Posts tagged ‘poezie’

11/09/2010

mirare cu grăunţe

ai murit dar încă îţi cresc unghiile
încă ai părul ciufulit şi parcă ai spune ceva
puţină atenţie (vă cer) o secundă de linişte

ca atunci când (tânăr fiind) mi-au tăiat
un neg de pe fund
un neg uriaş mi-au spus ai copii (n-aveam)

umple negul cu boabe de grâu (au spus)
uite pun un pumn de boabe înăuntru
îl leg cu aţă de prelată (o aţă tare)

era ca o minge neagră se auzeau grăunţele (zornăind)
ia-l acasă şi du-l copiilor să se joace cu el
găseşti tu nişte copii (până-i faci pe ai tăi)

ce-i prostia asta (m-a întrebat prima soţie)
de ce ai adus negul acasă (plin cu grăunţe)
păi dacă mi l-au dat

iaca acum am murit (e ciudat)
vă miraţi că vorbesc că-mi cresc unghiile
eu (unul) mă mir

Etichete: , , , ,
28/08/2010

yo solo me echo miel en el té

Ca să vedeţi cât de mare mi-a fost surpriza, iată, mai jos, o altă traducere a poeziei mele:

yo solo me echo miel en el té

yo solo me echo miel en el té
ella se sienta tranquilamente en la silla y me mira
se extraña de que mi mano no tiemble

es tan temprano que
en sus ojos cabe el sol
sólo para acomodarse una vez más
luego sale del mar

ella ya no está sentada en la silla pero me mira
tiene las manos frías y la pared
entre nosotros se ha vuelto transparente

NOTĂ. Traducerea îi aparţine Mihaelei Bazavan. Îi mulţumesc frumos!

P.S. Găsiţi aici poezia în limba română şi traducerea lui Dan Costinaş.

28/08/2010

Ceai îndulcit cu miere spaniolă

Am promis, mă ţin de cuvânt. Surpriza pe care vreau să v-o fac mi-a făcut-o Dan mie.
Se dă textul de mai jos (scuze celor care-l cunosc deja):

îmi pun singur miere în ceai

îmi pun singur miere în ceai
ea sta
cuminte pe scaun sima
priveste
se mira
ca
mâna nu-mi tremura

e atât de dimineata
încât
în ochii ei soarele încape
numai cât sa
se mai lafaiasca
o data
apoi iese din mare

ea nu mai sta
pe scaun dar ma
priveste
are mâinile reci si peretele
dintre noi a devenit transparent

Iar acum se dă traducerea lui, în limba spaniolă:

yo solo me pongo miel al té

yo solo me pongo miel al té
ella está sentada tranquilamente en una silla y me mira
asombrada cómo no me tiembla la mano

es tan temprano en la mañana que
el sol se mete en sus ojos
sólo para tomar un rápido descanso
y luego sale del mar

ella no está sentada en la silla más, pero me mira
tiene las manos heladas y la pared
entre nosotros se ha vuelto transparente

(Traducerea îi aparţine lui Dan Costinaş, căruia îi mulţumesc mult pentru efort. E un sentiment extraordinar să-ţi citeşti versurile traduse într-o altă limbă. Să fi preocupat pe cineva să înţeleagă ce ai scris, ce ai vrut să spui, apoi să o tălmăcească. Şi e extraordinar să asculţi o melodie pe care n-ai scris-o tu, dar parcă-ţi aparţine întrucâtva.)

29/05/2010

Memoria veghiind… (de Lucian Murărasu)

Autor: Lucian Murărasu

Argintul înnegrit al sfeşnicelor, două, şi urmele scurse
de ceară – chipul tău pustiit, ascunde deopotrivă :
o umbră străvezie şi un hieratic nimb – in ninsele cristaluri
transpare înmiit, acelaşi – si felurit, în parte – chipul tău
fără chip, din verniuri răzbate melancholia ingenii –
imagine răsfrântă din pata de lumină prelinsă pe obraz,
contururi ispitite de-acea întunecime, parcă ieşind din ramă,
un zâmbet ca un abur pierdut în clar-obscur ;
de aş atinge pânza, ca mângâind alt’dată,
s-ar spulbera, am teamă, odată cu pustiul –
si nimbul si aburul si umbra…..
memoria veghează de dincolo de stări.

