Ies din peşteră. O văd pe aia grasă, cu degete moi. Are două broaşte pe o frunză. Vin lângă ea, pe la spate. E aplecată, sapă o groapă. Îmi vine să mă urc. Dar mi-e foame. Strig. Se sperie. Fuge. Iau broaştele de pe frunză şi le mănânc. Au gust rău. Trebuia să le scot maţele. Dar mi-era foame. Cred că erau broaşte cu bale. Mă întorc la peşteră. Sunt ameţit. Mă împiedic. Cad în groapă. Cred că era groapa ăleia grase. Sunt murdar. Mai bine mă urcam pe grasă. Nu mai am chef nici de urcat, nici de mâncat. Fiecare cu broaştele lui. Aşa e bine.
10/07/2010
Avea, probabil, cei mai frumoşi sâni din judeţ
Poeţii locului îi cântaseră sânii în versuri, pietrarii lucraseră în secret monumente intitulate „Materniate. Sanchi”, visele erotice a generaţii întregi de adolescenţi fuseseră inspiraţi de sânii Inei. Într-o zi, directorul Azilului îi înmânse o petiţie semnată de 83 de rezidenţi, între care trei femei, care o implorau să-i viziteze, săptămânal. Vizita urma să dureze fix patru minute per salon, timp în care îşi dădea jos sutienul şi îi lăsa, pe cei care doreau, să-şi plimbe mâinile zbârcite pe sâni, în timp ce priveau, cu ochii limpezi. Acum, Ina iese din salonul 483 şi intră să facă duş.
09/07/2010
Preacurvirea nu e bună
M-am urcat pe ea toată noaptea. Nu ştiu ce am avut. La zi, m-am dus la râu. Am prins o broască. Am mâncat-o. Apoi a venit aia grasă, cu mâini moi. M-am urcat pe ea. Am adormit. Nu ştiu când a plecat. Când m-am trezit, am săpat o groapă. M-am spălat şi am băut apă din râu. Am văzut o capră, pe mal. Nu ştiu ce mi-a venit. Apoi mi-a fost scârbă. Seara, m-am dus în peşteră. Ea mi-a dat să beau apă de scorbură. Mi-a trecut scârba. M-am urcat pe ea. Aşa am adormit iar. După aia, cred că s-a urcat cineva pe mine. Mă doare.
08/07/2010
Femeia de foc
Îmi place că e fierbinte ca un foc, noaptea, când mă urc pe ea. Din toată peştera, doar mie nu-mi e frig. Ea frige. Mereu altfel, ca desenele din foc. În flăcări văd ca-n nori. Numai ploaie nu văd. Femeia de la râu e ca o ploaie rece. Ca un jar într-un bulgăre de gheaţă. Ca o tăietură de peşte prin râu. Ea e rece ca şi cum ar fi acolo zăpadă. Atunci de ce vine mereu să mă urc pe ea, să se urce pe mine? Are pielea ca apa dusă pe foc înainte să sfârâie.
07/07/2010
E bună şi Muma Pădurii
Atunci când hotărâse să-l deschidă în staţia de autobuz de pe strada Muma Pădurii, o făcuse cu strângere de inimă. Era ultima încercare. Mituise pe toată lumea, începând cu jurista de la Amenajări, care-i vorbise, iniţial, despre staţia din faţa primăriei. E bună şi Muma pădurii, şi-a zis în final, neavând încotro. Cum nu mai avea bani să plătească o vânzătoare, s-a pus el însuşi vânzător la chioşc. Aşa a descoperit că-i place să discute cu măturătorii şi cu florăresele care cumpărau cafea sau pufuleţi. N-ar mai pleca.
NOTĂ. Acest PA e mica mea contributie la Leapsa de pe străzile Orasului PA. Am primit provocarea de la silavaracald si trimit mai departe asa:
1. Gabi (oficial)
2. Cristian Lisandru (turist)
3. Alin Fumurescu (străin)
07/07/2010
Îmi place peştera
Îmi place peştera. Când plouă, nu plouă. Când e frig nu e frig, când e rece nu e rece. Îmi place femeia din peşteră. Miroase bine. N-am vrut s-o mănânc. N-am mâncat-o. O am şi acum. O încalec. Ţine de cald. Şi mai e ceva. Nu pricep ce. Îmi place. E bine.
Îmi place la râu. Am încălecat o femeie la râu. Azi. Mirosea bine. I-am dat o broască. Mi-a dat un peşte. Îmi place să mănânc broască şi peşte. Mai mult peşte. Mănânc peşte în peşteră. Îmi place.
