Călin Hera. PA-uri şi mirări

Concurs 24 de ore, tema 6: 12-13.
Deadline: marti, 23.59.
Baftă!

Prietenie starsgates
Mă uit la ceas:12 jumătate. Îmi aduc aminte că acum trebuie să apară bătrânica şchioapă. Umblă cu un baston, încet, foarte încet.
În urma ei un câine, se opreşte de câte ori se opreşte bătrâna, are răbdare până aceasta se porneşte din nou.
Sunt un duet ciudat. O văd căutând în lada de gunoi, zilnic.
E ca un ceasornic, mereu la 12 jumate apare. Şi totuşi azi a întârziat, e unu fără un sfert.
Ba nu, uite-i! Îi urmăresc cu privirea gândindu-mă că mă comport exact ca acel câine, doar că eu îi urmăresc doar cu privirea.

Fără timp Laura Diha
Când ii spuse Peştişorului Auriu că-şi doreşte să oprească timpul în loc şi să rămână veşnic ca acum nu purta nici ceas şi nici clepsidrei nu-i răscolise nisipul în căutare de secunde… Totul se oprise pentru totdeauna în ora la care oamenii îşi poartă paşii spre locuri de răsfăţ ale papilelor gustative, ora la care copii ies de la scoală şi-s liberi să se joace până târziu, miezul zilei şi toată energia pozitivă concentrată-n jurul lui. Dorinţele se-ndeplinesc mereu intre 12 şi 13…

Sala de aşteptare Leo
Micuţa Fifi se zgâia la domnul cu cravată mov, scobindu-se în nas.
– Nene, ce cravată urâtă ai!
Domnul cu cravată mov clipi iritat, dar se făcu că n-aude.
– Nene, n-auzi? E urâtă foc! Pfiii…
Asistenta ieşea din când în când, citind blazată câte-un nume de familie de pe listă. Fifi clefăia o gumă verde, prea mare pentru guriţa ei, şi umfla la baloane până plesneau.
– Irimescu !
Domnul cu cravată mov se precipită spre uşă , aproape fericit.
– Pa, nene! Da’ să ştii că e tare urâtă cravata lu‘ matale!

Englez la fix cristian
Ma saluta ceremonios dimineata:
-Good morning, sir!
-Good morning, raspundeam, cu gestul reflex de a ma uita la ceas. Zilnic10.35, fix.
Il urmaream cu privirea pana la sezlong. Se dezbraca si isi aranja meticulos hainele. Pleca imediat in apa. Inota o ora. La 11.40 era inapoi pe sezlong. Se stergea calculat, cu privirea pe ceas. La 12 fara cinci se ridica si mergea glont spre bar. Isi aprindea o tigara si cand ajungea la filtru imi striga:
-My friend, let’s drink, it’s more than 12 already.
Era postas, am aflat. Postasul englez nu bea inainte de 12. Ca sa nu sune de doua ori din greseala.

Pătraşcu faţă cu vârsta Caligul
0253 731 483 Apostolescu V.
0276 583 197 Victoraş prof.
După ce m-a arătat din priviri, i-a spus că dacă nu se cuminţeşte îl mănâncă boşorogul. Auzi, stimate simulacru de jurnal, boşorog! M-am făcut că n-am auzit, apoi, când am ajuns în dreptul ei, am zâmbit. „Lasă că şi tu o să te ramoleşti, urâto! are să te bage în azil doar ca să nu-l mănânci”, i-am zis. În sinea mea. Am mai tăiat azi o pagină de cunoştinţe. Mulţi erau mai tineri ca mine când s-au dus. Am umplut-o la loc cu gânduri.
0276 261 922 Mitran Al.

Vise spuberate Mariana
E liber! De la 12 fix e liber de tot…Merge hai-hui pe străzi fără să mai citească chipurile ce-i ies în cale. Merge fără ţintă, fără ritm, fără sine…E gol de el însuşi. E pustiu în orice cotlon interior. Visele au fost spulberate în urma şedinţei între patru ochi…Crede că le-a abandonat în ochii aceia reci, goi, nefireşti…Sau mai degrabă i le-a supt cu nesaţ bolnăvicios nelăsând nici urmă de vis. Nici nu mai ştia ce îşi dorise, ce visase…Ar fi dorit să adoarmă pentru o Veşnicie, să uite tot! Ar fi dorit să se nască a doua oară, să crească, să înveţe mai cu sârg, şi să nu aleagă nici în ruptul capului meseria de…,,bugetar”.

Ora de fericire Mariana
„Ah! Ce bine că ne-am întâlnit!”, vorbeau în şoaptă limba mică şi limba mare. Au rătăcit atâta timp, au trecut una pe lângă alta fără să se recunoască. Fiecare cu ritmul ei, cu interesul ei. Au uitat că sunt surori. Au uitat că au acelaşi tată şi aceiaşi soartă. Acum fericirea lor a durat şaizeci de clipe. Ce poţi să faci în acest timp?! Taci şi asculţi ticăitul inimii…şi ce e mai frumos decât acest timp când se ascultă inima? Nimic!…Limba mare porneşte prima şi se pare că are mare spor…De ce, oare, o ia înainte, că doar au de parcurs acelaşi drum?!…Clipa e grăbită! De şaizecu de ori mai grăbită decât ora…Ce-ar însemna o oră de fericire? Ar însemna să stea ceasul….