Fructele în adăstare, pe tăvile lucind, prea-plinul de culoare
in coşuri răsturnate, grămezile abunde –
pe mesele întinse, ce-abia îşi ţin povara, ciorchinii grei
de-a valma, şi miezuri desfăcute, cu licăr viu în sâmburi ;
într-un răsfăţ de-arome – ochiul tău a secat –
un timp concav adună aceaşi risipire de pofte
neştiute – în cupe, în clondire, licorile trezite şi limpezimea lor,
savantă rânduire de saţii levantine închipuind festinul ;
de aş întinde mâna, mi-e gândul vinovat,
s-ar risipi – ştiu bine, odată cu ispita –
si gustul si culoarea si aroma …
memoria veghează de dincolo de timp.

Atlazurile albe pe lemnul ros de carii si scorojit – drapând
oglinzile in ape ce năruiesc pereţii,
apăsătoare aripi – pe bronzurile vechi aşternere pioasă,
solemnă si devreme, pe chipul tău alboare –
acoperind cu foşnet un timp neîntâmplat,
ca pleopele căzute – un soi de umilinţă
s-a cuibărit în forme, sub falduri scurse lânced,
sub netezite cute, alcătuiri învinse de-aceeaşi resemnare ;
de aş atinge faldul incremenit pe umbre,
ar dispărea, de-aievea, – odată cu prisosul –
şi forma si conturul…
memoria veghează de dincolo de lucruri.

Deschisă la-ntâmplare sau dinadins, acolo, pe-un colţ de scrin,
cu file-ngălbenite şi mirosind a seu, o carte –
pe-ncremenirea cărei s-a aşternut subţire, colbul – şi pânza
începută de un păianjen-scrib, urzind răstimpului măsura ;
„da quinci inannzi il mio veder fu maggio
che’l parlar nostra, ch’a tal vista cede”, ***
citesc şi te invoc – ochiul tău nu mai vede – sigiliile de
taină sub care stă-nţelesul, – din margine in margini – năvădite ;
de aş atinge colbul, ca presărat pe rânduri,
ar disparea-ntr-o clipă – odată cu eresul –
urma cernelii, litera, cuvântul, versul…
memoria veghează de dincolo de semn.

________________________________________
*** „De aici înainte vederea mea fu mai cuprinzătoare
Decât graiul nostru, care, la asemenea viziune, cedează. ”
(Dante – Infernul)

24/04/2010

Norul – de Eugen Evu

Cu tifon nirvanic peste gură
În văzduh sub norul de tectite
Suspendat Cuvântul, stare pură,
Zbate întrupări dezmărginite

Foc lucrând asupritor esenţe
Peste apa facerii din nou…
Timp bătrân străpuns urlând din ou
Apheyron smulge zbor – ecou
Miez al vindecatei Lui absenţe

Nu departe–n jos de rai tăiat
Clopote păduri cu inimi zbat
Doliul curcubeului trădat

Dincolo de spaime pajişti râd
Dimineţi ce iarăşi îşi deschid
Altor zări – eonul translucid.

Etichete: , , ,
17/04/2010

Echilibristică (dacă doriti să revedeti)

Merg pe sârmă ca un păsăroi jumulit.
În stânga, în dreapta urlă Oraşul, mocnit.
În sus duhneşte a cancer, a drog,
în jos fierbe Globul. Ce smog!

Nişte idioţi atârnă rufe la uscat.
Umblu aşa printre: chiloţi şi tricouri. Mi s-a agăţat
piciorul de un sutien mărimea 80B,
trec mai departe, văd o droaie de babe.