06/07/2010
Am mâncat urechi de broască
Am plecat. Vreau să văd râul. Vreau să văd dealul. Vreau să văd câmpia. Vreau să mănânc broaste. Vreau să uit de slăbănoagă. Vreau să scap de omul mic.
Am plecat rău. A plecat soarele mic de multe ori. Nu m-am mai urcat. Am mâncat numai urechi de broască. Am rupt bâta. Mi-a iesit o bubă. M-au alungat niste oameni. Nu mai găsesc pestera. E, cum se va zice?, naspa.
01/07/2010
Dl Lică în Evz
Azi l-am dus pe dl. Lică la Evz. Nu mi-a spus dacă i-a plăcut sau nu. Avea un zâmbet misterios. Satisfactia de pe figura lui mi-am explicat-o, mai apoi, când am avut răgaz să analizez, prin aceea că nu doar l-am dus la Evz, ci l-am si însurat. Nu m-a întrebat nimic despre sotia lui de PA/Tabletă TV si nici eu nu i-am oferit amănunte. Rămâne să vedem cum evolulează lucrurile.
Iată despre ce e vorba:
Dl şi dna Lică
După aproape trei săptămâni de fotbal cu vuvuzele „şi nimic altceva”, dl Lică a lăsat deoparte telecomanda. „Uita-te la ce vrei tu”, i-a spus soţiei, care, nevenindu-i să creadă, a apăsat pe butonul nr. 9 la o oră la care, de obicei, erau meciuri. La început, dl Lică a stat cuminte pe canapea, lângă soţie. „Ce sirop!”, şi-a zis în gând, văzându-l pe Hugh Grant în „Englezul care a urcat o colină, dar a coborât un munte”. Lui i-ar fi plăcut puţină acţiune în careu. Asta se întâmpla ieri. Azi, poate scapă cu Seinfeld şi The Kingdom (cu Jamie Foxx), ceea ce e OK. Iar mâine, wow!, e Brazilia – Olanda!
NOTĂ. Aici e Tableta TV, care a trebuit să fie un picut mai mare.
27/06/2010
Iaca, balul mascat!
Ne punem bărbi pe faţă, ne punem riduri, ne punem păr alb, lehamite, sictireală, ne punem răguşeală, tuşim de la atâtea ţigări, ne punem dinţi galbeni, ne dăm jos dinţii, ne cad gingiile, ne cad sânii, ne cad cearcănele, ni se scofâlcesc unghiile, ne oferă loc în autobuz (sau nu), ne enervează, nu ne arată respect, ne lasă deoparte, ne cred surzi, ne cred proşti, ne cred terminaţi, ne vor plecaţi, ne vor casele, ne-au uitat gândurile, ne-am uitat gândurile, ne plac amintirile, ne suntem amintiri, noi suntem copii.
NOTĂ. PA scris pentru etapa 16, Bal mascat, a concursului Orasul PA
26/06/2010
Contemplaţie la catedrală
Toată lumea spune că era mai frumoasă înainte de incendiu, deşi, potrivit legendei, o refăcuseră la fel. Oricum, nimeni nu ştia cum arătase într-adevăr, pentru că nu se păstrase nici măcar un desen în cărbune care să o înfăţişeze. Poate că nu vechea catedrală era mai frumoasă, ci împrejurimile, îşi spune el, încercând să rămână nemişcat. De mai bine de-o oră priveşte fix la crenelurile de pe latură sudică. Singurul lucru care pare etern în tot acest ansamblu de piatră aproape veşnic e tocmai acea privire.
NOTĂ. PA scris pentru etapa 15, Catedrala, a concursului Orasul PA.
26/06/2010
Stradă Lebedei, colţ cu Rândunicii
Sute de arătări ţopăie dinspre partea dreaptă a străzii Rândunicii spre gardurile din partea stânga. Alte sute ţopăie pe strada Lebedei. Arătările sunt ceva între mormoloci, de la care încă mai păstrează coada, şi broscuţe, de la care au deprins ţopăitul. Când ajung la gard, încearcă să urce pe el, dar nu pot. Încearcă şi încearcă şi încearcă să treacă dincolo, orice-ar fi. E ora 8 dimineaţa. Până spre seară vor rămâne lângă garduri sute de codiţe de mormoloci. Apoi va începe să plouă.
NOTĂ. PA scris pentru etapa 16, Bal mascat, a Orasului PA.
