Găsiseră, printre dărâmături, liste cu foştii angajaţi ai Fabricii de Ace. Cei mai mulţi sunt şomeri, deci vor pune botu’, şi-au zis. – Facem o mică excursie, bem o bere, mai povestim, ne distrăm. S-aveţi buletinele cu voi!, le-au zis la urcarea în autocar. „Idioţi”, şi-a zis dl. Lică, văzând traseul ales: comune şi sate cenuşii, de şes. Înainte de prima oprire, le-au dat nişte bani. Apoi i-a dus în sediul Primărie să voteze „cu şefu’”. Au ţinut-o aşa până seara. La plecare, erau veseli cu toţii. Se-nţeleseseră să voteze cu ăl’lalt, de-ai dracu’, că nu mai au fabrică.
04/12/2009
Pensionarul cu ace
A lucrat la Fabrica de Ace. Ultima leafă i-au dat-o la demolare. A luat şi bonus: 10 kile de ace cu gămălie. La scurt timp, l-a părăsit soţia. La partaj, un singur lucru i-a cerut nevasta: 5.483 de ace, fix câte zile au fost căsătoriţi. Asta l-a durut, că i-a luat peste picior năzuinţele şi micile realizări profesionale şi domestice. A vrut atunci să înghită toate acele, să scape de viaţa asta de doi lei. Dar le-a împrăştiat prin living. I-a luat 4 zile să le adune, câte unul, minuţios, cu drag.
03/12/2009
Ultima zvâcnire
Trebuie să mă ţin de ceva. Îmi vine să zbor. Îmi vine să plutesc. Îmi vine să înnebunesc. Să-mi iau câmpii, aşa. Într-o parte e zidul. Ca în legenda meşterului Manole. În alta e iarba, ca o legare la pământ. Ca un fulger invers. Ca un avânt. În sus aş pluti, ca agăţată de un vrej de fasole. Dar mă strânge o dâră de aur. Aici, pe inelar. Mă-mpiedic în voaluri. Deci fug în zadar.
În această fotografie, mireasa nu mai e singură si nu mai pare că zboară, ca-n PAfototema de zilele trecute. Am zis că e corect să v-o arăt 😉
02/12/2009
Ochiul dracului
Pornise Necuratul la drum, de se ofilea iarba pe unde trecea, de la duhoare, şi toţi oamenii se dădeau deoparte din calea-i. Istovit şi flămând, a ajuns la un han.
– Vreau să mănânc ceva, i-a spus hangiului.
– Mai întâi trebuie să munceşti pentru mâncare, şi l-a pus să are un ogor.
După ce şi-a făcut treaba, a mâncat şi i s-a făcut sete. Hangiul l-a pus să cureţe, ca plată, bălegarul din grajd. Mai apoi, sătul de foame şi de sete, l-a văzut pe hangiu răsucindu-şi o foaie de tutun.
– Aş fuma şi eu o iarbă de-a mea, dar nu mai pot munci.
– Plăteşte, a zis hangiul.
Atunci, Dracul şi-a scos un ochi.
După ce a fumat, a poftit la jupâniţa din han. Ca plată, şi-a scos şi celălalt ochi.
Hangiul l-a dus într-un beci unde o ţinea pe baba-ghionoaie, nevastă-sa. Scăpat de amândoi, s-a luat el cu jupâniţa, căreia i-a dat cei doi gologani cu retină. Iar femeia i-a băgat în sân.
De atunci nu se mai ştie dacă şi pe unde-şi mai vâră dracu’ coada, dar ochii lui îi fac treaba mai departe.
02/12/2009
Gând pufos
Deci, nu-s într-o ureche. În schimb, sunt moale şi pufos. Uneori râd (am zâmbet nepereche). Când dorm, visez frumos. Când dorm în braţe, zic. Visez că mă ridic şi-apoi dansez, în gând. Şi vă sărut, pe rând.