Mă văd şi ele, le par că-s bizar
una mă-njura, alta n-are habar
că eu merg pe sârmă ca un păsăroi jumulit
de la mine înspre mine, la nesfârşit.

OBSERVATIE. Am mai publicat această poezie, aici, în urmă cu un an si două luni. A fost una dintre primele postări. (Gratie ei a ajuns aici LePetitPrince 😉 ). Poezia se regăseste si în cartea mea; cei care o au pot să verifice 🙂
Am zis să v-o arăt acum, ca dedicatie pentru începerea concursului de proză arhiscurtă Orasul.

Etichete: , ,
08/03/2010

mamă (dedicatie)

după cum închizi uşa te recunosc
îţi ştiu pasul de cum intri pe străduţa din faţa blocului
aş putea spune că te aud vorbind când bei apă

zâmbetul tău face parte din mine aşa cum vorbele tale
ştiu că fiecare copilărie a mea o luai în serios
şi joaca de-a teatrul de păpuşi căpăta o altă însemnătate

ţi-aş putea mângâia părul atât de aproape îmi eşti
ţi-aş putea răspunde la orice întrebare
aş putea să tac lângă tine ore întregi atât de aproape îmi eşti

PS. Am mai publicat această poezie pe acest blog, de exemplu aici, când am spus si câteva cuvinte despre aceste versuri. Este o poezie dedicată mamei mele si o postez la această oră, la câteva minute după ce Geanina mi-a arătat versurile ei.

Etichete:
20/02/2010

Melcul acrostih

trece un tren face rotocoale
eu mă uit la tine am tălpile goale
întru în zăpadă ies ghiocei
uite unul mare uite încă trei

bate vântul galben ca un râu timid
e târziu e bine e un melc pe zid
sau o broască mică e o melodie
ca o întâmplare întâmplată mie

Etichete: ,
30/01/2010

Orfeu nou

Autor: Eugen Evu

Cel ce-a tăcut în mine cântând să-i placă lumii
Demult răbda să vină din necruţate sorţi
La pragurile-nalte trădarea ştiindu-i cum i-i,
Iertările ca leacuri din escolii cei morţi

Când am beut eu forma ulciorului odată
Am învăţat sărutul dar n-am ştiut să-l sting
Cu-a gurii tale vrană din cer desigilată
Dar zeităţii pradă, ca dar s-o nici ating…

Euridice-n Lethe s-a oglindit pe sine
Şi peste ape-o cântă doar capul meu
Să îmblânzească noaptea din stigmele divine,
Acum, ajuns la ţărmuri te regăsi-voi, zeu ?

Etichete: , , , ,
23/01/2010

Amintire cu poeme

Am descoperit ceva, un lucru care m-a pus pe gânduri. S-a întâmplat în urmă cu 21 de ani. Mai precis, la sfârsitul anului 1988. Publicasem un grupaj de poezii în revista „Amfiteatru” (redau mai jos un facsimil – versurile cu pricina vi le-am prezentat, aproape pe toate, de-a lungul timpului).

 

Fusesem felicitat. Primisem si niste bani. (Apropo, am primit în mână cam jumătate din suma de pe hârtie, pentru că „stii, suntem în renovări prin redactie, nu vrei să contribui si tu ca să dureze mai putin si să fie mai bine?”. Am acceptat fără discutie, eram entuziasmat de companie…)

Două-trei săptămâni mai târziu, am îndrăznit să mai propun trei poeme:
adună-ti
pădure de mesteacăn
poem pe prund

„Sunt bune”, mi-a zis Radu G. Teposu, „dar te sfătuiesc să nu le publici; ar fi un pas înapoi”. Mi-am luat hârtiile, le-am aruncat într-o geantă si am plecat. Nu eram supărat, nu eram dezamăgit, simteam că am învătat ceva important. Însă nu mai stiu ce.

