Dl. Lică, despre care se ştie că-i om de treabă, adeseori hâtru, îşi potriveşte paşii cu cei ai femeii de care aproape s-a izbit la intrarea în mall. Nu ştie ce-l poartă după ea şi nici nu-i pasă. Se va întreba după aceea, în singurătate-i. Acum o urmăreşte ca hipnotizat. E o femeie tânără, cu picioare atât de lungi încât dl. Lică se întreabă firesc la ce-i folosesc tocurile uriaşe. Femeia mai are ceva aparte, pe lângă mersul aparent fragil, nesigur: un năsuc mic (ceea ce e neaşteptat de bine).
09/02/2013
Mâţa blândă
Prim-plan cu o felină drăgălaş-ucigașă
Uite-aici, zice femeia, şi-i arată lui Ilarion o gaură în podea, lângă zid. O gaură rotundă, neagră (semn că galeria coboară adânc). În jurul ei, praf de tencuială, pământ, aşchii fine de lemn şi mici dâre de lăbuţe. Şoareci au mai fost, dar niciodată n-am avut în casă şobolani, spune femeia, care povesteşte despre frica de azi-noapte, când a auzit zgomote grele, înfundate. Brrr!, face Ilarion. N-ar mai lăsa-o pe Fundiţă, una din mâţele blocului, dar şi-a dat cuvântul. În plus, felina freamătă.
read more »
08/02/2013
Ilarion şi câinele cu chip uman
Tonik, câinele cu faţă de om, care parcă ar vrea să spună ceva. FOTO: Petfinder/printscreen Time
Motivul care l-a determinat pe Ilarion să se întoarcă acasă, după o atât de îndelungată lipsă, n-a fost nici dorul de copii, nici cel de soţie (îi era dor de ea chiar şi atunci când locuiau împreună), ci o întâmplare al cărei tâlc nu l-a descâlcit, e drept, dar a acceptat că e vorba de unul profund.
– Am întâlnit în parc un câine cu chip de om, i-a spus Ilarion domnului Lică.
– Adică?
– Exact asta m-am întrebat şi eu. Ce caută faţa aia acolo şi ce vrea să-mi spună? Şi aşa m-am trezit acasă.
read more »
16/01/2013
Amintirea unei zile în care, aparent, n-aveam nicio treabă
Tânăra doamnă era îmbrăcată cu o rochie roşie. Soţul ei avea un sacou bej. Tanti Lina purta o fustă neagră şi un batic maro. Între ele, o geacă verde. Cerul era când mohorât, când zâmbea îngust, de la Est la Vest. Câteva raţe făceau cercuri pe lac. Un melc zgribulit umbla bezmetic. Frunzele căzute pe alei erau prea grele ca să tresalte. Nepăsătoare la zbenguiala copiilor, putrezeau treptat. Andrei şi-a pierdut fularul, tocmai acum. Maria a văzut când, dar n-a spus. Aşa a venit toamna în acel an.
09/01/2013
Complotul unei zile de vară
Maria şi-a agăţat rochia într-un gard. Apucase pe scurtătură fiindcă se grăbea. Urma prima lor întâlnire şi nu voia să întârzie mai mult de cinci minute. Era o rochie albastră din in, înflorată, ce pornea de deasupra genunchilor şi se termina la decolteu, practic. Iar acum devenise o zdreanţă. Nu şi-a putut opri lacrimile şi rimelul s-a întins urât pe obraji. A început să alerge, cu ciudă. Iar atunci când şi-a rupt tocul de la pantoful stâng s-a pornit o ploaie idioată, din senin. Apropo de păr.
30/12/2012
Cravata maro
Va vine bine aceasta cravata maro. Se asorteaza cu mecla. Vorbesti ca prostu-n targ, poate ma enervezi si-ti trag una!. Mai bine i-ai da un colt de paine cu salam acestui caine ciufulit, “cutu-cutu”! De ce nu mananca? O fi vreun sclifosit! Va stiu eu bine, stati tolaniti toata ziua intre perne, iar cand vine stapana acasa, tusti, pe sub fuste, o ciupiti de pulpe cu coltii (dar n-o raniti), sa va scoata afara la plimbare. Ma enerveaza astia de lasa rahat de caine in mijlocul trotuarului de numa’!
NOTĂ. PA scris în stilul unui fost coleg din Pahico.
