Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Am fotografiat operatiunea de ridicare a unei masini parcata pe trotuar, pe Bd Dacia, peste drum de Muzeul Literaturii Române. S-a întâmplat într-o zi de vineri, cu o zi înaintea lansării cărtii mele. Apropo, cartea se găseste deocamdată doar la librăria MLR, fiind disponibilă si prin comenzi online (că m-a întrebat cineva).
Poate de vină e faptul că totul s-a întâmplat la nr. 13. Vania stie ce spun.
Primesc de la Eugen Evu un grupaj de versuri semnat de Elena Daniela Sgondea. Vi le arăt şi vouă pe cele care mi se par cele mai reuşite. Este vorba despre poemul
Incantaţie sau oratio vechio
Fricile, meduzele,
Urzicându-ţi buzele.
Arsura sărutului –
Muşcătura rutului.
Rupt sigiliul rasei
De şarpele casei.
Golul de zidire
Suie mănăstire
Răsucind pe schele
Zvon de prunc din stele…
Am primit de la Eugen Evu un grupaj de texte, „Pomul vieţii”. Am selectat pentru voi Aforismele (eu i-aş fi zis chiar aşa: Versul de fiecare zi, respiraţia cea mare…)
Iată:
Versul de fiecare zi, respiraţia cea mare…
Din acel punct neutru dincolo de bine şi de rău, majoritatea principiilor sunt doar nişte banale prejudecăţi.
Să colorăm ceea ce vede neclar gândul, să îi dăm limpezimea şi frumuseţea decantată de sufletul nostru deseori timid, inhibat, dacă nu fricos, superstiţios. Aceasta învie arta şi o ocroteşte de decadenţă, pe noi înşine înbunându-ne, adeverindu-ne…
Marele suflet poetic are nevoie mai mult să iubească, decât a fi iubit.
Căutând pe cineva anume, uneori avem şansa de a decoperi altceva, mai valoros.
Minunat este când găsim, ne regăsim pe noi înşine şi dacă exprimăm artistic aceasta, se cheamă că ne dăruim, că iubim şi pe aproapele, şi pe departele. Iată o lege viabilă!
Aceasta a numit Hegel a treia lege, dinamică, a hazardului („Punctul de interferenţă a două cauzalităţi opuse”…) Poezia ştie, iar Hegel defineşte prea rece…
Ardeleanul zice Zău în Dumnedzău, ceea ce vine de foarte departe, din jurământul re-ligio, refacerea a legăturii cu dumnezeimea. Zău în Dumnezeu… tatăl zeilor.
NOTĂ.
Găsiţi întreg grupajul aici.
Am făcut un drum la piata Râmnicu Sărat. A fost o jumătate de oră reconfortantă si foarte bio. Am fotografiat cu telefonul.
Am găsit ceapă la fel de frumoasă si cu 1 leu
Erau munti de ridichi. Cam cu 1 leu – 1,5 lei. Sper, gustoase! Verdeata mi s-a părut scumpă. A trebuit să caut ca să găsesc cu 1 leu legătura de pătrunjel (am luat cu 1,5 lei). Pentru leustean cereau si 3 lei. Tarhon n-am găsit, de niciun fel
O multime de flori, îmbătătoare, proaspete. Un buchetel de narcise galbene (mie nu-mi plac, pentru mine narcisele sunt albe si atât!) era cam 1-2 lei
Coltul cu flori era, cred, cel mai animat. Narcisele albe erau 50 de bani firul.
Pentru voi am făcut totul, spune bărbatul. Are cravata descheiată. Din buzunar iese o sticluţă plată, metalică.
Pentru voi…, îngaimă secretara, cu ochii la tablouaşul de pe birou din care zâmbesc doi copii. Îşi netezeşte fusta, dă cu ruj. Dincolo, dl. director încheie cămaşa, apoi răspunde la telefon.
Pentru voi lucrez zi şi noapte, stimaţi compatrioţi, spune preşedintele în oglindă, apoi repetă, să fie mai convingător.
Pentru tine, scrie pe tricoul fotbalistului. E un prim plan reuşit. Apoi zece bărbaţi sar peste el, fac o grămadă caraghioasă.
Pentru tine, iubito, m-am căţărat aici şi nu ştiu dacă o să mai cobor teafăr.
În realitate, e multă ipocrizie în fiecare.