Jaluzele Felix-Gabriel Lefter
O privesc, indepartand usor jaluzelele orizontale de la fereastra. Jaluzele orizontale, clasice, de birou, terne. Ii stiu orarul, aproximativ, cat sa ma simt un cvasi-pervers. E drept, n-am ajuns inca sa ma cobor la a-i desena inimi strapunse pe peretii scarii de bloc, cu vreo sugestie alambicata la numarul garsonierei sale. Sau la a mea. Sau la amadoua, alchimic legate. Imi zambeste cand ne salutam – fac in asa fel incat sa-mi verific casuta postala sau sa ies din bloc taman cand vine de la cine ce stie job, in jur de ora 18 (iarna e mai naspa – pe intuneric nu ma ajuta nici ochelarii…
Apoi realizez ca e o legatura subtila intre jaluzele si gelozie, apropiate indeaproape atat ca etimologie cat si ca sens. Dupa jaluzele te feresti de gelozii. As fi gelos, adica, sa vad ca o conduce un altul acasa…Pe de alta parte, egoist, prefer sa ma hranesc din vis decat sa il sfaram in realitate. Femeile vin si pleaca. EA e altceva…

Fericirea de la 12-13 Lady A
Ce poti face intr-o ora? Depinde cum te organizezi si, mai ales, trebuie sa stii ce vrei. O ora, 60 de minute; un minut, 60 de secunde. Total 3600 de secunde. Enorm!
Potrivise ceasul la ora 12. Cand a sunat, s-a ridicat si a tasnit pe usa. Nedumerirea celor din birou se citea cu usurinta. Nu-l mai vazusera asa, niciodata. Au mancat, au barfit noua secretara, dar ceva nu mergea… Unde era Dorel?
Ora 13. Usa zbura aproape din tatani. Dorel intra cu un zambet larg. Fericirea este o alegere personala!

Reflex condiționat cell61
Straniu lucru, îşi spuse, şi începu să se zgâiască la fundul sticlei prin gura ei, ca un copil curios ce ţine pentru întâia dată în mână un caleidoscop. Erau doar câteva bule, nici urmă de culori vii care să-i bucure ochiul. Şi totuşi, era pentru prima dată când se simţea mai bine. Prin sticlă, se uită la ceasul de la mână. În semiobscuritate, desluşi cu greu ora: 12:33. Rânji. Da, despre asta era vorba. Nici fiind şomer nu putea scăpa de reflexul orei de pauză. Satisfăcut, îşi mai turnă o bere.

Usile Emilia
Mergea pe plaja cu o doza de acid in sange cand tocmai ii venise ideea. Incepuse a-i povesti ca se lasa de scoala, de filme si se apuca de poezie si muzica. Dar cine avea sa creada ca muzica lui avea sa fie o revolutie? Spunea ca daca oamenii n-ar fi ingraditi de cunostintele plicticoase si fatidice, daca nu ar avea aceste idei preconcepute, ar fi cu adevarat fericiti,ar atinge absolutul si zarile nemarginite ale existentei.
Psihedelic si feeric. Rebel si abscons.
Are you The one or The Only one?

Singur în vară Petra
În acea zi am dormit până la 12.00. Niciodată nu mi s-a întâmplat, dar până la urmă era weekend. Îmi permiteam. Aşa că am lenevit încă 10 minute şi apoi am deschis geamul. Era cald, insuportabil de cald. Am băut un ness cu apă rece şi am tras nişte blugi pe mine. Când am ieşit din bloc dna Maria mi-a spus că ar trebui să acopăr cu ceva geamurile, că o să mă sufoc de căldură şi nimeni nu mă va găsi. Probabil îi este frică de o înmormântare pe timp de vară. Vrând să-i răspund ceva de bun simţ, m-am uitat la ceas şi i-am spus sec „E 13.00, scuze, dar întârzii!”. Dar dna Maria ştia că merg iar să mă plimb de una singură.

Acum, că m-am decis LePetitPrince
Acum ca m-am decis sa adopt un stil nou de viata, o sa iau un pranz sanatos: o supa de legume si un iaurt dietetic cu paine neagra. La desert voi renunta. Nici macar o prajiturica, mica-mica? Nici. O sa tai raul din radacini! E 12,45…pana la cina si aceea la fel de „sanatoasa” e cam greu sa rezisti doar cu o zeama in care s-au scaldat niste legume si cu un iaurt fara gust! Iti trebuie vointa, nu gluma! Fara indoiala eu voi reusi! Voi adopta un stil de viata sanatos, asa cum mi-am propus. Nu chiar de azi, dar de maine, negresit!

Pătraşcu faţă cu personajele Călin
Maricica îi spusese clar: la doişpe fix te înfiinţezi la Tatoo! Începea sezonul de reduceri. Deşi a ajuns la şi un sfert, magazinul nu se deschisese. De vină erau doi bărbaţi, aparent maturi, care se luaseră la harţă cu aşa o ardoare încât nimănui nu-i mai păsa de sezonul de reduceri. Curând, cei doi domni au renunţat la divergenţele legate de intiietatea la coadă, schimbând replici din ce în ce mai elevate. Ora 13 i-a prins închinând un coniac. Trei, Doamne (dl. Lică, Pătraşcu şi Maricel) şi toţi trei cu telefoanele pe silence.