P.S. Acesta a fost PA-ul meu din etapa Ursuletului de plus, a cărei PAfototemă a fost o fotografie de Leo
01/12/2009
Desferecarea inimii nătânge
Deci, îi zic, Domniţă scumpă, am inimă zăvorâtă îndărătul zalelor de fier, dar gropiţa din obrăjorul tău stâng mi-a topit-o şi s-a scurs în pământ, de unde au răsărit florile astea vesele pe care te rog să le prinzi în păr, să nu te vadă, pentru că ar păli în faţa frumuseţii tale neasemuite, iar ea râde, clipind ştrengar, şi fuge, lăsându-mă cu florile în mână, apoi se întoarce, ia buchetul şi-mi trimte un sărut, prin aer, lăsându-mă nătâng şi pe gânduri: ce-a putut vedea ea din mine, în afară de armură, şi dacă m-a confundat cu altul?
30/11/2009
De la credibil la penibil
Pentru un intelectual, pentru o personalitate gata să devină un reper de moralitate, cel mai mare risc este să înceapă să laude pe cineva aflat la putere. Riscă să parcurgă rapid drumul de la credibil la penibil.
29/11/2009
Nu e bine să sapi în groapa altuia
Sap o groapă. Aşa e bine. E rău să faci în peşteră. Trebuie să faci afară. E bine să pui frunze. Mai bine e să pui pământ. Cel mai bine e să sapi întâi o groapă. Eu sap o groapă. Am pământ pe mâini. E mai bine să sapi ziua. Noaptea, toate gropile sunt la fel şi tot pământul e ca o groapă încă nesăpată. Noaptea poţi nimeri rău. Atunci, pământul pute. Nu e bine să sapi în groapa altuia.
27/11/2009
PĂpuşi
Denumesc noua PAfototemă „Albă-ca-zăpada si printul ei”. Puteţi scrie PA_urile până luni, 11.00. Baftă şi inspiraţie!
Fotografia a fost făcută de Adi Pîclisan pentru a ilustra un articol mai amplu al Georgetei Petrovici. Nu cred că PA-urile trebuie să urmeze numaidecât subiectul articolului cu pricina 😉
Si tu, fata draga? Paul Gabor
Eu mi-am dorit sa fiu pitic, unul dintre norocosii ce-i stau prin preajma Albei. Dar nu a fost sa fie. Tot asa, cand eram de-o schioapa, ma gandeam c-ar fi nimerit sa fiu aducatorul de mere, cel care indeplineste visele frumoasei adormite. Un licurici imberb mi-ar fi placut, sau greier muzicant cu scripca geluita… Nici rolul calului nu m-ar fi prins rau. Dar iarba, vai, iarba asta galbejita… Nu-mi plac meniurile anoste. Iar cu timpul mi-am dat seama ca Alba-ca-Zapada devine din ce in ce mai blonda…
Pupul cristian
-Hmmm, iete-te la ea ce mai doarme ! Oare se preface? Ia s- gadil nitel la talpite…
-Pfuu, nimic… La masinuta mea cand apesi langa volan se aprind farurile…
-Uite, pot sa-i misc mana … si piciorul… hihi are chilotei roz…
-Cum s-o fac sa se miste ? Oare s-o pup ca-n desene ?… Adica sa-i dau un pup ? Asa, de fata cu toti ?…
Autorul nu cunoaste daca a fost sau n-a fost, intrucat a sunat clopotelul si au zbughit-o toti…
Experiment starsgates
,, Aaaaa, ce bine-mi pare că a uitat-o soră-mea pe Albă ca Zăpada lângă prinţul ei !,,
Doi ochişori cu privirea neastâmpărată se iviră deasupra mesei. Nasul mic şi cârn accentua şi mai mult figura aceea de copil care spune: ,,Hai să fac o prostioară!,,
,, Oare dacă prinţul o sărută pe Albă ca Zăpada, aceasta va prinde viaţă? Să încercăm!,,
Privi în stânga şi în dreapta şi apoi îşi puse planul în aplicare.
Oftă dezamăgit; Albă ca Zăpada n-a înviat.
,,Poveşti, îşi spuse, norocul meu că sunt băiat mare şi nu mai cred în ele.,,
El şi ea Leo
De-ar fi atât de simplu ! El şi ea, două trupuri de plastic, fără suflu, fără suflet, acceptându-se cu defectele de fabricaţie şi luptându-se cu limitările rigidităţii, filosofând despre unicitatea produselor în serie, privindu-se în ochii goi, împodobiţi cu luciri de vopsea.
Carnea însufleţită nu are avantajele celei sintetice. Doare. Înăuntru şi afară.