Probabil că doar unul a făcut-o pentru ceilalţi. El.
Nu cunosc nimic mai impresionant, mai rotund, decât succesiunea zilelor şi a nopţilor, decât cele 60 de secunde ale minutului următor. Viaţa îmi apare ca un măr perfect, aproape în pârg, la care mă gândesc încă de acum, când abia poţi ghici mugurii, şi asta doar dacă posezi suficientă imaginaţie, în crengile încă îngheţate de iarna prelungă. Cu o detestabilă aroganţă trec pe hârtie gânduri, pe care, din bun simţ, le arunc apoi în foc, să lumineze efemer, fiindcă nimic nu e mai perfect decât flacăra.
Dimineaţa e ca un copil care se dă pe leagăn, în parc. Ridic un colţ de perdea şi văd mersul prichindelului, încă nesigur, şi-mi amintesc cum, parcă ieri fiind, copilul meu, care e mare, învăţa mersul. Apoi, mai departe, în timp, o altă făptură mică, aflată la început de drum, eu, descoperea lumea zgrumţuroasă, înfulecând, cu lopăţica, din nisipul în care îşi împleticise paşii. Ziua e, încă, înainte de amiază şi multe s-au făcut deja, dar şi mai multe se vor mai putea face, cu încăpăţânare.
Fotografie făcută la Castelul Huniazilor, la lansarea de la Hunedoara. Foto: Remus Suciu
Adun aici un mic dosar de lansare.
Breb, am mai spus-o, a făcut prima cronică, despre care pot spune că e emotionantă. (Mi-a mărturisit că a fost impresionat, ca un profesionist ce se află, de elementele arhitecturale ale clădirii în care se află, încă, Uniunea Scriitorilor).
Adrian Georgescu a reprodus Rolls Royce cu pisică
Adela, care m-a suprins în mod plăcut, recitând cum eu n-as reusi niciodată, Pădure de mesteacăn.
cell61, care a făcut câteva fotografii foarte reusite si a realizat cel mai amplu reportaj!
România liberă online, care a preluat stirea Mediafax, si unde un cititor a spus că „nici degeaba n-ar lua maculatura unuia care toata ziua isi bate joc de democratie, de romani si de Presedintele Basescu!”.
Si, nu în ultimul rând, filmuletul de pe evz.ro, realizat de colegii de la B1TV.
UPDATE.
LeeDee P. a scris că sala a fost arhiplină si a publicat pe siteul propriu poezia Solutia doi.
Mircea a făcut un interviu cu subsemnatul, pe trilema. Aşa am aflat că, nu ştiu unde, a ars un bar. 😉 Şi mi-am amintit, nu ştiu de ce, de interviul anticipativ din Ziarul de la 5.
UPDATE2.
Vania prezintă si el cartea (multam fain!). Se opreste la Rolls Royce cu pisică. De ce? Pentru că e cu pisică!
UPDATE3.
O mică recenzie în Realitatea bănăteană.
UPDATE4.
A mai fost o lansare la Bookfest. Claudia spune că păream timid. Ea a reprodus câteva versuri din Rochia ta încă neîmbrăcată.
ALT UPDATE. Mentionarea din Observatorul cultural (autor: Daniel Cristea Enache), despre care pomenesc aici.
ALTUL: Recenzie în Forward Romania (Julia Salanki)
Notă în Provincia Corvina, semnată Eugen Evu.
Cartea poate fi cumpărată (deocamdată)
– de la librăria Muzeului Literaturii Române (18 lei)
– online, de la editură: edituravinea@yahoo.com (18 lei + taxe postale). Dacă doriti si autograf, va trebui să-mi scrieti pe ticorosu@yahoo.com.
Nu stiu cum s-a vândut până acum cartea, dar tricourile s-au dat ca pâinea caldă!
UPDATE1.
La sugestia prietenului Ovidiu, mentionez că, de mâine, cartea va fi, deocamdată, la librăria Muzeului Istoriei Literaturii Române (18 lei, cred).
În continuare, cartea poate fi comandata la edituravinea@yahoo.com (la pretul ăla se vor adăuga taxele postale) sau puteti să-mi spuneti mie (preferabil pe mail, ticorosu@yahoo.com), dacă doriti si autograf ;).
UPDATE2.
Nu-mi place povestea cu Petrica si lupul, deci trebuie să spun răspicat: aceasta este o glumă. Orice asemănare cu realitatea e de dorit.