Intervalul 12-13 Simion Cristian
În primavară, pe la ora 12, un geam al casei s-a spart din pricina vântului puternic, iar în acel moment EL a zărit-o pe EA la geam și a rămas încremenit. Din acel moment viața amândurora cunoștea o întorsătură radicală. Din acea clipă EL nu și-o mai putea scoate din minte pe EA ce-i părea mai frumoasă ca o zână,iar EA simțea că în sufletul ei se petrece ceva cu totul diferit, nu putea să-și scoată din minte chipul zărit printre cioburile ferestrei sparte.

12.30 Dan
Soţiile pescarilor se adună în curtea şcolii pentru a-şi aştepta odraslele. Cele care locuiesc la marginea oraşului vin cu bicicleta şi o lasă în rastelul de pe trotuar. Îşi desfac agrafele cu care protejează poala fustei pentru a nu o agăţa în mers şi se alătură celor aflate deja pe poziţii. Ciripitul melodios al vocilor răzbate până în piaţetă; ai senzaţia că nimeni nu ascultă, vorbesc şi râd toate odată. E ca o revistă a presei de amiază, se dezbate tot ce s-a întâmplat în ultimele 24 de ore.

Musicae LordDIf
Chicotind, contrabasul trimitea bezele trompetei, saxofonul mangaia de zor, pe corzi, o vioară subtirică. Infiorându-se de plăcere, drăgălasa oscila necontrolat între andante si allegro. Pianul părea că are nevoie urgentă de exorcizare, clarinetul se visa tubă spre disperarea domnului trombon, care se hotarî subit sa-l strangă de gât. Cu un zambet in coltul gurii maestrul zise :
– Amice, asta repetitie de Jazz se cheamă.

– după deadline –
iar am intarziat… ajnanina
mi-e greu sa ma desprind de ora 12, as prelungi-o cat mai mult. dupa ce limba mare aluneca mai departe, imi place sa cred ca limba mica ramane nemiscata, dreapta, aratand spre soare. ora cerului, indiferent daca de vara sau de iarna. stiu ca nu e asa, dar inca mai fixez ceasul, sperand sa fixez si timpul.

Concursul 24 de ore, etapa 5: 3-4.
Deadline: duminică, 12.00. Baftă!

Deranj Leo
În creierii nopţii, sună telefonul. Deschise un ochi, îşi încreţi faţa. Scăpă o înjurătură. La capătul celălalt al firului, un bărbat nervos expectora într-o limbă necunoscută. „Greşeală!”, mormăi şi trânti receptorul în furcă. Cască lung şi se scărpină în ureche. Telefonul sună din nou, ascuţit. Se încruntă. „Dom’le, da’ ţie nu ţi-e ruşine să deranjezi oamenii la ora asta?”. Vocea de dincolo clefăia şi fornăia. Lăsă receptorul pe noptieră, sări în papuci şi se duse să-şi facă un ceai. De iasomie.

Noapte de vara LePetitPrince
E noapte de vara, grea, amara. E cald si Carlos iese afara. Ea sta tacuta intr-un colt, intr-o doara. El o apuca, ea se-nfioara. Placuta mai e noaptea calda, de vara, cand se aude de aiurea zvon bland de chitara.

Hoţul starsgates
S-a trezit speriat. Ceasul arăta 3 jumate.
Se auzea un hârşâit din dreptul uşii, sau aşa i se părea. Primul gând, sigur e un hoţ care încearcă să intre în casă. Sângele îi îngheţă în vine.
Primul gând a fost să se ascundă sub plapumă, apoi acel gând îl făcu să se ruşineze. Se coborâ şi porni tiptil spre uşă.
Spre surprinderea lui la uşă nu se auzea nimic şi totuşi zgomotul se auzea în continuare.
Venea dinspre uşiţa unde erau ascunse robinetele de la conductele.
Răsuflă uşurat, era o … rozătoare!

Cel mai bun şef Petra
– Nu cred că ştiţi… seara trecută am avut o petrecere. Şi toţi de la petrecere mi-au spus că aş fi cel mai bun şef. Şi pe bună dreptate i-am crezut pe toţi. Nici nu mai ştiu ce oră era când m-am apucat de lucru, că nici bine nu mă uit la ceas şi deja e spre dimineaţă. Nu de alta, dar azi am o discuţie cu directorul firmei; cred că despre o promovare. Cât o fi ceasul?
– E 4.
– Cum adică 4? Era 3 şi ceva când au plecat…
– Cel mai bun şef?! Aţi cântat şi dansat toată noaptea în celula dvs! Nu sunteţi cel mai bun şef, sunteţi singurul şef ce şi-a lăsat subordonaţii să fugă cu banii furaţi!

