Palatul Prozei Arhiscurte

Vedere din Bucureşti. Palat de vânzare în zona străzii Atena – Aleea Alexandru. Foto cu telefonul: Călin Hera
Cum ar fi să cumperi căsoiul ăsta şi să faci din el Palatul Prozei Arhiscurte? Aş putea spune că am avut acest vis azi-noapte, dar nici măcar eu nu sunt atât de naiv (nici chiar în somn).
Trăiască micii de 1 Mai făcuţi la buricul lui Piedone!

Vedere din Bucureşti. Oameni şi grătare de 1 Mai în Parcul Copiilor, colţ cu Tineretului. Foto cu telefonul: Călin Hera
Dacă e 1 Mai (muncitoresc) şi n-am plecat din Bucureşti, am zis să fac o tură cu bicicleta prin Parcul Tineretului (că tot închiriază băieţii ăia de la i’Velo cu 4 lei/oră). Vreme incertă, tocmai bună pentru fotbal. A fost bine, aleile nici prea aglomerate, nici foarte libere, unele impecabile, altele de-a dreptul desfundate sau brăzdate de rădăcinile copacilor care nu ţin cont de asfalt, aerul curat, câţiva pescari (lac mizerabil), o raţă şi-un răţoi odihnindu-se pe iarbă, mulţi copii, cu trotinete, role, biciclete, bărbaţi şi mai ales femei alergând sau mergând la pas, cu căşti în urechi, urmele unui mic marş electoral matinal, mă rog, tot tacâmul.
Cum au înflorit pietrele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Ulpia Traiana Sarmizegetusa rămâne o demonstrație de inginerie și civilizație romană și un loc în care poți petrece trei ore plăcute și folositoare. Foto cu telefonul Călin Hera

Ulpia Traiana Sarmizegetusa rămâne o demonstrație de inginerie și civilizație romană și un loc în care poți petrece trei ore plăcute și folositoare. Foto cu telefonul Călin Hera
Munţii Retezat văzuţi din Ţara Haţegului

Munţii Retezat văzuţi de lângă Biserica Denuş. Foto cu telefonul: Călin Hera (mfc)
În aşteptarea sărbătorii de Paşti
La filmare cu Adrian Sitaru şi o amintire cu Ilinca Goia

Fotografie de la filmările pentru spotul Festivalului Filmului European, ediţia 2014. Foto cu telefonul: Călin Hera
Prima filmare la care am luat parte a avut loc cu foarte mult timp în urmă. Prin 1991-1992, dacă nu mă înşel rău. Era un proiect al unor studenţi la IATC. Mi-o amintesc doar pe Ilinca Goia. Am filmat în Gara de Nord, pe un peron, peronul 8, cred. Venea sau pleca un tren, şi cu el iubirea mea. Eu eram prietenul Ilincăi. Ne strângeam în braţe, ne pupam, cut. N-a durat mult, dar îmi amintesc şi acum. Multă vreme, Ilinca Goia a fost preferata mea. Mereu îmi venea să spun „O ştiu, am jucat împreună!”, dar n-am făcut-o. Ar fi fost exagerat :). A trecut destul timp încât să scot la iveală această amintire.
Parcarea Inocenţilor (mfc)

Întrebare grea întâlnită într-o parcare de lângă o piaţă de cartier bucureştean, Foto cu telefonul (mfc): Călin Hera
Viaţa la bloc. Şi dacă broscuţa ţestoasă de Florida s-ar fi născut fluture ce-ar fi fost?

Viaţa la bloc. Broscuţă ţestoasă de Florida trăgându-şi sufletul. Şi dacă s-ar fi născut fluture ce-ar fi fost? Foto cu telefonul: Călin Hera (mfc)
Cum poţi îndulci finalul de weekend
Îmi pun singur în cană ceai (mfc)

Ceai de plante (tei, soc, lămâiţă, sunătoare), numai bun de băut. Foto cu telefonul: Călin Hera (mfc)
Oraşul de frişcă (MfC)

Vedere din Bucureşti (MfC). Oraşul de frişcă, faza dintre blocuri. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Microbuzul zilei: şi înzăpezit şi cu farurile aprinse

Microbuz înzăpezit pe Bd. Mihai Bravu din Bucureşti. Şi cu farurile aprinse. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Am făcut un scurt drum azi-dimineaţa, în a treia zi de iarnă, spre un bulevard bucureştean (Mihai Bravu). Vremea era incredibil de frumoasă, zăpada incredibil de albă. Era plăcut, dacă scoţi din ecuaţie dezavantajul dea nu folosi maşina personală (ceea ce am curăţat ieri a fost adăugat de aseară, cu supramăsură).
Alţii, am constatat, au păţit-o mai rău: înzăpeziţi încă şi mai mult, în buricul târgului, în special graţie plugurilor (dar pe bulevard se cicrulă; e drept, vorba primarului Sorin Oprescu – l-am văzut pe la şapte dimineaţa live, la comandamentul de iarnă! – „în condiţii de iarnă”). Partea proastă, în cazul fotografiat de mine, e că şoferul, probabil grăbit de ger şi viscol, a uitat farurile aprinse. Oricum, a avut baterie de bună, zic. Îi doresc să deszăpezească bine şi să-i pornească „la cheie” (ceea ce ne dorim cu toţii).
UPDATE. Câteva minute mai târziu: şoferul fără frică e la datorie! Reuşeşte sau nu reuşeşte?
Pâine bună (urarea mea de Anul Nou)
M-am trezit cu ea pe masa din bucătărie. Ştiam că se coace ceva, ştiam ce, dar surpriza – atunci când am văzut-o – a fost uriaşă. Iată ce înţeleg eu printr-o pâine bună!, mi-am zis, apoi am purces s-o fotografiez şi s-o aduc aici, ca o urare pentru voi, prietenii acestui blog. La mulţi ani şi pâine bună!
De la răsăritul şi până la apusul Lunii

MFC. De la răsăritul şi până la apusul Lunii (altfel spus). Foto: Călin Hera
Vedere din Bucureşti. Ce se află în spatele unui magazin online

Scări şi scaun la intrarea într-un magazin online destul de vestit din Bucureşti. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Atunci când spui magazin online te gândeşti la tehnologie, internet, viteză, promptitudine, calitate, modernitate. De acord, trebuie să ai măcar o fărâmă de gând-alertă („dacă-i ţapă?”), asta mai ales dacă eşti din Bucureşti. Mânat deci de aceste gânduri, te uiţi la poze, citeşti despre, dai câteva click-uri ca să alegi ceea ce crezi că îţi trebuie, faci comanda.
Dacă ţi-e OK să aştepţi până vine livrarea e în regulă, te întâlneşti la un moment dat cu un curier şi gata. Dacă te grăbeşti, îţi notezi frumos adresa depozitului sau a magazinului online ‘în carne şi oase” şi te duci într-o dimineaţă la locul cu pricina, să ridici ce-ai comandat şi crezi că nu găseai la mall atât de bun şi atât de ieftin.
În cazul în care recurgeţi la a doua variantă, fiţi pregătiţi















