilor şi, mai apoi, a profesorilor: Simion era vădit mai aplecat spre meditaţie decât spre a-şi folosi isteţimea la ceva, la orice. „Desenează, cântă, citeşte, scrie, rezolvă probleme la matematică sau ieşi afară şi bate mingea, trage fetele de codiţe. Fă ceva!”, îi spuneau ai lui, din ce în ce mai disperaţi.
Într-un târziu s-a întâmplat şi cu Simion ceea ce se întâmplă de obicei cu aproape toată lumea: cum-necum a terminat o şcoală, un liceu, a învăţat să înoate, să se dea cu bicicleta, a intrat la o facultate, a primit o diplomă, a obţinut o slujbă şi aşa mai departe. Fiind nu doar isteţ şi meditativ, ci şi frumuşel, Simion a picat cu tronc multor domnişoare, ba chiar şi unor doamne sensibile.
Dintr-una într-alta, Simion s-a pomenit
Călin Hera. PA-uri şi mirări 