Cumpăr niste nisip pentru pisicute Mircea Popescu
Cumpar nişte nisip pentru pisicute. Dintr-o data se cutremura banda! Haiti! Cutremur!
De unde, o babuta pravalise un bax de Cola. Ajung la casa. Cafea, Ariel, prezervative, Whiskas… Hopa? Cum prezervative? Eu nu am luat prezervative!
“Domnişoară, anulaţi vă rog prezervativele, nu sunt ale mele”. “V-aţi răzgândit, nu le mai luaţi?”, întreabă şmecheră tipa “Sunt XXL”, spune cu un ton uşor admirativ.
Aş fi vrut să continui jocul si să-i răspund “Mi-am dat seama că sunt prea mici pentru mine”, dar mi-a fost puţin ruşine şi, în plus, de la operatie, nu mai e cazul.

Pătraşcu faţă cu oniricul Caligul
Seamănă izbitor de mult cu Erostratul lui Sartre, “nici măcar visele nu-mi sunt proprii”, îşi va spune mâine. Cele şase gloanţe sunt slobozite din revolver după cum urmează: în tibia vânzătoarei care nu are niciodată mărunţiş, doar caramele, în arcada vecinului care îl salută întotdeauna din priviri şi-atât, două în ţeasta moşilor cu feţe rubiconde de peste drum, unul pentru Geta, să n-o lase văduvă şi, în fine, unul pentru el, care însă se încăpăţânează să rămână pe ţeavă. Sirenele inundă ceea ce pare un Montparnasse autohton. Sub plapuma de pe Aviatorilor nouă, Pătraşcu se revoltă cu gura întredeschisă.

Sticla de Borsec Călin
Lucrau şi noaptea, să termine mai repede. El alesese anume schimbul de noapte. Se uşura temeinic pe cărămidă, apoi o aşeza, atent, în zid. Lua alta şi repeta procedeul. Sticla de Borsec, de doi litri, era, de-acum, aproape goală. În timp ce trăgea ultima duşcă, s-au auzit primii cocoşi. Şi-a amintit vremea când lucra la fabrica de tractoare, înainte să fie demolată. De-aia s-a angajat aici, muncitor necalificat, să aibă grijă de cărămizile între care vor locui idioţii din viitorul cartier rezidenţial.

Intervalul 3-4 Simion Cristian
“-Pâna la urmă m-am trezit, mamă! Nu poți să-ți închipui ce coșmar am avut! Se întâmplau nişte lucruri atât de groaznice despre mine ca om, atât de deranjante, scoase din nămolul adâncului meu, încât nu pot să mai adorm. Mi-e frică, mamă! Și rușine… Am greșit. Am gresit!!!

-Îți fac un ceai, dragul mamei! De tei! Îl bei fierbinte și apoi te culci la loc. Lasă că trece! Să mergi mâine la părintele Ilarion! Să te spovedești…”

De la extaz la agonie LordDIf
Telefonul sunând la o oră indecentă, la celălalt capăt o voce feminină pe jumătate adormită. Un schimb de replici delicios, pisiceli cu o usoară tentă erotică si o propunere de nerefuzat…
Un taxi gonind nebuneste pe străzile pustii, luminate doar de galbenul intermitent al semafoarelor, patruzeci si unu de trepte urcate dintr-o suflare si nerăbdarea cu care dădu buzna în apartament.
Nestingherită, noaptea îsi împacheta usor bagajele, nefericitul Don Juan gresise usa.

Incediul Mariana
…N-am visat urât, dar am trăit cel mai crunt coşmar al vieţii mele. M-am
trezit tuşind îngrozitor. Casa bunicii era plină de fum. Era întuneric, nu se vedea nimic. Voiam să strig după bunica. Nu reuşeam din cauza tusei. La un moment dat a izbucnit o flacăra mare. Atunci am zărit-o venind din camera alăturată spre mine. Ţinea braţele întinse spre mine, voia să mă ia cât mai repede de acolo, dar nu a mai ajuns!…Bunica nu a mai ajuns!!!…O bârnă în flăcări s-a prăbuşit peste ea… Aşteptam să se ridice….Am vrut să mă apropii de ea, dar flacările cuprinseseră totul…Am simţit că mă clatin, că alunec într-un abis…şi abisul acela m-a despărţit de ea pentru totdeauna…

Apel răguşit Mariana
– Alo!…se auzi o voce răguşită, pierdută în noapte…Alo! De ce nu vine mai repede dimineaţa? Mă doare întenericul, mă doare singurătatea! Vreau să mă învelesc cu zorii albaştri ai zilei, poate-s mai calzi, mai prietenoşi…Alo? Mă aude cineva? Of!…De ce taci? De ce nu-ţi faci meseria? Aaa! Ştiu!…Trebuie să pui suflet, inimă, şi cine mai are suflet la ora asta?…Acum sufletele dorm, inimile dorm, conştiinţele dorm…Numai chinul omului părăsit nu adoarme…Alo?…Te simţi şi tu singur, aşa-i?…Te doare şi pe tine, aştepţi şi tu zorii…aştepţi şi tu un zâmbet, un cuvânt, o privire senină…Alo!…
Alo!…striga vocea răguşită când Andrei scăpă receptorul din mână, cu sufletul obosit …

3.30 Dan
Rareori mi se întâmplă să şterg a doua zi ce scriu la ora asta: grad maxim de inspiraţie, linişte deplină, cred că şi liliecii îşi fac acum siesta, sătui şi istoviţi după atâtea ore de zbor haotic şi „văz” acustic. În noaptea asta nu voi scrie nimic, prefer sa număr stelele; de obicei, când ajung aproape de 200 pierd şirul numărătorii, nu mai ştiu pe care le-am inventariat şi pe care nu. Îmi place să mă mut din loc in loc, dar urăsc ultima noapte; am emoţii, nu pot să scriu şi asta mă enervează.