18/01/2010

Ninsoarea cocorilor

cocorii sunt departe de acum
habar nu au ce e aia zăpadă
decupează felii frumoase de cer
undeva cu aripile
cu trupul lor săgetat de pământ

anotimpurile cocorii le-au inventat
între două acoperişuri de lemn plutitor
în formă de V
în formă de Antonio Vivaldi
pe care tot ei l-au inventat

cocorii sunt departe de acum
la ei nu ninge
din zborul lor în urmă
rămâne doar o dâră de fum
o formă ciudată

din care ninge

NOTĂ.
Am scris aceste versuri cu mulţi ani în urmă. Iar în această dimineaţă mi-am amintit de ele. Habar n-am de ce 😉

Etichete: , , ,
09/01/2010

Un poem de Eugen Evu

Retorica hermetică a absenţei

de Eugen Evu
L’orgue de Barbarie sanglotait
Une melodie oubliee, triste..
L’etais petrife…depuis toujours,
Le citte paraissait maudite…
George Bacovia

Retorica absenţei cultivă Utopia
Precum în cer, aşa şi pe pământ
Aud antimateria râzând
Când suferinţa-şi află nebunia
De a jertfi şi dărui drept pradă
Idolatriei zeitatea fadă

Suflete orb izbindu-şi de catarge
Cum sub furtuni bătrânul albatros
Memoria talazurile-şi sparge
Spre Acalmia visului frumos
Din care boala, ura şi smintirea
Nu-i vor afla nici morţii vreun liman…
Leac nu vor fi, doar unică Iubirea
Cât arde ne-mpreună an de an
Ce l-i s-a dat privirilor să vadă
Întunecarea minţilor, cretină,
O smulge ca prinos de mascaradă
Adulatorul nopţii din lumină.

Ci noi am auzit văzutul geamăn
Pendul de iederă şi azimut
Cunoaşterii, înger purtat şi spadă
De cheruvim la raiul nepierdut.

Etichete: , , , ,
02/01/2010

mamă

duoă cum închizi uşa te recunosc
îţi ştiu pasul de cum intri pe străduţa din faţa blocului
aş putea spune că te aud vorbind când bei apă

zâmbetul tău face parte din mine aşa cum vorbele tale
ştiu că fiecare copilărie a mea o luai în serios
şi joaca de-a teatrul de păpuşi căpăta o altă însemnătate

ţi-aş putea mângâia părul atât de aproape îmi eşti
ţi-aş putea răspunde la orice întrebare
aş putea să tac lângă tine ore întregi atât de aproape îmi eşti

NOTĂ. Prima oară i-am citit această poezie mamei mele. Era în anul 1985. În anul 1989 am publicat-o în revista studenţească ING, revistă despre care, e clar, va trebui să vă povestesc. Răgaz să fie!

Etichete: , , ,
21/12/2009

Doldora de plastic

Eu sunt dragonul din PA. Mi-e
privirea semeaţă,
mi-e inimă hoaţă.
Fur priviri fără să vreau neapărat asta,
le fur şi le închid în sticle,
le arunc în mare, le arunc în aer, le adun la loc.
Sunt doldora de plastic.
Poartă noroc.

Eu sunt dragonul care sună a gol
atunci când vântul îi gâdilă coada
(mă refer la partea care iese din nisip atunci când sunt domol).

 


Fotografie de LordDIf. A fost tema uneia dintre etapele concursului PAfoto. Toate PA-urile etapei cu pricina sunt aici

19/12/2009

Ultima ţigară a şarpelui de casă

Primise ultima ţigară şi nu ştia
dacă trebuie să o savureze sau doar încerca
să respire, ca un vulcan pricăjit.

Lăcusta i se aşezase pe solzi, din greşeală.
Ulmii înfipţi în baltă urcau, cu fereală.
Era un joc de culori. Negreşit.

Nu demult, şerpuind, iarba foşnea.
Nu demult vânase o broască în balta ca o balama
între câmpie şi deal.