29/12/2012
Despre zornăieli sau ce face O. Părăluţă atunci când îi e sete
Atunci când îi era sete, mergea la cel mai apropiat supermarket şi cumpăra o sticlă cu apă plată, la jumate, pe care o bea cu nesaţ acolo, în magazin, imediat după ce plătea şi lua restul şi-l îndesa în buzunarul drept al pantalonilor, buzunar din care se auzea mereu, când mergea, o zornăială devenită atât de familiară celor care-l ştiau, unde mai pui că-n vremea aia avea mersul săltăreţ şi grăbit, lucru care nu mai e valabil astăzi, când O. Părăluţă s-a mai rotunjit şi l-a cam apucat leneveala.
27/12/2012
Pilaf din Pont
Se lungise pe nisip, mijind ochii. Voia s-o facă. Acum! „Că doar n-o fi foc!”, şi-a făcut curaj. Era om în toată firea, ce naiba!
O oră mai târziu, un domn prezentabil a intrat imperial, întorcând privirile celor care erau deja înăuntru. Avea pantaloni uşori de in, albi, şlapi Adibas şi o cămaşă aproape lejeră, înflorată, ai cărei nasturi din zona burţii păreau uşor cam tensionaţi. I-a descheiat cu un gest nobil, a scuturat câteva fire de nisip, apoi a spus, calm:
– O porţie de pilaf. Sârbesc.
26/12/2012
Ţigara electronică
Dincolo de uşa metalică a biroului său de la secţia Profile U, vopsită în gri, inginerul Popescu stă tacticos în fotoliul tip „Director”, pufăind, fără prea mare plăcere, din ţigara electronică. Fumul se ridică uşor şi se risipeşte rapid. Inginerul Popescu nu poate face rotocoale şi asta îl enervează mai mult decât dosarul aruncat pe birou, pe care scrie „Date statistice privind evoluţia financiară după montarea plăcuţelor inscripţionate Fumatul interzis”.
– Tâmpiţii ăştia m-au luat în serios.
24/12/2012
Ecologie
Inginerul Popescu de la Fabrica Avântul priveşte pe fereastră. Rafalele de vânt zbenguie panourile cu normele de protecţia muncii şi ridică fusta secretarei, care aleargă zgribulită spre parcare. Dar Popescu n-o vede. Atenţia îi e atrasă de televizor: „… de vânt au făcut pagube incalculabile după ce acoperişul garajului s-a prăbuşit cu zgomot omorând pe loc trei oameni, rănind patru şi distrugând opt maşini de lux, dar şi un copac”.
– Bravo, domnule, îmi place, jurnalist ecologist, genul meu.
02/12/2012
Moment ratat
Copilul şi-a dat seama că are degete. Le mişcă. Le priveşte ca pe o minune. A uitat până şi de sânul din care picură lapte. Maică-sa nu e atentă. La televizor e o telenovelă cu personaje coafate perfect până şi atunci când se scoală din aşternuturi. Sună telefonul. Femeia îşi lasă copilul din braţe, pe fotoliu, îşi şterge picătura de lapte cu un scutec albăstrui şi merge dincolo.
Copilul scânceşte. Nu mai simte pielea caldă a mamei, dar îşi aminteşte că are degete.
– Alo?, se aude vocea mamei.
18/11/2012
Teoria despre Big Bang a domnului Lică. Secretul vitezelor
Imediat după momentul Big Bang o undă primordială a străbătut Universul, creând-ul instantaneu (cu o viteză infinită). Unda luminoasă a săgetat Universul deja creat (cu viteza lumii). Unda de şoc nimicitoare a pornit-o mai agale înspre toate cele (cu viteza sunetului). Lumina Big Bang va ajunge la noi după o călătorie de zeci de miliarde de ani. După alte câteva mii de miliarde de ani va veni bubuitura, care ne va nimici, sfârşind ceea ce a început deodată. Vitezele diferite ne-au permis să fim.
15/11/2012
Ultima conversaţie cu Ilarion
Ultima conversaţie pe care a avut-o cu Ilarion i se pare domnului Lică acum, când a trecut o săptămână de când nu şi-a mai văzut vecinul, oarecum curioasă.