Mătrăgună, Doamnă, bună Lady A
mătrăgună, Doamnă, bună/marita-ma-n asta luna, …palele de vant aduceau boscoredelile la urechea tanarului tupilat in spatele copacului. In intunecimea padurii, siluete albe dansau imbratisate. Mangaieri de foc si patimi de dor…de nu-n asta,-n haialalta/sa nu fiu nemaritata… Sfarcuri intarite se ititeau prin perdelele de negru par …ca s-a ros coada de brearta/degetele de inele/si grumazii de margele. Prins de vraja trupurilor fragede, respiratia i se accelerase. Voia sa le atinga, sa le guste…

Paznic de idei cristian
Completa chestionarele si nimeni nu-l chema la niciun interviu. Intr-o zi un director de resurse umane somnambul i-a citit cv-ul si a vrut sa-l cunoasca.
– Cu ce v-ati ocupat inainte?
– Am pazit idei.
– De noapte?
– Da, dar numai intre 3 si 4.
– De ce?
– La 3 suna ceasul. Numar luminile de la ferestrele din blocul de vis-a-vis. Pana la 4 le pazesc oamenilor acelora treji ideile sa si le cristalizeze. La 4 scot siguranta de la transformator.
Autorul nu stie cum s-a terminat interviul. S-a facut brusc intuneric.

3-4 cosmar ajnanina
E ora ghearelor… cosmarul pare prins in cosul pieptului, si dai sa il scoti. Nu e suficienta o incizie, ce simplu ar fi daca l-ai putea scoate ca pe o bucata de organ bolanv… se pare ca are ramuri (sau radacini?) subtiri, incolacite in jurul fiecarui nerv. Nu, nu , lasa inima la locul ei, mai merge o vreme. Semnul intunecat nu e in ea, ci in jurul ei, alunecos si rece. Iti ies cuvinte din vis si le strigi mai tare, in speranta ca te vor trezi. Atragi doar vulturul-chirurg parca si mai aproape in tine, in spasmul care ar trebui sa-l cutremure pe el, nu pe tine. Mai ai putin si te lepezi de carne… ce usurare…

după deadline
Un os de ros cell61
E acel moment al nopţii când lumea pare să se fi oprit. Lumea mea, cel puţin. Cu capul afundat într-o pernă, visez. Sunt undeva la munte şi totul în jurul meu e verde. Aerul miroase a lemn ars. Alerg. Tot mai repede. Simt cum picioarele o iau înainte şi corpul parcă nu poate să le urmeze. Începe să-mi fie frică. Dacă nu reuşesc să le ajung? Schelălăi, din ce în ce mai tare.
– Puşkin, trezeşte-te, se aude o voce alarmată.
Uf, am scăpat!
– Auzi, dacă tot m-ai trezit, nu-mi dai şi mie un os de ros?

Concursul 24 de ore, etapa 4, 9-10.
Deadline: miercuri, 12.00. Baftă!

Nebunie de frumuseţe Mariana
Pornim cu barca spre inima Deltei. În faţa ochilor se întinde minunea fără de cuvinte…Nuferii, ca nişte albe potire de neprihănire, plutesc maiestuos sub larga îmbrăţişare a cerului. Parcă pluteşte Iubirea…
Sunt plini de poezie. Simt cum poezia pluteşte pe aceste ape curate. Tresar de-un dor curat. Iau în sufletul meu nuferii şi îi trimit pe aripile rugăciunii acolo unde frumuseţea este şi în inimi şi în cuvinte, acolo unde poezia are rima perfectă şi ritmul ca unduirea acestor valuri albastre, acolo unde poezia are versul alb ca petalele de nuferi…Nu pot decât să zâmbesc şi să şoptesc uşor. ,,Mi-e dor!”…şi, stând aşa, cu gândul dus, simt cum ceva se prelinge pe obraz…poate un strop de apă…poate o lacrimă…Cine mai ştie în această ,,nebunie” de frumuseţe?!… în această feerie ameţitoare…

Dragostea de arta cere sacrificii LordDIf
Pe vremuri amanta unui pictor celebru, vecina de la trei este mare iubitoare de artă. La sedintele din uscator le vorbeste locatarilor cu nonsalantă despre precubism si impresionism stârnind admiratie si aplauze furtunoase, daruite cu marinimie de către adunarea de nepriceputi. Toate bune si frumoase până astazi, cand, între 9 si 10 doamna s-a apucat sa-si mute tablourile prin casa cu tot cu cuie spre groaza gospodinelor devoratoare de telenovele ce nu înteleg că iubirea de artă cere sacrificii.

9.30 Dan
Unul dintre puţinele? avantaje pe care ţi le oferă oraşele mici este acela că şi la ora la care alţii sunt deja sătui de muncă, încă poţi savura în linişte ceaşca de dimineaţă la terasa instalată pe trotuarul din faţa cafenelei. Două scaune confortabile, obligatoriu aşezate cu faţa spre carosabil şi masa rotundă, cu un singur picior central, solid, care nu se clatină niciodată în modul acela enervant, binecunoscut. Privesc absent scaunul neocupat de alături, parcă şi cafeaua are azi un alt gust.

