Vedere din Bușteni. Mascotă la baza pârtiei Kalinderu. Foto cu telefonul: Călin Hera
Ziua aceea în care îți înveți fiul să schieze. Așa ceva nu se poate uita.
P.S. Abia aștept să vă văd fotografiile de la Miercurea fără Cuvinte.
read more »
24/03/2011
Viaţa fără telefon
Cabină telefonică în Bucegi. FOTO: CĂLIN HERA
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită! (Mie fotografia mi se pare că merită toti banii)
I s-a întâmplat să plece de acasă în ciorapi, să-şi încuie cheile în maşină, să umble cu şliţul descheiat. Cel mai departe a ajuns în parcare până să-şi dea seama că telefonul era în priză, la încărcat. Şi s-a întors grăbit. Cum să pleci fără telefon? E drept, pe vremuri vorbea cu taxă inversă de la Palatul Telefoanelor. Apoi, cu fise, din Regie. Abia atunci când i s-a descărcat bateria, pe coclauri, şi-a dat seama că orele care au urmat, cu telefonul mort în buzunar au fost cele mai autentice din ultima vreme.
12/07/2010
Crucea de pe Caraiman luptându-se cu ceaţa
Am revenit la Buşteni. De data asta n-a mai plouat; au fost doar nori, care s-au spart la un moment dat. Am făcut câteva fotografii. Vă arăt trei. Care vă place?
Marcaje turistice la baza Bucegilor
Crucea de pe Caraiman, luptându-se cu ceaţa
Pâlc de vile la liziera pădurii. Mi-ar plăcea să stau acolo.
20/12/2009
1989. A început
În acest sfârşit de săptămână facem prima ieşire mai serioasă pe munte, cu Şcoala de Ghizi. În Bucegi. Urcăm, coborâm, urcăm, coborâm. E frumos, e o zi de decembrie perfectă, nu-s nici noroaie, nici zăpadă de nerăzbătut. Înnoptăm la cabana Scropoasa. Dormim doar trei ore, după navete de bere. Facem jocuri de cabană. Ne distrăm fain.
Ajung acasă pe înserat şi mă culc pe nemâncate. Dorm 12 ore, neîntors. Intru la curs după prof. Mă aşez la două bănci de Marco. Pare mai fresh decât mine, deşi a tras la fel ca mine pe coclauri, în ultimele două zile. Se tot chinuie să-mi zică ceva. Într-un târziu, ne înţelegem:
– Ai auzit de Timişoara?, mă întreabă.
– Nu, ce să aud?
Profu’ se postează între noi şi stă aşa vreo jumătate de oră. Marco mai apucă să-mi spună doar atât:
– A început.
Era dimineaţa zilei de 18 decembrie 1989. Sfertul de oră care a urmat, până la pauză, a fost probabil cel mai lung din viaţa mea. Ştiam ce vrea să-mi spună, dar voiam să confirme că despre asta e vorba şi să-mi dea amănunte.
20/07/2009
Crucea de pe Caraiman văzută de jos
I-am luat pe copii din tabără. Deja tradiţionala tabără de la Buşteni. I-am dus la Hunedoara. (Deci vor urma câteva zile de poveşti pentru copii, pe care să le citească, seara, aici, să adoarmă cu poveştile lui tati.)
La Buşteni am fotografiat cât m-au ţinut bateriile (fix două fotografii am putut face…).
Îmi imaginez vila de după gardul rupt în urmă cu 50-60 de ani, când o fi fost construită. Probabil că au fost nişte oameni avuţi. Îmi imaginez şi cum ar putea arăta renovată. Îmi place ce văd în imaginaţia mea. Iar locul, locul face toţi banii.
Am făcut un zoom in. La un moment dat, crucea părea ireală, proiectată pe un nor alb.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 