El şi ea sunt două lumi îndepărtate, care, în răstimpuri, îşi aruncă meteoriţi încinşi, sau se ignoră învăluiţi într-o amăgitoare pace universală.
Şi eu gabi
Am un punct de vedere foarte sigur pe sine situat în centrul pur. Cu toate astea n-o să te privesc direct în ochi, să nu te prinzi… Ştiu, m-am născut privilegiat să-ţi fiu prinţ şi nu m-am temut până azi de vreo altă magie doar pentru că am aflat despre cei mari, că chipurile se îndrăgostesc. N-am deprins din poveştile cu zâne decât două, trei metafore simple care-mi vor dilata pupila când voi întoarce cu grijă privirea spre tine. O să afli atunci, că şi eu…
Rău oameni, rău viaţă! Maria
O cheamă Teodora şi nu are încă patru ani, nici cuvinte perfect articulate, dar are doi pretendenţi: Horia şi Tudor. Când Horia îşi ia la revedere cu pa, frumoaso!, Tudor, niciodată mai prejos decât adversarul său, plusează cu pa, zâno!. Înfruntarea este tacită, dar asta nu o face mai puţin înfruntare. Şi pentru că viaţa este dură, Teodora îi place pe amândoi, dar alege doar unul. Cum e drept şi firesc. Pace Horia.
– Mia, Teo mireasă!
– Acum, Teo? Nu aşteptăm până miercuri? Să fie şi Horia de faţă?
– NU! Teo mireasă cu Tudor. Tudor mos.
Unwanted destiny LordDIf
As fi vrut să salvez din copilul de altă dată naivitatea. Jucându-mă cu păpusi as fi fost un mic Zeu oferind mintilor din plastic un rol superfluu într-o realitate imaginată. Dar n-am salvat decât tristetea din ochii unui bătrân ce-si joacă resemnat rolul de figurant intr-o poveste reală, devenind la rândul meu o biată marionetă în mâinile maestrului păpusar.
Fauritor de destine Mariana
Hm! De unde vii, printesa mea, cu chip de crin si ochi de cer? Ce mana iscusita ti-a desenat povestea in sufletele noastre de copii?…
Da!… Cred ca stiu ce voi deveni cand voi fi mare…Fauritor de destine…Voi scrie povesti cu final fericit! Voi rescrie povestea ta, draga mea printesa…Poate te voi feri de mastera cea rea, si poate ca printul va veni mai repede…Sau poate voi fi chiar eu printul fericit…Ah, ce minunat ar fi sa imi scriu propria poveste de iubire!
Atingere magică Teodora
Albă-ca-Zăpada a muşcat mărul otrăvit şi a alunecat într-un somn adânc, şi deplin, ca noaptea văduvă de lună. Prinţul, pornit să o salveze, şi-a încrucişat potecile cu ale vrăjitoarei şi, sleit de foame, a acceptat, şi el, fructul pierzaniei. Acum sunt amândoi ferecaţi în mrejele Hipnosului, trăind ca şi cum n-ar fi, în viaţă fiind dar morţi părând tuturora. Aşa ar fi rămas pe veci, dacă un puşti, nu mai `nalt decât sabia prinţului, cu sufletul curat ca o primăvară abia descălecată, nu s-ar fi îndurat de ei. O atingere uşoară pe mâna albă şi fină a prinţesei, apoi a prinţului, un zîmbet ştrengăresc aruncat tuturora şi sufletul reînvie, de parcă nimic rău nu s-ar fi întâmplat…
Introducere în anatomie Leo
Când a venit pe la noi, tanti aia parfumată a adus două cutii.
– Pentru tine ! a spus tanti. Când am deschis cutiile, surpriză ! Un păpuş şi o păpuşă ! Mie orice dar îmi face plăcere, aşa că i-am zis săru’ mâna.
Mama a privit-o mirată, dar ea a liniştit-o :
– Lasă, dragă, să înveţe şi copilu’ despre diferenţele dintre masculi şi femele.
– Ce diferenţe ? a întrebat mama. Sub haine sunt aproape la fel !
– Vorbesc de diferenţele evidente. De alea «ascunse» o să afle el şi singur, mai încolo!