Poate e doar murdar Autor?
Oraşul e la fel de blocat ca în urmă cu două ore, dar sunt altfel de maşini. E o altă senzaţie, nu? Auzi, o fi defect? Nu, nu cred. Poate e doar murdar şi de-aia nu se vede bine. Până la urmă, eu nu mă grăbesc. Tot acolo ajung. Bine, mă enervează ăsta cu Matizu, recunosc. O fi defect? Nu de Matiz întreb. Parcă nu ne mişcăm de multişor. Ai auzit? Ce-a fost asta?! Cum n-ai auzit? De-acolo s-a auzit, uite! Pfoa!

Pătraşcu faţă cu dadaismul Caligul
Dar nu suntem prea bătrâni pentru asta? Drăguţa de tine, nu în sensul ăla să creăm. Adu-mi repejor foarfeca şi o pălărie de-a ta, între timp îmi umezesc stiloul chinezesc. „Ce simpatic e Azorel când o urmăreşte trepăduş. Pe ea o place mai mult.” Aşa, acum ţine ziarul drept. Ţine, domnule, pagina dreaptă să tai. Nu-ţi mai face atâtea griji, şi-aşa e de ieri. Acum închide ochii şi bagă mâna în pălărie. Trage trei bilete. Geto, nu te mai văita şi trage biletele. Fetiţele baterie Constantinescu. Bun. Titlul îl avem.

Drastic LePetitPrince
„E 9,45. La 9,30 trebuia sa incepem. Suntem toti cu exceptia…Mucoasa isi permite sa intarzie! Cata nepasare! Ce spun nepasare, nesimtire! O sa-i atrag atentia de fata cu toti, sa se invete minte”.Asa gandea domnul Drastic cand aparu, toc-toc, o domnisoara in tinuta office dar sexi. Se grabi sa-si ceara scuze pentru intarziere.”Dar nu face nimic, se intampla…” imgaima pierdut domnul Drastic in timp ce intampina cu un zambet timid zambetul cuceritor al fetei. Apoi, dregandu-si vocea, declara deschisa sedinta si se incrunta…doar unu-i domnul Drastic!

Martea de luni LadyA
Era in intarziere. 9.15. In fiecare luni aceeasi poveste. Macar daca ar intelege cum se intampla. Indiferent de ora trezirii, de drumul parcurs, ora 10 era batuta in cuie. Intra si ochii i se fixau pe ceasul din hol. Nici un minut mai devreme, nici unul mai tarziu. La fix. Probabil, Duminica era de vina. Alt gand care ii dadea tarcoale, era lenes, lunea. Poate daca n-ar mai exista luni ar fi mai vioi. Prea era un inceput, fie el si Lunea. O sa incerce sa se gandeasca ca luni e marti. O solutie.

Roşu starsgates
Bătea cu pixul în caiet iar gândurile îi zburau spre sunetul de clopoţel.
Se uită pe furiş la ceas.
Ora 9 şi 40 de minute…
Secundarul parcă îi făcea în ciudă, abia se târa.
,,Cred că un melc ar fi mai rapid decât limba asta de ceas!,, îşi spuse cu năduf.
Cizmuliţele roşii se agitau sub bancă de parcă ar fi vrut s-o ia la goană…
Parcă acum îi părea rău că-şi luase cămăşuţa roşie…
Îşi auzi numele rostit cu voce tare.
,, – Hait! Trebuia s-o ascult pe mama.
Dar eu, vroiam să fiu remarcată de altul nu tocmai de profu’ de mate!,,

De la (pe) 9 la (pe)(fara) 10 cristian
-M-ai impins ! exclama primul.
-Nici vorba, tu m-ai lovit, rosti hotarat si artagos al doilea.
Al treilea, arbitrul, hotari:
-Primul, esti eliminat o data ! Al doilea, esti eliminat de doua ori !
Atunci s-a deschis usa. Intai a aparut catalogul, abia apoi mutra nesuferita a profului de mate. Nasturii din cele doua echipe de fotbal au tacut brusc, inghiontiti in devalmasie in pupitru. Zambind profu, intreba:
-Nu v-a ajuns de la 9 fara 10? Un nasture sopti:
-Nu e fractie, e fractura. De timp.
-Gol, exclama profu.

Ceasul Petra
Se aude un ţăcănit. Sunetul insistă şi o mână caldă iese de sub plapumă. Atinge un buton şi sunetul dispare deodată. Un foşnet viu de material de plastic se aude în surdină. Căscatul pare să fie un moment de mii de minute, parcă interminabil. Părul zburlit şi hainele şifonate fac parte din decor.
– Ah, e abia 9:00! De ce oi fi pus ceasul să sune atât de devreme?
Se întinde din nou şi imediat se aude un sforăit intens, încât pisica scuipă şi fuge speriată după canapea.
Episodul se repetă şi de sub plapumă se aude:
– Nici soarele nu a ieşit, nici lumină nu e în casă. Cât o fi ceasul acum, încât sună? Fir-ar! am depăţit limita, e 10:01!

