Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Cal bulonez prezentat cu mândrie în Bâlciul Polovragi. Foto cu telefonul: Călin Hera
V-am povestit despre Bâlciul de la Polovragi și marea dezamăgire pe care am avut-o (confirmare a dezamăgirii precedente). A fost totuși un lucru care m-a impresionat. M-a dat gata. M-a lăsat pe spate. M-a făcut să zic „Pfuuui!”. Ceva neașteptat, la care m-am gândit mult timp după aceea. Și cum ar fi fost dacă?, mi-am zis, apoi am zâmbit în sinea-mi.
Vechituri-gunoaie de vanzare la Bâlciul Polovragi. Foto: Calin Hera
Sunt destui oameni cu nostalgia bâlciurilor de la țară. Eu însumi am amintiri. Am memoria unei atmosfere. Unui aer de sărbătoare, comerț și distracție. Mici chilipiruri și mari acadele. Mingi de floricele date prin sirop de zahăr roz, dulci, delicioase. Vată de zahăr. Limonadă. Carusel din lemn. Bunica. Verișorii. Drumul până acolo, plin de nerăbdare, peste dealuri. Drumul înapoi. Fără niciun fel de dezamăgire. Dimpotrivă. Trăgând bucuroși din acadele, rostogolind ceea ce va fi rămas din mingea dulce. Mă țin să nu ling creasta cocoșului de zahăr până pe culmea dealului, când facem popas. Etc.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 