Înainte de a începe, îşi aminteşte bancul cu savantul care a luat un purice şi i-a zis „Sari!”, puricele a sărit, apoi i-a tăiat picioarele şi i-a zis „Sari!”, dar puricele n-a mai sărit, aşa că savantul a notat: „Daca îi tai picioarele, puricele nu mai aude”.
Tipul de pe masa de operaţie e un bou idiot cu vocea hodorogită, uite-l, vorbeşte în somn, chiar şi acum, sub anestezie, o să-l pişc niţel şi atunci o să facă ca o pisicuţa, nu ca o balenă, ca acum, râde dr. Ciomu şi cere bisturiul.
23/10/2009
Cum să tai o cacofonie
22/10/2009
Bondar
– Hai, mă, că nu pişcă, îl ţii de-aici c-o mână şi cu ailaltă îl împungi uşor cu paiu’, ca şi cum l-ai gâdila. Uite, vezi, îi place. Să nu împungi tare, că-i iese prin ochi şi moare şi-ţi trebe altu’.
– Nu pot, mă, mi-e milă, împunge-l tu şi pe-al meu, ce dracu’, şi nu cred că-i place. Ţie ţi-ar plăcea?
Atunci l-a strigat doică-sa:
– Vino, Vlăduţ, să facem nani.
Nu şi-a mai văzut prietenul din ziua aia în care se jucau cu bondarii, dar s-a întrebat mereu dacă lor chiar le plăcea paiu’-nfipt.
21/10/2009
Primul PA în căutare de semne
1. Stăpânul rotitelor
Am nimerit în plină nebunie. Depărtarea de realitate se poate face încet, folosind rotiţele fără zimţi. Oratorul stia foarte bine ce are de facut. Îl simteam incordat ca pe o fiara inainte de atac atunci cand, simtind ca multimea s-a potolit si este suficient de subjugata, pregatea asaltul final asupra constiintelor.
2. Tăcerea fluturilor
Am nimerit în plină nebunie. Paradoxal, mă simt atât de bine încât n-aş mai pleca de aici. Nebunia mi se potriveste manusa. Aflasem asta de când cu fluturii. Fluturii aceia mici si negri despre care îti vine să zici că sunt muste.
3. Să înceapă nebunia!
Am nimerit în plină nebunie. Prima reactie a fost sa renunt. Dar mi-am zis: “de ce nu?”. Labirintul părea inocent. E drept, era cam mult nămol. Am luat puţin pe degete şi mi l-am întins pe faţă. Abia acum eram pregătit.
4. Gladiatorul
Am nimerit în plină nebunie. Am dat sa fug dar m-am trezit ca pasesc inapoi. Instinctiv. . Am simtit peretele rece pe spate. Gloata striga ca smintita. Mi-ar fi greu să zic acum “joacă-se cine-o vrea cu focul ăsta.
5. Caleidoscop
Am nimerit în plină nebunie. Multimea de gura-casca privea buimacita submarinul. Era galben şi din interior se auzea muzica celor de la Beatels. Când te uiţi mai de-aproape îţi dai seama că nici nici şopârlele care dorm pe el nu respectă măsura. Soparlele nu stiu decat masura 1/2: coada sus, coada jos.
6. Matrix
Am nimerit în plină nebunie. Eram singurul viu, singurul cu aripi. În lumina de crepuscul, hâda mulţime de nevertebrate viermuia sinistru, sorbindu-mă ca o mlaştină. Noroc cu aripile care m-au ajutat să zbor spre lumină. Sau doar asa credeam?
NOTĂ. Aici scriem un PA, împreună, după regula „fiecare poate adăuga o propozitie; prima care se potriveste rezonabil devine oficială”. Mai multe detalii regulamentare, aici. Propozitiile-propuneri trebuie postate sub formă de comentarii la acest articol. Să fim inspirati!
21/10/2009
PAjoc. Mic ghid
Vă propun un joc. Unul care poate dura foarte puţin sau ceva mai mult. Depinde de voi, de noi toţi.
Voi scrie o propoziţie. Apoi, oricare dintre voi, poate scrie o continuare. Voi alege prima continuare cu noimă, care să poată duce povestea mai departe. Propoziţia-continuare va fi aşezată frumos, la locul ei, în poveste. Când se vor împlini cele aproximativ 500 de semne, se cheamă că am scris împreună un PA. Vom vedea atunci dacă va fi ceva de capul lui. Şi dacă vom merge mai departe.
Note.
1. Preferabil ar fi ca fiecare autor să aibă o singură intervenţie în acelaşi PA. Această regulă admite însă excepţii. Rare.
2. E de presupus ca, la un moment dat, să se deschidă mai multe căi pornind de la acelaşi crâmpei de PA. În acest caz, probabil că vom merge cu PA-uri în paralel, iar la sfârşit vom vedea care a fost alegerea mai bună.