9-10, ora de vacanta ajnanina
in vacanta, e ora la care pleoapele se dezlipesc lent. nici un impuls sa ma ridic din pat, placerea de a mai trece inca o data visul pe sub pleoape. si inca o data…
cand nu mai incape, ochi se deschid si mainile incep sa creasca de sub patura, ramificandu-se in aer, lenes si elastic, cautand sa se prinda de nori.
norii se rarefiaza si ei la fel de lenes, lasand sa rasara de sub ei imaginea une cafele in care se vor aburi bucuriile zilei.

Intervalul 9-10. Simion Cristian
N-o să-mi ajungă niciodată! Niciodată nu o să-mi fie suficient… Aş vrea să dureze 24 de ore neîntrerupt. Oare când o să mă satur? Oare când o să zic că îmi este de ajuns? Dacă aş putea să alung cu mâna raza asta de soare ce mă înţeapă insistent în obraz… Dacă aş putea să opresc larma de afară… Daca aş putea să adorm la loc până la 10… Dacă nu aş avea ceas deşteptător… Daca…

– după deadline –
Matinal Leo
Visez mereu că mă împiedic şi cad pe scări, până când un tip cu un fular urât sună la uşă şi mă priveşte mirat cum de sunt încă în pijamale, îl plesnesc cu un “nu mă intereseaza”, fără să ascult ce vrea, îi închid uşa-n nas şi contemplu farfuria cu mango, nu cu mere, în căutarea fructului perfect, pe care îl tai cu un cuţit de întins untul pe pâine, şi iau o îmbucătură, muşcând din dinţii furculiţei, strambandu-mă de sunetul metalic, gândindu-mă că înainte de a mânca trebuia să mă spăl pe dinţi.

Miercuri 13 Emilia
Stii cum e cand te trezesti dimineata si iti vezi toata viata inainte cu bune si rele. Cand abia distingi prin perdea norii de afara crezand ca e soarele. Te dezmeticesti abia atunci cand cobori din pat- norisorul acela pufos unde iti asterni seara de seara visele, si atingi cu talpile podeaua rece. Ai vrea sa dansezi , dar ti-e prea frig si el nu e aici. Asa ca tragi perdeaua si te loveste. Ce mai fuste colorate, ce mai bluze inflorate…Iti aprinzi o tigara. Pentru ca ploua.

– din urma –
9-10 ivory
Dupa ce plouase toata saptamana, in acea dimineata de sambata soarele tipa stralucitor deasupra orasului deja trezit. Semn bun, gandi ea arucandu-si o privire admirativa in oglinda retrovizoare. Conducea fumand relaxata. Era dimineata EI, era ziua EI, ziua razbunarii. Arunca o privire senina spre voalul cu urme de anvelopa care-i zacea tuflit pe genunchi. Prinse tesatura murdara intre doua degete si-o aseza pe scaunul din dreapta, departe de ea. Zambi stramb. Daca l-ar vedea saraca mama, care i-l calcase cu evlavie c-o zi inainte!

Concursul 24 de ore, etapa 3: 18-19
Deadline: duminică, 12.00. Baftă!

Moartea voiajorului (18.30) Dan
Urbea C. nu are o populaţie numeroasă; să tot fie cam 12.000 de suflete cu totul: pensionari, şomeri, copii, pescari şi florărese. Niciodată n-am înţeles de ce sunt atât de multe vânzătoare de flori aici: de unde îşi aduc marfa, cui vând atâtea flori şi, practic, din ce trăiesc aceste femei? La toată adunătura umană atât de pestriţă se mai adaugă şi vreo 800 (dupa evaluările Primăriei) de hulubi care se bulucesc zilnic la 6 şi jumătate seara în piaţă; e ora când se împarte Cina cea de taină.

Intervalul 18-19 Simon Cristian
Norocul lovește la întâmplare. Dă și fuge! Niciodată nu lovește în același loc și nu stă să-l prinzi de picior. Îmi dă târcoale. Îl simt. Îl miros. Vino! Vino, ghidușule! Încordează-ți voința buclucașă! Dă-mi o palmă și fă-mă fericit! – avu tânărul un moment de lirism, în timp ce agita frenetic zarurile!
-Șase-șase! Bă Dorele, dă-o dracu de treabă! Ne iei toți bani? Hai! Ultima mână și după aia dispari!

La fiecare zece minute Leo
Întunericul, cu ziua-n burtă, îşi face siesta după cina precoce.
O fereastră fără perdele îşi cerne lumina galbenă în zăpadă.
Două pahare se ciocnesc cap în cap, a sărbătoare.
Ochi de bunic moţăie în faţa televizorului care îndrugă verzi şi uscate.
Peştişorul cu solzi aurii se visează în jacuzzi.
Balonul roşu s-a oprit pe tavanul Universului.

18-19 Dacă… stargates
Se uită la ceas. Arăta ora 18.
– Ce fraier am fost să stau o jumătate de oră aşteptând-o să vină. Dar nici acasă nu pot merge, mi-am făcut-o cu gura mea mare, i-am spus soră-mi că mă duc la întâlnire. Dacă ajung prea repede o să-şi dea seama că mi-a tras ţeapă.
Oftă… Măcar o oră să mai pierd vremea şi apoi mă întorc acasă. Dădu drumu’ la muzică şi închise ochii. Se trezi când vocea crainicului anunţă ora 19.
Porni maşina…
– Ei cum a fost la întâlnire? îl luă în primire soră-sa.
– Fain… dacă şi venea, continuă în gând.

