Archive for ‘PA/Proză Arhiscurtă’

04/11/2009

Cei mai frumoşi ochi din lume

arab-woman-with-veil

Aproape s-au ciocnit la intrarea în luxosul magazin de la parter. Ea intra, dl Lică ieşea. I-a văzut ochii. Atât lăsa vălul să se vadă. Suficient. Simtea că s-a îndrăgostit, că ar putea porni războaie pentru acei ochi, ar putea muri şi ar putea renaşte pentru ei. S-au intersectat din nou, într-un magazin de la etaj, în zona cabinelor de probă. Ea îşi dăduse jos voalul. Nasul uşor coroiat şi faţa plinuţă îi dădeau un aer încă apetisant, departe totuşi de impulsurile romantice de la parter. Îşi dăduse jos şi pardesiul, însă. Avea fundul atât de mare încât dl Lică s-a îndepărtat, fără să mai cântărească din privire sânii eşuatei Elene. Care ar fi putut fi bună la suflet, de exemplu.

03/11/2009

Cum să iei melcul de coarne. PAfoto

Dragii mei,

Pornim astăzi un nou concurs de PA-uri. De data asta, încerc cel mai simplu regulamet cu putintă.

1. Organizatorul publică o fotografie.
2. Participantii scriu un PA (poveste de aproximativ 500 de semne) sau mai multe, după cum doresc inspirate de respectiva fotografie.
3. PA-urile sunt postate la comentarii aici, eventual si pe propriul blog.
4. Arbitrii trimit votul prin e-mail la ticorosu@yahoo.com. Fiecare are de împărtit 10 voturi către cel putin 3 si cel mult 7 PA-uri.
5. Premiul – la alegerea castigătorului + prezenta pe Pagina de onoare.

Acestea fiind zise, purcedem la

Prima etapă – Melci

inmultiri
Autorul fotografiei, Sorin Stanciu, a denumit-o „Înmultiri”

Puteti posta PA-urile până joi, 13.00. Baftă!

El si ea (Mariana)

Cei doi, un ,,el” şi o ,,ea”, mai merg câţiva paşi prin luncă, fără să se mai ţină de mână… Se aşază pe o lespede mare, rotunjită de valurile râului zburdalnic. Privesc amândoi în iarba pe care străluceau firele de nisip alb…Totul pare încremenit…Pare, până să apară, de nicăieri, doi melci…Cochiliile sidefii se mişcă încet…Corniţele melcilor se întind moi către soare…Când ating un fir de iarbă se retrag ca într-un ritual…La un moment dat, melcul ce părea mai ,,melc”, a atins coarnele celuilalt, ce părea a fi o ,,ea”…Brusc, a dispărut…A rămas doar cochilia…
Băiatul zâmbi şi şopti ca pentru sine:
– Aşa e femeia. Când se simte ameninţată, se retrage în cochilia ei…

Infinit fragil (LePetitPrince)
Te uiti la melc si vezi o creatura urata, baloasa si pe deasupra atat de inceata incat nu poti sa-ti imaginezi cum se face ca l-ai lasat intr-un loc si l-ai gasit in altul. Sau nu l-ai mai gasit deloc. Caci, contrar aparentelor, melcii au vocatia libertatii. Poate de aceea isi cara cu ei cochilia. Dispar inauntrul ei sau pot pleca oricand fara sa-si paraseasca casa. Iata unul care nu se plange ca isi cara toata viata casa in spinare.
Poti invata multe de la melc. Poti invata sarguinta. Incet, cu rabdare, el merge pe drumul lui. Daca cade o ia de la capat. De la melc poti invata si delicatetea. Daca observi dansul gratios al cornitelor – pe care e nevoit uneori sa si le retraga. Dar cel mai pretios lucru al melcului este vocatia lui pentru infinit. Cand se retrage in cochilie, corpul sau ia forma acesteia, piramida rotunda cu varful spre cer. Un infinit care poate fi calcat in picioare de oricine.
Doua cochilii si acelasi infinit.

