Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Ora de caligrafie. S… la Libertatea noastră |
 | CalinH la A doua zi după. Cum arată soci… |
| Gențiana | Călin Her… la Rezemat de Retezat |
| Gențiana | Călin Her… la Prima lecție. La schi |
Public imediat PA-urile etapei patru (am numărat opt PA-uri; dacă am omis vreunul, îmi cer scuze si cer să fiu tras de mânecă).
Ochii care nu se văd
Felicia
La alti ochi
Ochii care nu se văd se uită
Revedere
dincolo de vedere, privirea
Din celulă
Retina
Îi rog pe cei care doresc să arbitreze să o facă asa cum zice regulamentul, care-i sfânt.
În fine, anunt, rapid, noua temă:
5. Nici dracul nu-i atât de negru
Deadline: vineri, 10.00. Baftă!
Autor: ?
Nu mancase nimic toata ziua. Ii era foame, atat de foame incat mintea ii coboara in stomac. Ducea tacamul la gura automat. Era franta de oboseala. Isi tinea cu greutate pleoapele deschise. La intervale tot mai dese ii cadeau grele peste ochi si se ridicau tot mai incet. El o privea dar nu-i vedea decat cuta dintre sprancene. Nu o uratea defel, ba dimpotriva. De multe ori, peste zi, departe de el, ii venea sa se intrebe: daca el va cauta intr-o zi in alti ochi? Doar ochii care nu se vad… nu-si termina niciodata gandul de parca daca l-ar fi dus la capat s-ar fi putut intampla.
Ce nu stia ea, era ca el, de cate ori voia s-o vada pe ea se uita in oglinda.
Ochii lui aveau intipariti pe retina imaginea ei.
Autor: ?
Skumpika mea,
Ît scriu scrisoarea asta dela bulău. Crecă sti că acu doă luni mau prins cu mâtan sac. Ieram în cismigiu mă plimbam cu băieti si unu mio pus piedică. Am alunecat cu mânan buzunaru lu un gras. Când mam ridicat ieram cu coaja lui ân mână. Grasu nica. Da apoi grasu so oprit la taraba cu vată de zahăr so vrut săsi ia vată de zahăr. Satunci o văzut că nu mai iera coaja si mo văzut cu ean mână. Gras gras da era sprinten că iera curcan. Si mo prins si mo băgat la bulău. Acu mai am fo 5 ani pânmă liberez cam recunoscut salte furturi care nu leam făcut. Colegii de celulăs misto un malac montrebat dacam sau nam gagică.. Iam zis cam. Da mio zis cochi care nu se văd se uită co saibă iel grijă de mine. Iel mio corectat scrisoarea că sti că io am făcut doă clase. Team sarutat cu drag. PA!
Autor: ?
ti-am uitat ochii, privirea nu..
nu-mi amintesc cum aratau, imi amintesc cum ma priveau.
pe drumul dintre ochii tai si ochii mei, cel mai ondulat dintre drumurile drepte, alergau in galop fotonii… care se incurcau prin gene si cand porneau si cand soseau, asa ca genele noastre aveau serios de lucru, batand din aripi mai ceva ca inimile.
deschideam ochii mari sa-ti prind privirea din plin, sa nu scape nici un pic pe alaturi…
pana cand ochii mei au obosit de-atata zbucium, iar ochii tai neobositi au alunecat mai departe, pe alte drumuri, onduland alte gene.
iar eu ti-am uitat ochii, privirea nu. si am dat-o mai departe, spre aducere aminte
Autor: ?
Iubea amintirea acelui moment in care l-a cucerit cu o privire. Se stiau de mult, insa pana atunci nu-i remarcase ochii mari si frumosi, care i-au atins usor sufletul, l-au mangaiat si l-au lasat tanjind dupa mai mult.
Iubirea lor a fost tumultuoasa, dar s-a sfarsit la fel de neasteptat precum a inceput. In lungile nopti care au urmat, incet-incet amintirea ochilor ei mari si frumosi a ramas singura care mai tinea in viata durerea de care nu reusea nicicum sa se ascunda.
Pana intr-o zi, cand a revazut-o intr-o statie de tramvai. S-au salutat, iar el a privit-o putin mirat. Ochii ei mari si frumosi devenisera cei mai banali ochi din lume.
Autor: Ioan Bistriteanul
Şi se uită cu mare mirare spre ceea ce cred ei a fi oglinda. Dar cum acolo nu se vede nimic, se uită în alte părţi, după alţi ochi. Uneori protecţia ochelarilor de soare e suficientă, alteori închiderea ochilor, de cele mai multe ori depărtarea. Însă pentru ochii ce nu se pot privi în oglindă uitarea e propria uitare. Mirarea cu atît mai mare. Aparţin oare fantomelor? Fiinţelor din alte lumi? Poate, cu siguranţă nu muritorilor.
Ehe, cel mai greu va să le fie vampirilor. Lor nici umbra nu li se vede, nici ochii nu şi-i pot privi în oglindă. Dar usturoiul nu topeşte lacrimile.