3. Fiecare propoziţie va fi un link către blogul autorului ei. (Ar fi haios ca acesta să posteze, la rândul lui, ceva care să contină propozitia respectivă. Nu e o condiţie, dar ar putea rezulta o încrengătură interesantă. Am avea niste bloguri legate prin propozitii. Dacă vi se pare ceva prea complicat, uitaţi de asta! Important e să meargă bine PA-ul nostru!)
Gând.
Cred că acest joc ar putea fi util întru înţelegerea mai bună a pahiliteraturii.
21/10/2009
Cât costă clovnul?
Copiii se joacă, dar parcă nu cu foarte mare tragere de inimă. Explicaţia vine imediat:
– Tati, mie, lu’ Ana şi lu’ Carina nu ne place clovnul. Cât a costat?
Iată o problemă pe care nu-mi imaginam c-aş putea-o avea pe vremea când eram, la rândul meu, copil şi prin înfăţişare.
Serios vorbind, nu mă dau eu în vânt după locurile de joacă tip din Bucuresti, dar acolo unde am organizat petrecerea de ziua fiicei mele, duminică, a fost foarte OK. Recomand!
21/10/2009
Filosofia contabilului Fişic
Mă interesează mai mult banii pe care risc să-i pierd decât cei pe care i-aş putea câştiga.
20/10/2009
Notă informativă (selecţiuni)
„L-am văzut pe numitul F.P. rupând manuscrisul, bucăţi. Când a terminat, a spus clar „io îmi bag p.” şi nouă ne-a fost limpede şi la cine şi la ce se referă (…) „Troglodito!”, a urlat, apoi a zis-o p-aia cu „codoiu’ lu’ mă-sa” (…) A mai spus „Leana, Cotoroanţa, să-nveţe întâi să vorbeasca” şi s-a uitat la Tablou’ c-o ureche zicând încet „Pelticule, te-aş pupa în cur dacă i-ai trage o scatoalcă Urâtei”. După care m-a întrebat cu ce rimează „boarfă” (…)”
Şopănhauăr, azi.”
19/10/2009
Coloana cu brizbrizuri
Meşterul Costică şi-a terminat opera. A ajuns la maturitate, e mulţumit: i-a ieşit! Pleacă să se odihnească puţin. Cei patru aspiranţi intră în atelier. Sunt tineri, entuziaşti, pripiţi. „Hai, mă, să facem nişte brizbrizuri, mai e material, n-o să se supere nimeni!”, zice unul.
Câţiva ani mai târziu, un şef comunist leagă Coloana cu lanţuri şi trage de ea cu un tractor. Oricât se opinteşte, însă, monumentul meşterului Costică rămâne în picioare. Doar brizbrizurile cad.
16/10/2009
Memoria telefonului
Am în memoria telefonului numere ale unor apropiaţi care au murit. Ştiu că niciodată n-o să le mai folosesc, dar nu le pot şterge. Dacă aş face-o, aş accepta că ei au murit.
15/10/2009
Domnul Lică tresare
Îi ocupase locul de parcare. Aşa că domnul Lică i-a zgâriat, firesc, maşina. Îi suflase liftul de sub nas. Deci, i-a rupt o sârmă în broasca uşii. Mă rog, relaţia lor mergea unsă, ca între vecini. Într-o zi, dl. Lică s-a gândit să preia el iniţiativa. Aşa că a furat ghiveciul cu yucca, lăsat pe casa scărilor şi i-a tras un şut pisicii care a zburat printre balustrade, cu un mieunat lung, până la parter. A pierdut atunci, nenorocita, vreo patru vieţi. Zi de zi după aceea, domnul Lică se întreba ce va păţi, cum îi va răspunde celălalt. Stomatologul. Sau orelistul, mereu îi încurcă.
15/10/2009
Poker pretext
Îi chemase la un chef la care a lipsit. Întârziase la un pocheraş, aşa le-a spus a doua zi. Excelent pretext. Oricât de prost jucător ai fi, oricâţi bani ai pierde la poker, atunci când aduci vorba despre asta pari mai mare, mai credibil, mai bărbat.
În realitate, se îmbătase de unul singur acasă, în bucătărie. Când s-a trezit, dimineaţă, avea capul pe masă. Ochii tulburi i-ai căzut pe un pahar murdar. A răsturnat o sticlă de plastic.
– Iar m-am îmbătat cu apa minerală, s-a ruşinat.
14/10/2009
Îmi plac cărţile bune (şi vinul roşu)
Hai la librărie, mi-a zis Marco şi a făcut cu ochiul. Prietena lui, Ana, cu care ulterior s-a căsătorit de două ori, vindea cărţi la librăria din centru.
S-au retras un pic în depozit. Răsfoiam nişte Eliade când am auzit un „vă pot ajuta cu ceva?” suav la care am răspuns tâmp că da, gândindu-mă la prostii. Era colega Anei, mai frumoasă ca nuvelele lui Slavici.
Seara închiriasem deja două odăi la cabana din munţi. La prima sticlă de vin recitam Coşbuc, după a doua ne uitam în jos, la stele.