25/06/2010
Contemplaţie la catedrală
Toată lumea spune că era mai frumoasă înainte de incendiu, deşi, potrivit legendei, o refăcuseră la fel. Oricum, nimeni nu ştia cum arătase într-adevăr, pentru că nu se păstrase nici măcar un desen în cărbune care să o înfăţişeze. Poate că nu vechea catedrală era mai frumoasă, ci împrejurimile, îşi spune el, încercând să rămână nemişcat. De mai bine de-o oră priveşte fix la crenelurile de pe latura sudică. Singurul lucru care pare etern în tot acest ansamblu de piatră aproape veşnic e tocmai acea privire.
NOTĂ. PA scris pentru etapa 15, Catedrala, a concursului Orasul PA.
23/06/2010
File din istoria prozei arhiscurte
Era prin primăvara anului 2004. Jucam de doi ani un manager de fotbal online, hattrick si, pe când începusem să mă plictisesc nitel, am dat peste o „facilitate” a jocului: scrierea unor anunturi de presă = press anouncement = PA. Toti cei care foloseau asta scriau stupizenii legate de „marile” lor cluburi de fotbal virtual.
Îmi încoltise ideea că în cele 500 de semne disponibile se pot scrie mici povestioare. Am încercat câteva, scrâsnind. Era al naibii de neplăcut să vezi că ti se termină pagina când încă n-apucasei să spui „esentialul”. Apoi am căutat, printre câteva mii de beneficiari românia ai acestei facilităti, câtiva asemeni mie. Am găsit, cu plăcere, o mână de oameni.
Am fost sase care am înfiintat (iulie 2004) o „federatie” a scriitorilor de PA-uri, PAhico. „Federatia” era o altă facilitate a jocului care permitea gestionarea unui forum destul de complex, foarte prietenos. Treptat, ni s-au alăturat câteva zeci, apoi am trecut de o sută de amici virtuali cu o pasiune comună: textele de 500 de semne. Am învătat unii de la altii, am perfectionat. Am organziat concursuri, cu clasamente săptămânale. Am devenit o comunitate incredibilă. Văzuti din afară, păream un fel de elită bizară a „jocului”.
În cei sase ani care au trecut de la înfiintarea Pahico s-au scris, numai acolo, peste 4.000 de PA-uri. Între acestea se află cel putin 500 de texte bune si foarte bune si cel putin 100 remarcabile.
În urmă cu vreo doi-trei ani ne-a venit ideea că povestea asta trebuie să meargă mai departe. Ne-a venit ideea că putem vorbi despre un gen literar (habar n-avem de very short stories).
Mi-am dat seama că PA nu exprimă prea mult. E o abreviere OK, dar în spatele ei trebuie să fie un termen clar, puternic. Primul gând a fost să-i zicem proză foarte scurtă/ultrascurtă. Dar PA nu putea fi abrevierea a asa ceva. O amică a spus: proză arhiscurtă. Si asa i-a rămas numele, fie-i lăudat!
Apoi am iesit în lume. Am cochetat cu ideea de a face o antologie de PA-uri. Am făcut două planuri. Apoi am zis să facem o pauză, să vedem întâi dacă ideea ar putea prinde si în afara Pahico. Asa am ajuns în blogosferă. Primul blog de proză arhiscurtă a fost asa si asa. Al doilea, mai mult asa. Apoi, o parte dintre noi a făcut un blog foarte serios si foarte bun, de analiză politică. O parte (eu) a făcut acest blog. Altă parte a rămas doar în Pahico sau s-a „pierdut” pe drum.
Bucuria mea cea mai mare e că încă se mai scrie excelent în Pahico (mai putin cantitativ, dar foarte bine calitativ!) si că există deja, independent de Pahico, foarte multi scriitori de PA-uri aici, în blogosferă. Deocamdată, pe cei mai multi îi stiu. Sunt legati, mai mult sau mai putin, de acest blog.
Initiativele lui Mircea Popescu au făcut însă ca ideea de proză arhiscurtă să capete o oarecare independentă de blogul meu. Mă astept ca, în curând, să apară mai multe astfel de nuclee si proza arhiscurtă să stea linisitită pe propriile ei picioare. Apoi vor apărea cărtile. Cam asta e.
PS Am scris acest text ca urmare a unei întrebări pe care a pus-o cineva pe blogul lui Cristian Dima.
23/06/2010
Azi m-am julit la genunchi
Azi m-am julit la genunchi. Jucam prinsa și alergam atât de tare încât la un moment dat am fost sigur că voi zbura. Deja mă gândeam ce va spune Dodu când se va întinde să mă prindă, cât e el de lung, si nu va ajunge până la mine nici cât să-mi atingă sireturile, care vor atârna ca niște crengi de salcie pletoasă. Râdeam în sinea mea, în timp ce mă miram ce comparație făcusem, aia cu salcia, când m-am trezit pe burtă. Acum am genunchii negri. Cu pietricele. Uite, s-au înroșit.