Amor pe inserat LadyA
Umbrele inserarii ii dadeau binete. Nu stia de-i noapte sau e zi. Trebuia sa doarma sau sa se trezeasca? Se-ntinse si intalni piciorul musculos. Gustul boabelor de strugure ii aduse in minte joaca lor de dupa-masa. Chihoti amuzata. Parca mai ramasesera niste boabe pe ciorchine. Pipaind… pana la noptiera, apuca un bob mai mare. Se apleca, cautandu’i respiratia. Apasa usor bobul pe buze. Rana zemoasa de la codita facu bobul sa alunece pe buza inferioara, iar gura hrapareata se deschise, mormaind…

Pătraşcu faţă cu sine Caligul
Pe la ora asta aerul e un pic dulceag, obişnuiesc să mă plimb cu paşii mari pentru că sunt hotărât în tot ceea ce fac, mincinosule, din cauza crepusculului nu pot să-mi dau seama dacă oamenii se depărtează ori vin înspre mine, sparge-ţi ochelarii, mi se pare că-şi poartă feţele la ceafă, ca moliile care-mi îmbracă paltonul atunci când confund naftalina cu mentosanele, cumva tot trebuie să punem vorbele la păstrare, nu mai e mult până ne îmbracă şi pe noi viermii, Ştefane.

Viaţă grea cell61
Niciodată nu i-am înţeles pe deplin. În fiecare zi, ei ies din casă dimineaţa devreme, când eu mă reaşez comod pentru o altă rundă de somn. În timpul zilei, în casă e linişte. Din când în când, un claxon sparge monotonia. O pleoapă mi se ridică, dar o cobor repede. Prefer dulcea leneveală. Apoi, se face seară şi iată că au venit acasă! Îi văd că sunt obosiţi, însă dau bucuros din coadă şi latru puţin, iar privirile li se înseninează. E cea mai importantă oră din zi pentru mine! Ora de plimbare.

Chiar la ora aceea Călin
Era praf. Adică, era răcoare dar, nu ştiu cum, aducea a praf. N-aveai cum să-l vezi pentru că era deja amurg. Nici nu-l simţeai, pentru că la ora aceea, greu de descris, oamenii sunt prea grăbiţi ca să observe.
Şi, totuşi, am văzut-o. Am pus frână. ABS-ul mi-a scuturat zdravăn piciorul. Am simţit ceva ascuţit în genunchi. Am deschis portiera şi am alergat înapoi. Şchiopătam, dar nu mai conta: era tot acolo.
– Se poate?, am întrebat, apoi, fără să aud răspunsul, mi-am tras un scaun şi m-am aşezat.

Ajunsa acasa Mircea Popescu
Ajunsa acasa, merge glont la baie. Mama lucreaza pana la sapte, mai are timp cel putin jumatate de ora. Isi ridica rochia plisata si isi priveste chiloteii.
Brefs barbatesti, prea mari in unele locuri, prea mici in altele. Ejaculatul intarit le da o consistenta de cornet de inghetata.
In fiecare dimineata merge la scoala cu ei in buzunar. Asteapta la usa WC-ului pana cand Adam se masturbeaza, apoi ii da percehea curata si o imbraca pe cea proaspat murdarita.
Ii dadu jos si incepu sa-i spele, cu mana, in chiuveta.

Plâns de vioară Mariana
Parfumuri fine, zâmbete, politeţuri din înalta societate. Ultima parte a concertului readuse publicul în sală puţin după ora 18… Urma ca Mirela T. să interpreteze ,,Capriciile ” virtuozului Paganini…Reflectoarele o urmăreau cum intră în scenă. Aplauze şi aclamări sincere îi făceau ochii să strălucească şi mai mult. Se opri la un pas de microfon, privi în sus, apoi, cu mişcări sigure puse vioara sub bărbie. Braţul ce ţinea arcuşul părea că a început un balet singuratic…Primul sunet sparse liniştea sălii, apoi urmară al doilea şi al treilea…unele după altele, într-o înlănţuire nevăzută. ,,Capriciul” deveni susur de izvor, râs şi plâns, soare şi curcubeu, vis şi poezie. Mirela se contopise cu vioara, cu arcuşul, cu iubirea interzisă ce înflorise în culise…

– dupa deadline–

Interval 18-19: ivory
Andi i-a ascuns totul. Dar a aflat singura pana la urma si-n modul cel mai urat posibil. L-a prins in pat cu pocnitoarea aia, exact ca-n bancurile proaste. A plecat fara sa se uite inapoi si dupa nici doua luni se marita. Doar ca sa-l faca sa sufere. Dintre cei cativa catelandri care se tineau dupa ea de ceva timp, l-a ales pe Dan doar pentru ca era opusul lui. Stia ca asta o sa-l faca sa turbeze si razbunarea i-a adus satisfactie. Pana azi, cand, cu voalul pe cap, parcase in fata blocului lui.