Îmi amintesc prima femeie, prima dragoste, primul sărut. Reţin destul de precis şi ziua când am ţinut prima oară de mână o fată. Aveam aproape cinci ani, eram la grupa mijlocie. Ea, la grupa mare. Felicia, aşa o chema. Eram la film, cu grădiniţa, la Albă ca zăpada. Avea mâna caldă şi avea un inel. Asta mi-a dat, aşa, o senzaţie foarte specială. Îmi părea foarte frumoasă, cochetă, mai ales că-şi pusese, numai după ce se făcuse întuneric, nişte ochelari cu rame negre.
Mi-amintesc toate astea dar, nu ştiu cum, din după-amiaza aceea, parcă nu i-aş mai fi văzut ochii niciodată. Şi dacă m-ai bătea, am uitat culoarea ochilor ei. Dar cred că erau frumoşi, cei mai frumoşi.
Autor: ?
Copilul meu drag,
Am fost alături de tine azi, în prima ta zi. Ţi-am mângâiat hăinuţele noi, ţi-am aşezat cârlionţii de pe frunte, ţi-am dus ghiozdanul prea greu. Pe drum, nu-mi puteam lua ochii de la tine, eram atât de mândră ! Eşti deja şcolar, ce repede trec anii ! Ajunşi în curtea şcolii, ţi-am simţit nerăbdarea şi teama de necunoscut. Toată mulţimea gălăgioasă se oglindea în ochii tăi mari. Te-am văzut aşezându-te în bancă, răsfoind abecedarul, ridicând mâna pentru prima dată. Şi am plâns.
S-a încheiat etapa cu caru, sania, iarna si vara. Mai jos, PA-urile de jurizat, conform regulamentului.
(Vă astept voturile până mâine, 12.00.)
ImPAct
PUB
Teoria lui Lică
PAriu
Poveste de iarnă
Le multumesc frumos tuturor autorilor si adaug rugămintea: veniti cât mai multi aici, la concursul de PA-uri!
Etapa următoare: Ochii care nu se văd, se uită
Deadline: luni, 12.00.
Baftă!
Autor: ?
Iarna-şi aşternuse covor de omăt peste sătucul liniştit, uitat de lume. Afară era ger. ger. că până şi vântu-şi îngheţase ultima suflare.
Pe prispa casei din margine de sat, în cuşca lui Grivei, o pisică îşi cuibărise oasele-i bătrâne. În somn, torcea amintirile unei veri călduroase, petrecută prin copacii din livadă, la vânătoare de păsărele.
În casă, lângă gur-aprins-a sobei, Grivei îşi cuibărise oasele-i bătrâne. În somn, mârâia amintirile unei veri călduroase, petrecută într-un lanţ nu mai lung de câţiva coţi, păzind livada unde pisica-şi alerga fudulă oasele-i bătrâne.
Dacă cineva vrea să te sperie ca să te supună mai uşor o să înceapă prin a-ţi distruge cumva, inteligenţa.Să te clatine din rădăcini.Să nu mai ai încredere în tine.Trebuie creată teama şi trebuie creată şi lăcomia. Pariu că iarna nu-i ca vara ? Oricât de multe probleme ai în viaţă, tu ai mai multă inteligenţă decât probleme. Un om inteligent nu e lacom. Aduni provizii pentru ziua de mâine pentru că nu ai încredere că mâine mai eşti în stare să ataci viaţa cu aceeaşi forţă. Şi atunci, stochezi. Iarna cal car şi vara sanie.
Mă încăpătânez să duc provocarea mai departe, chiar dincolo de etapa a treia („Iarna car, vara sanie”). Vă reamintesc: câstigătorul îsi poate alege el însusi premiul, la care se adaugă deja legendarii pupici geaninosi.
Mă văd împins de o pornire aparent inexplicabilă să vă mărturisesc că îmi doresc să citesc PA-urile voastre. Nu e o leapsă, e doar o dorintă.
Până una-alta, vă arăt clasamentul etapei a doua:
1. Groapa altuia si omul singur
2. Pas cu pas
3. Superstitie
4. Primăvara dinspre vară
5. –
Dl. Lică avea o vorbă: „Nu mi-e bine când mi-e bine”. Teoria lui era simplă: după bine, rareori urmează mai bine. De regulă, roata se învârteşte. Aşa că, fire complicată, dar sensibilă, prefera să-i fie rău pentru că, potrivit teoriei la care lucrase toată viaţa, inevitabil va urma un mai bine reconfortant. Ceea ce, desigur, avea darul să înceapă a-l nelinişti.
Autor: ?
Dacă iarna trebuie să-ţi faci car…
Dacă vara trebuie să-ţi faci sanie…
Dacă iarna nu-i ca vara…
Dacă vara nu-i ca iarna…
Dacă sania nu e car, şi carul nu e sanie…
Te sfătuim să investeşti într-un car-sanie cu apperance atractiv, motor 200 CP cu propulsor hibrid, silenţios, fiabil, cutie automată, dotări maxime, inclusiv dublu climatronic, patru locuri, sistem audio HI-FI, decapotabil cu hardtop, protecţie 5 stele, parcare robotizată şi mult mai mult decât atât ! Preţ fără concurenţă !