13/10/2009
Domnul Lică într-un lift parfumat
I-ar fi plăcut. Adică, îi plăcea, de ce s-ar ascunde după degete? Dar avea mândria lui de om al muncii, proaspăt divorţat. Bun, îi plăcea şi înainte de divorţ, însă doar tovărăşeşte. Odată, i-a cărat nişte sacoşe, avea fiecare câte zece kile, se mira că ţineau. Asta era înainte. După, deşi o pândea deseori, se întâlniseră faţă în faţă, doar ei doi, o singură dată (nu se pun dăţile când ea se uita în altă parte). A făcut în aşa fel încât să ia acelaşi lift, un lift parfumat. Totuşi, abia i-a răspuns la salut, vorbea la mobil. Aşa că domnul Lică a coborât la etajul lui, iar ea a urcat mai departe, la al ei, ştoarfa.
11/10/2009
Ţăranul e pe câmp. Liber
– Lenuţo, ţăranul de bărbatu-tău e pe câmp? Nu înţelegi? Vrei să-ţi desenez, să-ţi cânt? Uite, cânt: „Ţăranul e pe câmp…”
– … El are o nevastă.
– Da, Lenuţo, da’ e pe câmp. Iar eu aici, cu tine.
– Nevasta are un copil.
– L-ai dus la cămin, Lenuţo.
– … Copilul, o dădacă.
– Lenuţo, mă fierbi. Uite: dădaca are un pisoi. Ziceam că eu sunt dădaca, uite şi pisoiu’.
Pe câmp, ţăranul e liber. Liber să-şi imagineze că pisoiul prinde şoareci, că şoarecii mâncă brânza, că brânza o fac ciobanii. Cioban e ăla care-i zice Lenuţii că ţăranu’ de bărbatu-său e pe câmp. Şi-i bagă prostii în cap.
09/10/2009
Ultima ţigară
„Mă las de fumat”. Spunând asta, bărbatul de 40 de ani vrea să dea o dovadă de caracter, de forţă interioară. Ştie că a te lăsa de fumat e, înainte de orice, o probă de voinţa, dincolo de orice plasturi cu nicotină, de orice gumă de mestecat sau ţigări electrice. „E o luptă cu mine însumi”, îşi spune, cu hotărâre, bărbatul de 40 de ani. „E alegerea mea, e dovada că sunt un om puternic”.
Apoi îşi aprinde prima ţigară din viaţă. „E ultima”, mai spune, apoi tuşeşte îngrozitor.
08/10/2009
Coafura rezistă
Ploua mărunt, atât de mărunt încât ploaia intra în buzunare, făcând mici bălţi. Şobolanii urcau, vânjos, pe harta patriei. O ţară frumoasă ca o zi de octombrie însorită şi bogată ca o iarnă cu crivăţ. Amurgul amintea de clima temperat continentală ca-n lecţiile de geografie din şcoala veche. Acum şcoala e în manele şi în tevebingo. Acum nu mai au speranţă decât naivii şi aceia care, uitând să plece, au rămas să facă lumină, noaptea, cu cheliile lor ca nişte girofaruri ridate. Coafurile lor simple sunt petele de culoare ale unei ţări ca o ploaie cenuşie în care, culmea, încă se mai nasc copii.
07/10/2009
Oraşul cu un singur semafor
Ne aflăm în oraşul cu un singur semafor. Nu e nevoie nici de acela, dar primarul a simţit nevoia să raporteze o realizare în timpul mandatului.
În ziua în care l-a pus în funcţiune s-a produs un accident în lanţ: singurul taximetru din oraş s-a izbit de maşina doctorului Klaus şi a ricoşat în Dacia lui Toma de la aprozar. Se adunaseră toţi să vadă minunea. S-a scris şi în ziar despre accidentul anului.
Urmarea: l-au oprit. Dar semaforul nu e de prisos. A devenit loc de întâlnire. E un reper.
06/10/2009
Ştii să tunzi? Tunde!
Avea părul lung, negru, cu reflexii roşcate. Şi-l ţinea strâns într-o coadă lăsată pe spate. Era frumoasă, atât de frumoasă, încât se plictisise să fie admirată. Deja i se părea că a devenit banală. Într-o zi s-a dus la coafor şi a zis, ca în Caragiale: „Ştii să tunzi? Tunde!”.
Femeia de la coafor a făcut ce s-a priceput mai bine: a tuns, a vopsit, a dat o formă simpatică. Dar ceva lipsea. Lipsea originalul. A doua vizită la coafor s-a încheiat cu o frizură tip periuţă. „Acum, ce mă fac?”, s-a întrebat frumoasa care avusese părul lung. „Mă rad în cap sau aştept deja să-mi crească părul la loc?”.
06/10/2009
Adevărul şi minciuna
O minciună nespusă poate proteja. Adevărul doare. O minciună nespusă face cât o jumătate de adevăr.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 