Melc,melc,codobelc (Teodora)
Melc, melc…
Vă mai amintiţi poezia copilăriei noastre? Aceea în care-l conjuram pe melc să scoată coarne, iar dacă făcea asta îl răsplăteam cu un mic dejun atât de nepotrivit lui încât, dacă şi-ar fi putut permite, şi-ar fi scos cochilia şi ar fi dat cu ea de pământ, de supărare că e forţat să aibă aşa un regim?
Hai să ne amintim: „melc, melc, codobelc/ Scoate coarne de berbec/ că te duc la baltă/ să bei apă caldă/ şi te duc la Dunăre/să bei apă tulbure/ Şi te sui pe un buştean/Să mănânci leuştean…”. Să fim sinceri: cine s-ar da de ceasul morţii să scoată coarne, ştiind că răsplata pentru aşa ceva e o gură de leuştean, urmată de un ţoi de apă tulbure şi caldă? Nici măcar melcii nu pot fi aşa de perverşi…
Nu, dimpotrivă, melcii sunt suflete sensibile, delicate, şi nu cunosc casă mai frumoasă decât scheletul spiralat pe care-l poartă ei în spinare.
Să-l cinstim cum se cuvine.
Cică aduce noroc!

Rendez-vous(Leo)
– La mine sau la tine ?
Şi-au dat întâlnire sub o frunză de brusture. Melc îşi unsese corniţele cu gel – secreţie proprie. Avea emoţii ca la prima întâlnire. Drăguţă moluscă, gândea. Ce picior musculos, ce corp moale !
Melca îşi lustruise cochilia, şi pe dinafară, şi pe dinăuntru. Poate-l invită la un ceai, şi-o prinde cu podelele nematurate ! Atrăgător băiat, Melc. Are şi casa ! Bine că n-are coloană vertebrală !
Un greiere cânta din scripcă, subţirel, într-o scorbură.
– Dansăm, mon amour ?

Poveste cu melci starsgates
Nu mai ştia prin ce metode s-o facă pe fată să renunţe la fardatul cu creion dermatograf, prea negru, prea accentuat…
– Ştii că aceea parte neagră a creionului, este de fapt substanţa lipicioasă pe care o lasă melcul în urma lui?
Fata s-a uitat mirată la ea.
– Tu glumeşti sau vorbeşti serios?
Cel cu corniţe, nu, nu melcul; o îndemna să spună că vorbeşte foarte serios, dar dacă apoi fata se face de râs la şcoală….
Acum a aflat că cea mai bună cremă împotriva cicatricilor, conţine 80% extract de melc.

 

Misterele iubirii melcilor (Maria Postu)
Iesise din padure si asfaltul o tenta si speria.Ce idée!Sa-I dea intalnire departe de padure!Dar nu putuse rezista tentatiei….sa alunece usor pe “iarba” gri , sa auda zgomotele masinilor, sa vada atatea lucruri noi.Se temea sa nu se rataceasca dar langa cateva creangi uscate o astepta el:traversase asfaltul tocmai din cealalata parte a autostrazii si venise pana aici sa o ajute pe firava lui logodnica sa traverseze cu bine strada.Trebuiau sa ajunga in siguranta in padurea lui, unde ii asteptau Frunze si scorburi protectoare.O privi cu admiratie.E atat de frumoasa, cocheta, are cochilia de cea mai buna calitate, cornite de firma, atingeri de catifea…Abia astept sa o fac stapana in scorbura familiei mele.
Pornira amandoi sa traverseze autostrada de-a latul, apropiindu-se unul de altul, fara sa stie ca, dintr-o masina parcata la marginea strazii,Sorin Stanciu si Calin Hera, se pregateau sa dea lovitura cu un articol despre misterele iubirii melcilor.

Curiozitate morbidă (Simion Cristian)

-Tristețe mare, surioară! Ăsta e al treilea deces din cartier, săptămana asta!

-Ce naiba se întamplă? Doamne iartă-mă! Pâna acum era un cartier liniștit! Fiecare avea casa lui, se diminuase migrația, nu mai lăsa nimeni urme pe alee și deveniserăm toți vegetarieni! Săptămana asta parcă e blestemată! Trei decese! Crezi că sunt crime sau este epidemie de suicid?

