Am amânat, nu stiu de ce, foarte mult ceea ce mi-am propus de mai multă vreme să fac: să vi-l prezint pe Ovidiu Băjan.
L-am cunoscut în vremea liceului. De la un moment dat, am ajuns să frecventăm acelasi cenaclu literar, „Lucian Blaga” îi zicea, cenaclul lui Evu Eugen Evu.
Ovidiu Băjan e ultimul din dreapta, rândul de sus. Eugen Evu e tipul cu cravată, rândul de jos. Nu stiu ce mai face Lucian Murărasu (al doilea din stânga, sus). Nu mai stiu nimic de multi… P.S. Eu nu apar în această fotografie, cred că a fost făcută după ce am plecat din Hunedoara.
Ovidiu Băjan e ultimul din dreapta, rândul de sus. Eugen Evu e tipul cu cravată, rândul de jos. Nu stiu ce mai face Lucian Murărasu (al doilea din stânga, sus). Nu mai stiu nimic de multi…
P.S. Eu nu apar în această fotografie, cred că a fost făcută după ce am plecat din Hunedoara.
Atunci când ni l-a prezentat, Evu ne-a spus că e un luptător. Suna a lozincă, dar mi-a plăcut cum sună. Ulterior am aflat că Ovidiu era luptător la prorpiu, la clubul sportiv Constructorul sau Metalul. Era un tip scund, jovial, care strângea mâna puternic. Nu eram nici eu prea înalt, dar l-am privit un pic de sus. Apoi i-am citit poeziile. Doamne, câtă poezie era acolo!
Apoi au trecut anii. Eu am plecat din Hunedoara, la Bucuresti, iar legăturile cu viata literară de acolo s-au subtiat. În ultimii ani, m-am reîntâlnit cu Eugen Evu, care e într-o efervescentă creatoare de invidiat. Ne tot promitem să stăm mai mult de vorbă. Scoate cel putin o revistă si cel putin două cărti anual.
Mi-a vorbit, cât am apucat, despre vechii prieteni. Am aflat că Ovidiu a plecat din România. Mi-a trimis câteva poezii de-ale lui, pe care l-am ajutat să le urce în editia online a revistei Provincia Corvina. Mi se par remarcabile.
Reproduc aici un poem marca Ovidiu Băjan ale cărui versuri mă bântuie uneori, le îngân si-mi plac mereu:
(dintre păsări au rămas frunzele)
* *
*
Dintre păsări au rămas numai frunzele
Să îi fie toamnei tandru giuvaer
Amfora luminii îşi picură tristeţea
Vâlvătăile ierbii au ajuns până în cer
Somnul poetului se întoarce în maci
Şi clorofila iubito în irişii tăi
Îngerii preschimbaţi în castane fac tumbe
Va veni ploaia şiroind pe surpatele căi
Cineva a risipit îmbrăţişările fluturilor
Adună pietre în coşul pieptului meu
mi-e dragă toamna dar în aceasta e parcă
toată indiferenţa lui Dumnezeu.
Mai găsiti:
Călin Hera. PA-uri şi mirări 