Printul absent Simion Cristian
Ce s-o fi întâmplat? E prima oară când lipseşte. Poate e bolnav! Sau poate l-a otrăvit doamna cea rea! Cine o să mă trezească din somn? Cine o să mă sărute la sfârşit? Dragii mei pitici, haideţi să închidem cutia cu jucării! Piesa noastră nu se poate juca fără prinţ! Poate vine mâine…
End of storycell61
– Te urăsc!
– Cum să mă urăşti, iubire?
– Iar ai venit beat aseară!
– Eu?!? Cum poţi spune aşa ceva?
– Crezi că dacă ai venit la 2 noaptea nu ştiu?
– Dar nu dormeai? Sau te prefăceai?
– Mă prefăceam.
– Aha! Să ştii că mi-am dat seama de asta!
– Cum, că erai beat?
– Stăteai de vorbă cu tipul ăsta blond.
– Care tip?
– Ăsta care ne urmăreşte. Chiar, pe ăsta de unde l-ai cules?
– E Big Brother.
– Da, de parcă eu nu-ţi cunosc familia.
– Nu pe mine mă urmăreşte, ci pe tine. Abia aşteaptă să te scoată din poveste.
26/11/2009
Gardul de la început
Am patru ani. Bine, încă nu i-am împlinit, şi? Am un frate, o soră, o mami, un tati, o buni şi mami are un bebe în burtică. Avem două camere, o baie şi o bucătărie. Stăm la bloc, da mie mai mult îmi place la buni ailaltă, la ţară. De-aia îmi place, că pot să stau afară. Uite-aşa e: ca un bloc mic, cu parter şi pod. Are gard, uite-aşa. Da nu-ţi arăt ce e în spatele gardului, vino acolo şi-o să vezi!
„Micul arhitect”. Foto: Sorin Stanciu
24/11/2009
Dl. Lică îşi vinde votul
Dezamăgit de rezultatul primului tur de scrutin, domnul Lică are, în plus, o durere de cap interesantă, de parcă i s-ar fi făcut creierul cât o minge de ping-pong scufundată în multă bere şi împinsă de jos în sus cu o forţă egală cu greutatea lichidului dislocuit.
– Eu îmi vând votul, a îngăimat în timp ce aţipea.
Spre prânz, mingea de ping-pong s-a transformat într-o sonerie enervantă.
– E OK?, l-a întrebat Cel Roşu, arătându-i ceva.
– Priviţi şi aici, a spus Cel Portocaliu.
Dl. Lică i-a poftit înăuntru.
24/11/2009
Mărimea nu contează
– Maimuţoiule!
– Vorbiţi cumva cu mine?
– Nu, cu proasta aia care te despăduchează.
– Aveţi un discurs ales, constat, domnule.
– Stai să vezi ce ştangă am, boule.
– Adineauri mi-aţi făcut cinstea de a mă numi maimuţoi.
– Pot să-ţi spun şi Mister Banană, dacă vreau, dobitocule.
– E adevărat. Nu pot decât să mă înclin în faţa înţelepciunii voastre.
– Înclină-te, botosule. Şi aşa mergi în patru labe.
– Uneori mă ridic. Însă, de regulă, mă deplasez aşa cum aţi avut bunăvoinţă să spuneţi: în patru labe.
– Faci pe deşteptu, bă, creier de găină?
– În realitate, am creierul un pic mai mare. Ştiţi, sunt cazuri în care mărimea nu contează.
Se pare că am fotografiat maimutele de la Zoo Nurnberg din toate pozitiile
23/11/2009
Tăviţa copilului de un an
Domnului Lică i-au dat lacrimile, de-aia a ieşit să fumeze ceva, el, nefumătorul. Perceput mai degrabă ca un singuratic, după nefericitul divorţ, dl. Lică a primit cu entuziasm invitaţia la aniversarea de un an a micuţei lui nepoate. S-a strâmbat toată seară la ea, încercând s-o facă să radă. Era caraghios, dar nu-i păsa. Apoi a venit momentul tăviţei. Nepoţica a ales, în ordine: un stiloul, o cărticică şi o perie de păr. Atunci a simţit dl. Lică ochi umezi şi a ieşit un pic. Poate de emoţie, poate fiindcă habar n-avea ce a ales el, când i-a venit rândul. Sau poate fiindcă nici nu a fost pus în situaţia de a alege.