A fost lansarea. Le mulţumesc frumos tuturor celor care au fost împreună cu mine acolo, la Uniunea Scriitorilor şi celor pe care i-am simţit aproape, cu gândul.
Am fost foarte impresionat atunci când am dat mâna cu un domn. În acel moment am avut o revelaţie: am avut impresia că îl am în faţa mea pe fiul acelui domn, deşi nu-l văzusem vreodată. (Este vorba de unul dintre prietenii noştri de aici, din blogosferă, care stă în altă ţară.) Nu pot să-mi explic de ce mi-am imaginat că domnul acela cărunt este prietenul meu nevăzut. Iar dacă nu mi-ar fi spus, două secunde mai târziu, că este tatăl prietenului nostru nevăzut, aş fi rămas cu impresia că m-am întâlnit cu fiul lui! Nu ştiu ce înseamnă asta.
Am cunoscut, cu această ocazie, alţi câţiva prieteni pe care doar îi citisem, în cărţi, pe bloguri, pe forumuri de discuţii, în comunităţi online. A fost un sentiment ciudat, ca o întâlnire aranjată. Este ceva întotdeauna ciudat. Pentru că, vrei sau nu, dai mereu un chip celui/celei cu care conversezi. Probabil că e mai simplu aşa, să-ţi imaginezi o înfăţişare. Probabil că niciodată „chipul” nu e la fel, în realitate, cu acela imaginat. Poate că acel chip vizibil ochilor e doar un înveliş al „chipului” pe care îl arată scrisul nostru, sufletul nostru.
Cert e că am descoperit, abia ulterior, că la acest eveniment au participat cel puţin doi prieteni buni de aici, cu care însă nu am avut priceperea să îmi dau seama, atunci, că mă aflu faţă în faţă. Îmi este atât de ciudă şi atât de ruşine! Îmi doresc din suflet să-mi ierte lipsa impardonabilă.
În orice caz, am realizat, încă o dată, că eu nu sunt, nici pe departe, buricul pământului. Fiecare dintre noi încearcă să comunice câte ceva. Fiecare are ceva de spus. Fiecare suntem importanţi, fiecare merităm mai mult decât primim şi primim, în acelaşi timp, enorm. Atunci când am spus că e ceva ce m-a iscat, în urmă cu un an, să revin la poezie, cred că, fără să ştiu, m-am referit într-o foarte bună măsură, la voi toţi, prietenii mei văzuţi şi nevăzuţi, la fiecare dintre voi. Dacă n-aş fi experimentat-o eu însumi, aici, pe blog, sau acolo, în Pahico, n-aş fi ştiut şi n-aş fi crezut niciodată câtă forţă poate fi în aceste prietenii dezinteresate, legate în jurul pasiunii pentru cuvântul scris, împărtăşit.
P.S.
Fotografii de la eveniment nu am încă. Eu nu am făcut. Sunt câteva pe mediafax, sunt la cell61, am văzut în Pahico şi la Breb. Sper că le voi primi şi eu. Sper să reuşesc să urc şi ceva imagini, pentru că lansările mele „s-au dat” şi pe la teveuri.
Preţuiesc mai mult o unghie tăiată sigur şi lăcuită, decât un guvid agăţat în cârligul undiţei, în amurg. Dar nu pot spune asta. Măsluite sau nu, zarurile au fost aruncate. Gura ştirbă şi mirosind a veceu neodorizat a bătrânului care îmi cere bani de-o cinste valorează cât toate amintirile cu tine. Îmi golesc portofelul în palmele lui murdare. Nu unghiile lui murdare nu-mi întorc stomacul pe dos. Vomit la gândul că, odată, mă îmbrăcam la patru ace. Am pantofii murdari. Am solzi pe carne. Râd.
Mai sunt câteva ore. Vreo patru. Dl. Lică se bărbiereşte atent. Aruncă after shave pe obraji. Cunoaşteţi ritualul. Nu ştiu cum, dar deja îşi leagă şireturile la pantofi. Apoi îşi leagă cravata. E aceeaşi cravată roz folosită data trecută. Superstiţie? Sau n-a găsit alta potrivită. Niciodată nu vom afla, pentru că domnului Lică nu-i place să vorbească despre asta. Cravata e un subiect tabu. Nu mă întrebaţi de ce, nu ştiu nici eu. Ideea asta mi-a venit abia acum şi n-am apucat să mă gândsc la ea. Trec la alta: dl. Lică împachetează frumos o călimară, verifică stiloul, îşi mai aranjează o şuviţă rebelă (sic) şi iese din casă.