-Nu surioară! Nici gând! Toate astea sunt din cauză că și-a reparat stapânul priza din grădină! Știi cum suntem noi melcii…curioși! Ne uităm în toate găurile!

De peruzea gabi

“Avea un orgoliu mai tare decât casa de melc şi un interior mai fragil decât vârful, corpul, inima sau corniţa moluştelor comestibile.Spunea frecvent hahaha sau pe scurt ha, adică încerca să aşeze ora exactă pe cochilia sa. Nimic mai simplu atunci când vai, uita să se uite la vântul care sufla.Odată i s-a intâmplat ca urechea dreaptă să i se inunde până la tâmplă. Nu mai auzea normal, dar ce era mai grav, nici nu mai simţea, având în vedere că dreapta lui…nu răspundea. Vremea anunţată la meteo îi accentuase puterea de a ceda, melcului de peruzea.

Dragoste filială cell61
Vestea i-o dăduse un bondar. Poştaşul leneş al marginii de drum. Cine ştie cât timp trecuse deja?
Tatăl lui era pe moarte şi trimisese vorbă că ar vrea să-l vadă.
Îşi aşeză mai bine cochilia pe spinare şi purcese. Avea drum lung de străbătut, cale de trei copaci bătrâni. Era toamnă, iar frunzele căzute formau stavile de netrecut. Merse zi şi noapte, se rătăci de două ori, dar când, în sfârşit, ajunse, privirea recunoscătoare din corniţele tatălui îi fu de ajuns pentru a uita de orice oboseală.

Infinit fragil LePetitPrince
Te uiti la melc si vezi o creatura urata, baloasa si pe deasupra atat de inceata incat nu concepi sa-l lasi intr-un loc si sa-l gasesti in altul. N-ai crede ca aceasta faptura are vocatia infinitului. Desi cochilia lui arata in mod evident acest lucru. Cand se retrage in cochilie, corpul sau ia forma infinitului. Un infinit ce poate fi calcat in picioare si strivit de oricine. Cand doi melci sunt impreuna sunt doua cochilii. Doua cochilii si acelasi infinit.

Defect femeiesc LePetitPrince
Asteptasera tot anul sa vina clipa vacantei. Sa plece amandoi si sa fie impreuna clipa de clipa. Vor sta unul in bratele celuilalt toata ziua. Se vor contopi intr-o singura fiinta. Ardea de nerabdare. Ce-o fi cu ea de nu mai vine? Ah! Uite-o ca apare…Iar a luat toata casa cu ea!

Inocenta LePetitPrince
Georgel vede pe o tufa o cochilie si un melc care incearca sa iasa din ea pipaind si uitandu-se in jur cu coarne intrebatoare. ” Ce melc dragut!”-zice, asezandu-se pe vine. Se uita putin la el si apoi o zbugheste la joaca. Dar in curand mingea i se rostogoleste chiar langa tufa unde vazuse melcul. Era tot acolo, cu casa pe spinare. Langa cochilia melcului, Georgel mai vede inca una. “Unde o fi al doilea melc?” – se intreaba si ochisorii lui prinsera a se rotunji de mirare: melcul dintai parca crescuse si se ingrosase.

Crescatorul de melci LePetitPrince
Te pomenesti ca balosii astia ma pot scoate din criza. Am auzit ca in strainatate carnea de melc e foarte cautata. Gata! Imi fac melcarie. Dar, daca evadeaza? Astia cu casa in spinare isi iau talpasita cand nu te astepti! Plasa. II acopar cu plasa. Bun! Mai trebuie sa fac rost de niste perechi de melci. Dar de unde am sa stiu care-i “el” si care-i “ea”? In fine! N-o sa ma impiedic acum de un amanunt. Important e sa se inmulteasca. O sa le cant sa-si scoata coarnele. Pardon! Aceia sunt ochii!

