Călin Hera. PA-uri şi mirări

Era greu, doamnă, da’ destul de bine. Aveam o relaţie la iperese Băneasa şi primeam piese aproape moca. Tuburi luam de la Garanţii şi reparaţii. Un pic pişcate, da’ mergea. Cel mai mult se strica butoanele, da’ aveam io o tehnică şi le rezolvam, fără înlocuire. Era oameni sărmani. Care n-avea bani, dădea câte o ţuica. Nici acu’ nu-i rău, ce să zic, că se strică şi plasmele. Bine, nu mă bag când chiar se strică, da’ mă cheamă cucoanele că nu ştie să programeze sau uită să bage în priză, că are unghiile franţuzeşti.

PA scris pentru etapa 9, Orasul electric, din cadrul concursului Orasul PA.

Roşie ca o buburuză era şi avea sandale albe, cu care lipăia timid pe pavajul umed. Seară era. Sau poate dimineaţă. Măsura secundele cu pasul mărunt. Privită dinspre cafenea, avea un aer romantic, un scop tremurat. Privită din larg… pur şi simplu nu se vedea. Poate din cauza valurilor destul de înalte, sparte în ţăndări spumuite ca într-un tablou hipnotic. Ceva bizar scria până şi în procesul verbal: martorii au crezut, multă vreme că ea era, încă, acolo. Dar rămăsese doar rochia roşie, aşezată lângă sandalele albe.

PA scris pentru etapa 10, Faleza a concursului Orasul PA.

Un bărbat radios intră în cafenea şi iese având pe chip o expresie nervos-amuzată: băuse prea repede, îşi arsese limba. O femeie frumoasă intră în cafenea. E grăbită. Se aşează la fumători şi îşi aprinde o ţigară. Asta îi prinde bine, e vizibil. Bărbatul radios mărunţeşte zona din faţa magazinului cu eşarfe. Femeia grăbită merge agale. Un copil supărat intră în cafenea. Iese repede, îşi caută mama. Bărbatul tresare. Femeia se opreşte. Copilul aleargă. Cafeneaua, aflată chiar lângă scările rulante, e încă plină.

PA scris după deadline pentru etapa 11 , City Mall, a concursului Orasul PA.

Atunci când s-a mutat în blocul cu zece etaje, domnul Lică s-a bucurat că a nimerit un loc linistit. În prima dimineată, când încă nu răsărise soarele, s-a trezit ascultând păsărelele. Era încântat. Se simtea ca în Rai. Seara, când s-a întors acasă, aceeasi liniste, care avea ceva misterios în ea. Au trecut patru zile până când domnul Lică, un tip mai cu capul în nori, si-a dat seama că se mutase lângă un cimitir. „Hehe, poate că e mai bine asa”, si-a spus el, amuzat, apoi si-a privit ceasul.

NOTĂ.
PA publicat după deadline în etapa a 4-a concursului Orasul PA.

Fostul proprietar spărsese un perete. Balconul s-a lărgit, astfel, confundându-se cu camera (problema poate fi abordată şi din perspectiva camerei lărgite, desigur). Timp de trei zile, Filimon a refăcut vechiul perete, lărgind şi mai mult fostul balcon, în dauna camerei.
– Se cheamă acum că am un apartament cu două camere, şi-a spus mulţumit, la final, tolănindu-se în patul după măsurile căruia îşi confecţionase balconul-dormitor de o persoană. Hai, două! Dar, neapărat, foarte îndrăgostite una de alta.

NOTĂ.
PA scris pentru etapa a doua a concursului Orasul PA.

Intru fără să sun la interfon, că usa grea e tinută deschisă de o cărămidă. Din cutiile postale se revarsă brosurile de la Billa. Un perete de culoare incertă poartă scrijelitura „Mue Vulpitza nebună”. Tati, ce înseamnă? Cineva a scăpat o sticultă de parfum în primul lift. Cineva a fumat în al doilea. Îl al aleg pe primul, care se blochează un pic, între etaje. Pe presul de lângă lift e Dixie, neagră si bleagă. După câtiva pasi, usa metalică pe care e scris numele meu. Descui si intru, ca după purgatoriu. Acum e bine.

NOTĂ.
PA scris pentru etapa a doua a concursului Orasul PA.

Prima bubuitură a fost ca o glumă proastă. Încă nu i se stinsese ecoul când s-a auzit a doua. La a treia, locatarii începuseră să se întrebe „ce-i?”. A patra bubuială nu s-a mai auzit, dar horcăiala vecinului Panait se distingea clar. Nu s-a aflat cine a chemat Salvarea, dar abia atunci când s-au auzit sirenele scara blocului a început să se umple de curiosi. Asta a întârziat dramatic măsurile de prim-ajutor. Panait si-a dat duhul zvârolindu-se, în urma unor plăgi prin împuscare, autor necunoscut.

Ilarion locuia la doi. Cum liftul se strica zilnic, şi-a făcut o scară din lemn. Una lungă, zdravănă. A proptit-o de pervazul de la dormitor. Privit ca o ciudăţenie la început, omul la patru ace care cobora dimineaţa pe scara de lemn şi urca seara devenise o marcă a blocului T4. Când s-a mutat, Ilarion a vrut să-şi ia scara cu el, dar era prea lungă şi prea zdravănă, deci greu de transportat. Vecinii l-au asigurat că vor avea grijă de ea. I-au spus “scara blocului” şi au făcut-o gard. Un gard lung.