Ziarul de dimineaţă rămâne pe canapea, deschis la pagina 17. Un articolaş e încercuit cu markerul.
Vă aştept la Uniunea Scriitorilor, Bucureşti, Calrea Victoriei 115. În principiu, de la orele 13.00. Dar eu voi fi acolo şi mai devreme şi mai târziu.
P.S. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi anunţat evenimentul şi, anticipat, tuturor celor care vor veni la Oglinzi.
Dar dacă, atunci când s-a inventat ziua împărţită în 24 de ore s-ar fi convenit că e mai bine să fie 25? Ar fi fost o socoteală mai simplă de făcut, în orice caz; 25-ul poate fi vizualizat mai bine, ca sfert întreg din 100. O zi de 25 de ore le-ar fi oferit oamenilor mai mult timp pentru a-şi definitiva proiectele şi le-ar fi lăsat un răgaz mai mare pentru visare. Ora în plus ar fi făcut viaţa mai lungă şi ar fi determinat o rotaţie mai temeinică a Pământului. Iar apoi s-ar fi putut trece la orele 26.
Domnului Lică îi venise o poftă nebună să se caţere pe rafturile bibliotecii, cât mai sus, până când, fără să aibă o clipă rău de înălţime, să înceapă să se dea cu capul de tavan atât de puternic încât să i se lipească tencuiala de creştet, la început ca o brumă abia observată, apoi tot mai vizibil, până când să încărunţească pe de-a-ntregul, căpătând acel aer de înţelepciune, care vine de obicei odată cu vârsta, dar pe care domnul Lică l-a dobândit în mod miraculos chiar atunci, când, tolănit în fotoliu, i-a venit ideea să dea cu capul de tavan.
Când apuc să văd un film la TV, rareori îl văd cap-coadă. Pierd începutul, finalul, ori le pierd pe amândouă. Desori văd doar o bucată din cuprins.
Prima oară, asta m-a enervat. Acum mă fascinează să reconstruiesc povestea, în mintea mea, asa cum îmi imaginez că ar fi trebuit să se desfăsoare până în momentul în care o văd la TV. Să-mi închipui cum ar putea continua după ce am fost nevoit să schimb peisajul. Îmi place să descopăr, si să încerc să le înţeleg, personaje despre care n-am suficiente elemente.
Cine e mai câstigat? Eu, că-mi pun la lucru imaginatia sau telespectatorul normal, care-si îmbogăteste cultura generală si nu e condamnat doar la propriile-i idei? Habar n-am. Dar varianta la care am fost împins e un exerciţiu pe care îl recomand.
NOTĂ.
Ideea de mai sus se regăseste într-un text mai vechi.
Iar acum,
Clasamentul general final
1. Mariana 103p
2. Laura Driha 101p
3. cristian 98p
4. Călin 85p
5. LordDIf 79p
6. Leo 75p
7. LePetitPrince 76p
8. LeeDee P 67p
9. Caligul 60p
10. Lady A 59p
11. cell61 56p
12. starsgates 55p
13. Petra 37p
14. Dan 36p
15. Simion Cristian 30p
16. Emilia 26p
17. stelar 25p
18. ivory 23p
19. ajnanina 21p
20. Anca Vrinceanu 17p
21. Camix 11p
22. Mircea Popescu 10p
23. Florin9b 5p
24. Felix-Gabriel Lefter 2p
NOTĂ.
Îi felicit din suflet pe cei de pe podium, Mariana, Laura Driha si cristian! Au castigat acest concurs pentru că scriu foarte bine (au învătat să se descurce de minune în limita celor 500 de semne) si pentru că au participat constant la cele mai multe etape ale concursului-maraton.
Îi felicit si le multumesc tuturor participantilor si arbitrilor. Chiar dacă a fost un concurs cam lung si unii s-au retras la un moment dat, iar altii s-au alăturat pe parcurs, consider că am alcătuit un grup frumos. Îmi doresc să rămânem împreună, să ne răsfoim unii altora blogurile, să ne linkuim (sic!) si să ne reunim curând pentru noi isprăvi*.