Zicea Ilarion:
– Am trăit s-o apuc şi p-asta! Să vezi, vine la mine o distinsă doamnă a străzii (eram la semafor la Tineretului) şi-mi zice: „Conasule, dă și mie 50 de bani, să iau un detergent”. Am rămas perplex, n-am schiţat niciun gest, pur şi simplu am traversat când s-a făcut verde. Doamna nu ştiu cum s-a făcut, a trecut la alt pieton.
12/11/2012
Linia continuă din palmă
Andu avea 31 de ani când şi-a dat sufletul între fiarele contorsionate ale maşinii (de care era atât de mândru). Cu câteva secunde înainte se gândise intens la soţie şi la copii, la care se grăbea. De obicei respecta regulile rutiere şi nu făcea depăşiri pe linie continuă. Atunci a fost o excepţie. Era o zi liniştită de vară târzie. Lăcustele de pe câmpul unde s-a rostogolit maşina lui Andu (în urma impactului) şi-au continuat salturile nepotolite până spre seară, când s-au pus a cânta greierii.
03/11/2012
Ilarion şi-a luat pălăria şi a plecat
Era o după-amiază de toamnă târzie când Ilarion şi-a luat pălăria şi a plecat. A închis încet uşa după el, să nu deranjeze vecinii. Cheia o lăsase pe măsuţa din hol, alături de bileţelul pe care scrisese simplu, cu un pix: „Am plecat.” Abia atunci când a coborât scările de la metrou şi-a dat seama că n-are niciun bagaj la el, nici măcar servieta cu care mergea, uneori, la serviciu şi a realizat că habar n-are unde se va duce. Eu şi ghinionul meu, şi-a zis, măcar să-i feresc pe ei. Ploua uşor.
09/10/2012
Domnul Lică şi pisica neagră
Domnului Lică îi plac pisicile negre. E ceva ce ţine dinainte de a fi fost cu Fosta (la gândul căreia încă se simte tânăr). Avea 22 de ani când s-a trezit la uşă cu pisoiaş plângăcios. I s-a făcut milă şi drag în acelaşi timp, iar Mandela, căci aşa i-a zis felinei, i-a intrat pe sub piele şi i-a încălzit picioarele vreme de două ierni. Deşi sunt ani mulţi de la accident, domnului Lică nici nu i-a mai trecut prin cap să-şi ia alt animal de companie. Acum pisicile negre îi plac doar aşa, ca idee.
12/09/2012
Domnul Lică, traversat de gânduri
„Traversăm şi noi mai cu talent?!”. Dl Lică nu ştie că întrebarea îl vizează. Stă de câteva minute pe bordură şi priveşte fascinat intersecţia prin care trec zeci de maşini pe minut (asta când nu stau, oprite de semafor, şi mişună printre ele vânzători ambulanţi, cerşetori şi ştergători de parbrize). Zeci de maşini şi cel puţin tot atâtea poveşti pe care nu le va afla niciodată, dar îi face bine să-şi imagineze frânturi. Alungă astfel, preţ de câteva minute, gândurile despre propria lui poveste.
10/09/2012
Cum să câştigi 2.199 de lei
„Azi am câştigat 2.199 de lei!”. Când vorbeşte singur, inginerului Popescu nu-i pasă dacă e singur-singur. Acum l-a auzit Ilarion, care a făcut mai întâi ochii mari, apoi i-a mijit. „Ce noroc au unii”, şi-a zis el, făcând mutra aia întrebătoare socotită irezistibilă, cândva, de nevastă-sa, care acum îi spune că nu mai găseşte nimic bun la el şi nici n-are chef să mai caute. „Era să cumpăr un TV LCD, dar am decis că-i mai bine să renunţ de tot la televizor”, l-a lămurit ing. Popescu, în treacăt.
08/09/2012
Cum a devenit dl Lică un fandosit
Mai întâi au fost grătarele în piramidă, cu peştii care sfârâiau până deveneau crocanţi. Au urmat corturile – temple demontabile închinate Bucuriei. Cu toţii cântau, italienii erau cei mai gălăgioşi. Fete cu piepturi robuste cărau câte opt halbe de un litru (e o barbarie să-i spui halbă unei mass, dar a recurs la şiretlic ca să priceapă mai bine vecinii de bloc). De dragul amintirii, dl Lică a spus nu invitaţiei la Oktoberfest-ul din Parcul Tineretului.
– Un fandosit, a îngânat vecinul refuzat.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 