NOTĂ. Aces PA l-am început undeva în aer, deasupra Europei, în drumul spre Shanghai. Din motive de net ciuciu, n-am apucat să-l trimit la timp pentru etapa 3, Macadam, a concursului Orasul PA. Acum l-am descoperit în carnetelul de Shanghai si am zis să-l scot la lumina blogului.
20/06/2010
Maioul ud
Am fost în vizită la Nuţu. Mami m-a lăsat pentru că la noi era prea cald. Nuţu stă la vilă şi are doi cireşi şi un leagăn sub prun (are şi un prun). Când am vrut să fac pipi, Nuţu mi-a zis să nu fac pe prun, că se împute toată curtea. Am mers în casă. Era răcoare. Au aer condiţionat. Mirosea a plăcintă cu vişine şi m-am dus la bucătărie (de unde venea mirosul). Acolo era cald. Mami lui Nuţu m-a auzit. Când s-a întors spre mine, am văzut că are ţâţe cam ca mami, dar cu bube mai mari. Se vedeau prin maioul ud.
PA scris pentru etapa 14, Căldură mare, a concursului Orasul PA.
19/06/2010
Masa lui Filimon
Atunci când se îmbăta, Filimon se îmbăta zdravăn. Însă niciodată nu i se întâmplase să cadă sub masă după doar cinci halbe de bere, ca atunci. Îmi bătea soarele în cap, avea el să le spună amicilor care l-au vizitat la spital, dar nimeni nu l-a crezut. Se uitau la el cu milă, privirea aceea gen „Se duce, siraacul!”. Şi chiar s-a dus. Ulterior, proprietarul cârciumii a construit o copertină care se întinde până deasupra mesei lui Filimon, unde amicii lui beau bere la halbă, cu spumă uscată fiindcă e al dracului de cald.
PA scris pentru etapa 14, Căldură mare, a concursului Orasul PA.
16/06/2010
Bilele
Tragerea la sorţi începuse cu o jumătate de oră întârziere, dar spectatorii puseseră acest amănunt pe seama showului remarcabil, a bisurilor. Atunci când l-au văzut pe Dani F. ştergându-şi sudoarea cu batista s-au gândit că e doar foarte cald în sală. Era însă chiar mai cald decât atât, iar tragerea la sorţi a fost un dezastru. Degeaba încălziseră aproape la roşu cele două bile de care trebuia să aibă grijă; aerul fierbinte făcuse ca toate bilele din urnă să frigă. Si asta o ştiau cel mai bine palmele lui Dani F.
14/06/2010
Pariul pe nimic
Era o străduţă cu două benzi pe care trecea un autobuz, de trei ori pe oră. Patru băieţi aşteptau cuminţi pe trotuar. Când autobuzul se apropia, ţâşneau. Cel mai curajos era considerat acela care-şi începea ultimul goana.
Într-o zi, Liviu a pornit când ceilalţi trecuseră deja. A fost descălţat de bara de protecţie şi a ajuns dincolo cu inima ca un greiere neliniştit. A câştigat pariul pe nimic, dar şi acum, când e ditamai domnul, i se face pielea de găină amintindu-şi cât de proşti puteau să fie.
Într-o zi, Liviu a pornit când ceilalţi trecuseră deja. A fost descălţat de bara de protecţie şi a ajuns dincolo cu inima ca un greiere neliniştit. A câştigat pariul pe nimic, dar şi acum, când e ditamai domnul, i se face pielea de găină amintindu-şi cât de proşti puteau să fie.
10/06/2010
Dulceaţă de trandafiri
El şi ea pe Aleea Trandafirilor s-au văzut prima oară. Fiecare, la braţul altcuiva era. Un an mai târziu, ea şi el unul la braţul celuilalt se plimbau. Într-o zi, el pe fosta ea a zărit-o, într-o doară. Fericită părea, ceea ce lui ca o săgeată din burtă până-n piept i-a părut. Poate că n-o mai iubea, dar un pic de gelozie tot îl încercase. Mai departe a trecut, nepăsător, dar ciudă i-a fost apoi că n-a salutat-o măcar. În acelaşi parc nepoţii şi-i plimbă acum el. Acasă dulceaţă de trandafiri face ea.
PA scris pentru etapa 11, Parcul, a concursului Orasul PA.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 