M-as bucura să scrieti în continuare proza arhiscurtă. E o ambitie.
Avem un domeniu, prozarhiscurta.com, pe care îmi doresc să-l folosim exclusiv întru promovarea acestui gen literar. Sper ca de acum, când nu mai există concursul 24 de ore, să am/avem timp pentru asta.
PREMII.
Mariana va urca pe Pagina de onoare.
De asemenea, întregul „podium” va primi câte o carte de-a mea (astept adresele postale ale Marianei, Laurei si cristianului, pe mail). O carte va merge către câstigătorul concursului de ghicit. Iar la lansarea de sâmbătă vor fi câteva zeci de cărti ;).
* Am câteva idei 😉
Pregătesc lansarea de sâmbătă (AMR 3 zile!) prins în tot soiul de hătisuri organizatorice. Mâine voi face o excursie de recunoastere la Sala Oglinzilor.
Am avut surpriza să aflu mai multe vesti proaste decât vesti bune cu ocazia invitării mai multor pireteni la acest eveniment (copii bolnavi, sotii blonave, decese în familie… 😦 ). La vesti neutre (raportat la evenimentul de la Uniunea Scriitorilor) le trec pe cele despre evenimente la care trebuie să participe invitatii mei în acest weekend (plecări din Bucuresti sau sosiri abia duminică sau luni, petreceri – duminică sunt Floriile!).
La acest capitol trec vestea de la Devis Grebu (autorul ilustratiei de pe copertă), pe care mi-as fi dorit foarte mult să-l cunoasteti, cei care nu-l stiti încă. Nu poate veni la lansarea mea fiindcă participă la a lui, la Paris. Mă bucur mult pentru domnia sa.
Le recomand prietenilor mei din Paris să participe la această lansare
În fine, vestile bune, din punctul de vedere al lansării „Mierii” sunt confirmările. Prezenta fiecăruia dintre voi va fi o bucurie în plus pentru mine. Nici nu mă mai gândesc că eu voi fi cel expus. Mă gândesc doar că nu mă veti lăsa singur si vă multumesc.
Azi am văzut un raft de mare clasă. Cincisprezece volume dense. Pentru asemenea întâlniri, măcar pentru asta, si a meritat să plonjez în blogosferă, să fac pluta sau, uneori, să înot pe spate!
Vania ne-a învatat să nu fim sobri, ne-a învatat gustul umorului si buna lui folosintă. O glumă făcută de un om inteligent si cult e ca un ginseng, ca o rădăcină a vietii. Plecăciune!
P.S. În ceea ce mă priveste, sunt onorat. De exemplu, că dincolo de cele fix 69 de bloguri comune (cf. ZeList), am planificată o partidă de bere nefiltrată cu Vania, ceea ce deloc lucru rău nu e.
UPDATE. Observ, cu încântare, compatibilităti cu blogurile lui Flavius Obeadă, Cristian si Geanina Lisandru, Gabi, Gabriela Savitsky, Leo, Simion Cristian, Baiatul ciudat si acel site, spunenudrogurilor, pe care încă nu stiu de unde sa-l apuc.
De-a lungul concursului 24 de ore, au fost foarte multi arbitri.
Vă multumesc tuturor acelora care ati intrat în acest joc. Eu sper că am avut cu totii de câstigat. În orice caz, nu e putin lucru să-ti iei din timp pentru a citi textele altora, a le aprecia, a le ordona si a trimite apoi, prin mail, votul. Nu e deloc putin. E mult.
Vă multumesc, încă o dată, vouă: Caligul, cell61, Gabi, Leo, LePetitPrince, starsgates, g1b2i3, Lady A, Dan, Ovidiu, giulia szavo, LeeDee P., LordDif, Petra, Simion_Cristian, Anca Vrinceanu. Rog îngăduintă si promit penitentă daca am omis pe cineva care a arbitrat in 24 de ore.
Îi astept pe toti să arbitreze ultima etapă. Si sper să vină si arbitri noi.
Omul de zăpadă e o aducere aminte a zilelor geroase în care doar succesiunea rapida a acestui concurs ne-a tinut de cald.
P.S. N-am făcut o statistică, dar cred că cel mai constant a fost arbitrul Călin, care n-a ratat nicio etapă.
UPDATE.
… Si nu în ultimul rând, Noaptebunacopii, Laura Driha…. 😉
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
