… ca o barcă trasă la mal
fără tine mă simt
ca o călătorie desculță prin nisipul care arde
fără șlapi
ca într-un paradis
despre care nu am cu cine vorbi
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
… ca o barcă trasă la mal
fără tine mă simt
ca o călătorie desculță prin nisipul care arde
fără șlapi
ca într-un paradis
despre care nu am cu cine vorbi
… în fiecare poet există trei ființe
primul este naivul
ca o cutie de rezonanță urechile ciulite (se usucă pe dinăuntru când nu vine inspirația
și e în al nouălea cer când scrie ca după dictare)
talent
așa i se spune
dar totul secretul stă în calitatea urechilor
al doilea este un muncitor destul de îndărătnic
care trage în legea lui
uneori în doru lelii alteori până la epuizare
obsedatul producător de versuri
a treia ființă e copilul
ca o budincă în care ai pus tot ce trebuie dar nu s-a copt bine
un amestec de speranțe și disperare
o piele tăbăcită de animal nobil dar neînțeles
o privire pe care nu o uiți nu o uiți nu o uiți
… sau aș putea veni tiptil pe lângă baltă
ca un tâlhar romantic (cu fruntea lui înaltă)
și-atunci mi-ar da târcoale trei cocostârci cu gâlci
și-o pasăre flamingo cu cearcăne adânci
și câteva egrete cochete dar discrete
și lebedele negre umflate de regrete
și broaște verzi măiastre și sute de dezastre
… și dincolo de apă-s ferestrele albastre
…iubirea e ca zborul unui pescăruș
pe deasupra râului din centrul orașului
am fotografiat acest zbor de sute de ori
căutând cele mai bune cadre
le-am ales pe acelea în care pescărușul pare că se uită la mine
se gândește la mine
am păstrat fotografiile care în mod normal le plac și celorlalți
(pe celelalte le-am șters)
…și totuși iubirea nu e ca o zi glorioasă
în care obții multe multe like-uri pe Instagram
… de parcă marea ar fi alcătuită
din versuri scrise mărunt
care fierb se zbuciumă fac spume
te mângâie tandru
te strigă pe nume
… dacă oamenii ar fi clădiri
s-ar plictisi enorm (într-o primă fază)
apoi ar începe sa se laude
cine are acoperișul mai țuguiat
cine are mai multe etaje
mai multe ferestre camere de supraveghere
cine are încuietorile mai sofisticate
și porțile mai ferecate
cine are izolarea fonică mai buna
și dintre zidurile cui nu se aude nici pâs
am blugii rupți am genunchii juliți
parc-aș fi un bordei cu pereți scorojiți
mă opresc să respir și să beau apă rece
și să râd pe furiș și să dorm până-mi trece
dar pietrele cum se zice rămân
…suntem ca două conturi pe Instagram
care își dau târcoale
atente să nu le scape vreun like unul altuia
să nu lase vreo urmă pe Instastories
să nu care cumva să apară vreun indiciu
suntem ca două universuri paralele
coexistând
obsedate unul de celălalt (o, da!)
dar cu mare grijă să nu se dea de gol