Autor: ?
2972. Stelarii erau de mult în altă galaxie. Aproape că am uitat cum a început totul…
Acum 36 de ani am descoperit că un asteroid va lovi Pământul. Nimic nu avea să supraviețuiască. Atunci, lumea s-a împărțit în două: stelari și pământeni.
Ar fi fost timp să construim nave pentru toți, dar stelarii nu au reușit să ne convingă să ne părăsim căminul.
Am crezut prea mult în Misiunea de interceptare a asteroidului!
Cu doar 3 luni înainte de impact, Misiunea a eșuat. Prea puțin timp pentru orice, în afară de rugăciuni.
Din spațiu, eu, conducătorul Misiunii, voi fi martor tăcut al dispariției vieții pe Pământ.
Liniște. 5, 4, 3, 2, 1, impact. Liniște.
Îşi făcuse blog fiindcă, la un moment dat, a avut timp pentru asta. Scria, cu o oarecare regularitate, cu mare poftă. Scria bine, îi plăcea. Avea 10-15 cititori ocazionali veniţi aiurea, prin cine ştie ce căutare ciudată cu google. Câţiva rămâneau, reveneau.
Cum începuse bloggereala mai târziu decât alţii, a început să caute, să înveţe. În timp, şi-a făcut câţiva amici. Îi plăcea să-i viziteze regulat şi să le primească vizitele. În afară de plăcere, căpătase ceva trafic şi o rutină plăcută. Treptat, acel într-o doară iniţial începuse să-i acapareze gândurile. Lucrurile deveniseră, nu ştiu cum, serioase.
„Ori, ori”, şi-a zis într-o dimineaţă, apoi a apăsat tasta delete. Crezuse că asta va însemna o eliberare necesară. Dar de atunci, ceva îi lipseşte, ca un blog pierdut, ca un suflet de regăsit.
Autor:?
Plecaseră să culeagă zmeură. Muntele era aşa cum îl lăsaseră ultima oară: liniştit. Soarele se ridicase binişor, cât să strălucească un pic prin boabele de zmeură. Culesul devenise o profesie. Adunau câte unsprezece găleţi, zilnic. Şase le predau la Ocolul silvic, iar cu cinci îşi încercau norocul pe marginea drumului naţional. Deveniseră specialişti în zmeură, deveniseră fani. De aceea, murele nu le plăceau, le culegeau de plăcere, ci de nevoie, de parcă ar fi fost un război nerostit între oastea zmeurii şi armata murelor. Un război în care tot ei luptau, după anotimp..
Vă propun un nou concurs, PAverbe. Regulile sunt simple:
i. la începutul fiecărei etape, e anuntată tema (un proverb, o zicătoare, o vorbă din popor)
ii. urmează un răstimp de 2-3 zile în care paricipantii trebuie să scrie PA-uri (texte de aproximativ 500 de semne) pornind de la tema dată
iii. PA-urile sunt trimise prin mail către ticorosu@yahoo.com
iv. jurizarea fiecărei etape durează, în principiu, cel mult 24 de ore
v. nu e nevoie de înscrieri formale în concurs, scrierea unui PA implică înscrierea
vi. poate juriza oricine (tot prin mail; fiecare arbitru are la dispozitie 10 voturi pe care le poate acorda unui număr de cel putin 3 si cel mult 7 PA-uri)
vii. primele 5 PA-uri, în ordinea clasamentului stabilit de arbitri, le aduc autorilor puncte în clasamentul general, astfel
1. – 7p
2. – 5p
3. – 4p
4. – 2p
5. – 1p
Observatie.
Participarea la o etapă îi aduce autorului bonus de 1p în clasamentul general (si PA-urile scrise după deadlineul de etapă oferă bonusul de participare, dar nu pot intra în clasamentul de etapă)
Notă.
Oricâte PA-uri ar scrie un autor într-o etapă, el va primi bonus si puncte doar pentru unul, respectiv pentru cel mai bine plasat dintre ele
viii. Premii
Aici încă mă gândesc. Probabil că autorul care se va afla pe locul I în clasamentul general final va avea posibilitatea să-si aleagă singur premiul.
Adăugire importantă.
Dacă vi se pare un concurs interesant, puteti da sfară-n tară 😉
PS
Tema 1. Mură-n gură
Deadline: vor fi luate în calculul clasamentului de etapă toate PA-urile primite prin e-mail până joi vineri, 4 sept., ora 18.30.
Acest document este autentic. A fost depus, probabil, fiindcă erau aprinse luminile din interiorul masinii, mergea radioul si geamul din dreapta-faţă era întredeschis.
Pentru că o anumită rutină de 500 de semne a pornit un fel de joc de-a ghicitul (aici şi în Pahico*), propun şi eu o variantă.
*O variantă Pahico, plauzibilă si ea: „bă data vitore iţ tau caucucurili dacă mai parcezi pe locu mieu”.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 