V-am vorbit adeseori despre Pahico, locul în care s-a născut proza arhiscurtă. Acum vreau să vă arăt ceva (cu mentiunea că discutiile din Pahico sunt, acum, ca la reducerile care stau să urmeze: cu 70% mai putine, dar, încă, foarte foarte interesante.
Printscreen al unei minicronici cinematografice postată de Laurean în forumul de discutii al Pahico, la capitolul Cinemagia. P.S. Click pe foto pentru imagine mărită (eu zic că merită citit!)
În principiu, sunt de acord cu părerea lui Laurean (un meserias). Am văzut filmul lui Radu Munteanu într-o seară de luni, după Crăciun. Aveam oaresce asteptări de la acest film, care se bucurase de cronici bunicele. La final (dar si pe parcursul filmului) am fost mai degrabă dezamăgit. Nu de faptul că filmul nu are coadă. Asta îmi place, se termină ca un PA. Dar m-a deranjat si pe mine excesul de cadre lungi, neslefuite, asa cum m-a deranjat lipsa de plauzibilitate a unor scene (de exemplu, vizita lui la Constanta, în casa mamei amantei). De asemenea, punctul culminant, acela în care el îi spune sotiei că iubeste pe altcineva, mi se pare inegal: are si faze foarte bune si minusuri.
Desi am remarcat deja destui actori care-mi plac (Dragos Bucur e unul dintre ei), regizori si scenaristi buni, mult lăudata cinematografie românească e, încă, în căutarea unei identităti. Cred că e, încă, la stadiul de atelier. As vrea să văd filme cu poveste plauzibilă, interesantă, cu cadre rezonabil de lungi.
P.S. Rămân în plasa lui Nae Caranfil.
UPDATE. Am găsit si o cronică pozitivă (am preferat s-o iau de pe un blog, nu din vreo revistă sau rubrică de profil din vreun ziar, că autorii de acolo sunt, bineînteles, din altă ligă).
UPDATE. Am acordul Cercului să vă arăt o continuare a discutiei despre Marti, după Crăciun 😉
Printscreen din conferinta Pahico, partea în care se discută despre filmul lui Radu Munteanu, „Marti, după Crăciun”.
P.S. Click pe imagine pentru a putea citi în conditii bune. Merită!
Călin Hera. PA-uri şi mirări 