Nu demult venise băiatul cu julituri la genunchi,
ca un vânător nemişcat, ca un mănunchi
de muşchi încordaţi în asemenea hal

încât părea un lemn neted, un lemn nemişcat.
Apoi, ca un strănut din senin, ca un viscol uscat,
linia a fost întreruptă.

Atunci a plutit peste câmpia abruptă,
a muşcat din bucata de cârpă murdară şi ruptă
(aşa a rămas fără dinţi),

apoi a muşcat, ştirb, robinetul ruginit.
I s-a umflat burta de apă. Apoi, răstignit,
a scuipat broasca. L-a durut (de parcă ar fi avut zimţi).

Apoi a muşcat din ultima ţigară, cu ciudă,
a respirat ştirb ca printr-un tub, parcă vrând să audă.
Dar limba despicată n-a mai pipăit. Nu pe aici.

Acum se aude pielea şarpelui dată cu sare şi uscată.
Acum şuieră, când bate vântul. Acum e pătată.
Acum cade printre lemne. Acum e drum de furnici.

Etichete: , , ,
14/12/2009

poem de dimineaţă

afară-i întuneric văd doar un felinar

cu nimb în jurul frunţii ori poate-i un pahar

din care beau lumină la orele târzii

toţi călătorii vorbei care ştiau că vii

aşa ca-ntodeauna mai mult decât firesc

aproape fără zgomot şi totuşi pământesc

ca o tăcere-nalta adâncă întocmai ca un drum

tăiat printre cuvinte întors la mal acum

ca barca legănată de un mister anume

ca haina ne-mbrăcată cu mâneci fără nume

şi buzunare multe şi flori la subţiori-

cuvinte potrivite de nesfârşite ori

e încă întuneric luceşte-un felinar

chiar în fereastră parcă în camera mea chiar

Etichete: , , ,
12/12/2009

Linişte cu brumă

e mai târziu decât îmi permit să recunosc
e mai linişte decât o tăcere prelungită
dacă aş deschide fereastra întunericul ar face pleosc
s-ar sparge ca un geam în care lumina s-a făcut zob
apoi s-ar auzi cum scârţâie sticla mărunţită
ca o amintire risipită bob cu bob
de parcă ar intra în ochi ca un praf de întuneric

aş pipăi tăcerea aş zâmbi aş face o glumă
apoi ca o ceaţă topită într-un tablou ezoetric
liniştea s-ar transforma într-o brumă

obosit de alergare m-aş împiedica de două păpădii
patruzeci de paraşutişti mititei ar începe să plutească
cât mai departe cât mai departe până spre zi
tăcerea ar deveni neaşteptat de firească
către orele dimineţii doldora de seminţe
acolo unde e linişte şi bruma ajunge târziu
ca o spumă a nopţii întortocheată de dorinţe

Etichete: , , ,
05/12/2009

Pronume personale

Ea îşi descheie singură nasturii de la cămaşa înflorată.
El stă într-o rână pe pat.
Ei se pregătesc să facă sex neprotejat.

Lui îi place să mai privească o dată.
Lor li se pare că seara a devenit prea îngustă.
Ei i s-a blocat fermoarul de la fustă.

Ea îşi muşcă buzele, supărată.
Ele se supără aparent fără motiv,
se pierd cu firea, inexplicabil. El devine activ.

El îi muşcă buza de jos, buza alintată.
Ei i se ciocnesc globulele albe de globulele roşii.
Ei au rupt demult fermoarul. Acum respiră ca moşii.

Etichete: , ,
28/11/2009

ai scos din viaţa noastră iubirea_

avem plante de apartament îngrijite bine
avem perdele asortate cu tavanul
filtrează lumina în mare stil şi ne
crează o atmosferă plăcută tot anul

avem maşinile parcate una lângă alta
avem pantofi maro şi cizme negre
cărţile stau cuminţi pe noptiera ta
avem o mulţime de gânduri integre

dormim uşor nu ne pierdem cu firea
ne salutăm dimineaţa şi seara corect
dar ai scos din viaţa noastră iubirea
în rest totul e bine perfect

Etichete: , ,