21/11/2009
The Land of Choice
La două săptămâni după ce a vizitat România, englezul Hans a fost întrebat cum e pe acolo. Înainte de a răspunde a mai cerut un pahar cu bere. A sorbit apoi, prelung. Şi-a şters spuma de pe barbă (de când cu aventurile mongo-ruse nu şi-a mai arătat obrazul dezvelit) şi a spus, cu accentul lui de Nottingham:
– E o ţară frumoasă. E atât de frumoasă, că te fură până şi peisajul.
19/11/2009
Palinkul fără palincă
– Deşteaptă-te, române!, le spune grecul. Şi marea s-a trezit!
Eugen şi Petre stau pe gânduri. E o zi incertă, în oraşul cu multe palate, acolo unde i-a purtat turul brownian al României. Iar portofelul le e gol.
– Fac apel la voi, personaje ale unei poveşti pe care am inventat-o, se aude.
– E doar o reclamă la hârtie igienică, mormăie vagabondul purpuriu, eternul boem din Celula 61.
18/11/2009
Persoană fizică autorizată
Era o după-amiază mohorâtă, de noiembrie. Ai fi zis că e apă deasupra oraşului, o apă ca trecută prin cenuşă. După ce a îmbrăcat geaca de piele, domnul Lică şi-a agăţat umbrela de încheietura mâinii, de parcă ar fi fost o brăţară cu prelungire, şi a ieşit să înfrunte Oraşul. N-a ajuns mai departe decât la restuarantul Florinela, ridicat în locul gheretei de la fosta Fabrică de Ace. După a doua bere, a devenit romantic. „Aş face sex cu o persoană fizică autorizată”, şi-a zis, apoi a format un număr de telefon.
15/11/2009
Domnul Lică se conectează
Dl. Lică şi-a cumpărat laptop. La Fabrica de Ace n-a avut calculator. Exista, e drept, Sala de Calculatoare. Îi plăcea acolo, pentru zumzet. Se aşeza pe un balot de cartele perforate să aţipească un pic, în pauza de masă. Neastâmpărat şi cu sete de cunoaştere, ieri a dat click pe o chestie yahoo connect nu ştiu ce. “Adică?”, l-a întrebat inginerul Popescu. “Cred că am dat un click aiurea”, a scăldat-o dl. Lică. “Faza e că am dat şi eu către doamna expert PR şi uneia RozBombon. Suntem conectaţi cu toţii, da’ nimeni nu ştie la ce si de ce”, s-a dumirit inginerul.
13/11/2009
Şpriţul
Îl ştia pe puştan de când stătea în braţe la maică-sa, o frumuseţe. Maică-sa, adică. Ăla micu’ era gălăgios. L-a mai întâlnit în câteva rânduri, de-a lungul timpului. La înmormântarea maică-sii a aflat că puştanul e băiat mare, doctorand. Acum, stând aşa, fâstâcit, pare din nou puştan. I-o prezintă pe femeie. „Curăţică”, îşi zice domnul Lică. Îi apucă mâna şi o sărută, galant. Nu-i dă drumul. Se uită la tânăr. Îi place emoţia lui, l-ar strânge în braţe. Dar nu-şi poate stăpâni drăcuşorul. „Are mâna rece. Să veniţi la vară, să-mi ţină şpriţul”.
In memoriam
12/11/2009
Julieta de la trei
Fotografia a fost făcută de fiică-mea
Dl. Lică a trăit toată viaţă la bloc. Nu chiar toată, dar prima parte, aia de la ţară, nu se pune – e prea mult de atunci. A avut parte numai de blocuri tip cutie de chibrituri. A stat la diferite etaje, a deschis şi a închis tot felul de uşi, a luptat cu igrasia şi cu gândacii de bucătărie, a inundat şi a fost inundat. Şi a iubit, Doamne cât a iubit! Căci, spune dl. Lică, nimic nu e dacă dragoste nu e, iar dacă dragoste e, atunci blocul de zece etaje, care e ca trupul, se însufleţeşte. Însă, mormăie Lică, acum mai cinic, cum naiba să-ţi imaginezi o Julietă în balconul scorojit de la trei?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 