PA Mikal Eon
Ea i-a zis pa. El i-a zis pa. Sa fi fost oare invers? Gata. S-a sfarsit totul. Au mai ramas o clipa buza in buza, sa-si aduca aminte de clipele placute petrecute impreuna. Drum lung au si anevoios fiecare in calea lui. Melcii, se stie, merg incet dar sigur. Pericole ii pandesc la tot pasul, o sa ramana increzatori iubirii lor. Poate se vor revedea vreodata. Cel putin intr-un restaurant la Paris.

Etichete: ,
03/11/2009

Dinte pentru mintea cocosului. PAverbe post-concurs

Gratie MiculuiPrint, care a căutat PAverbe postconcurs pe aici si prin câteva bloguri, adun aici PA-uri scrise pe teme propuse de mine în coltul din dreapta (aproximativ) sus al acestui blog. Nu sunt toate, asta stiu, asa că, vă rog, trageti-mă de mâneca pentru a completa cum se cuvine această antologie.

Voi mai propune câteva teme, încă nu-i gata 😉 !

Deocamdată, iată:

i) Tema „La mintea cocosului”

Problema LePetitPrince
Stiind ca: numarul de votanti este egal sau mai mic decat numarul de persoane apte de vot si ca dorinta de putere are valoarea “n+1″ unde”n” e un numar natural care tinde la infinit, sa se afle care este mintea romanului cea de pe urma. Daca aflati sa-mi spuneti si mie ca habar n-am!

Uneori romanul LePetitPrince
Uneori romanul isi face iarna car si vara sanie.
Uneori romanul stie sa se fereasca de drum lung si om prost.
Uneori romanul stie sa nu se duca cu sacul la pomul laudat.
Multe stie romanul…dar nu stiu cum se face ca mereu ii lipseste mintea cea de pe urma.

Oameni mari cell61
– Fii atent, eu îti arăt degetul…
– Da, stiu, iar vrei să mă scoti vinovat!
– De ce nu mă asculti? Eu îti arăt un deget…
– A, stiu! Vrei să mă hipnotizezi! Nu se poate.
– Chiar nu vrei să mă asculti! Eu îti arăt degetul, iar tu râzi!
– Eu râd?!? De ce să râd?
– Păi, e la mintea cocosului. Tu nu ai făcut niciodată asta când erai mai mic?
– Nu cred că e mintea cocosului, mai degrabă as zice că ai dat în mintea copiilor. Acum mă lasi să dorm?

La mintea cocoşului Călin
Îi plăcea să mănânce creier de găină deşi, se ştie, găinile au creier de bibilică, adică mai deloc, sunt cam proaste, ceea ce nu le face mai puţin gustoase, recunoaşte în timp ce mai comandă o porţie, poate că există o legătură între cantitatea de creier per capita şi gust, hehe, apoi îşi aminteşte că găina bătrână face ciorba bună, dar nici puicuţele nu sunt rele, zău aşa, uite-o pe fata care aduce mâncarea, zâmbind aparte, o să-i dau un bacşiş serios, o priveşte el cu subînţeles.
– Un porc ce se dă cocoş, îşi spune fata, fără să-şi dea jos zâmbetul de pe faţă.

Antihistaminice Leo
Privea lung la folia argintie şi se întreba câte ar trebui să mai ia ca să-şi facă efectul. « Celelalte erau mai tari, dar mă lua somnul de la ele. Din astea pot să iau şi un pumn, tot degeaba ! » Apoi se uita la ceas : « În cât timp ar trebui să simt ceva ? Sau să nu mai simt nimic. Mă mănâncă în continuare ca dracu’ ! » Şi studia cu o grimasă scuamele de pe piele. « Păi sigur, de la ce mi se trage n-a putut să-mi spună, mă îndoapă cu chimicale ! E clar ! Ăştia au pus cretă în loc de pilule ! »

La mintea cocosului LePetitPrince
Ce sa fie la mintea cocosului? Un cucurigu!

ii) Tema „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”

Diabolique Leo
Pentru că a râs de faţă de toţi colegii când i s-a dus un fir la ciorap, Mimi i-a plasat lui Lili un gogoloi mare de gumă roz pe scaun, tocmai când îmbrăcase acel superb costum din mătase. Când Lili se linişti din istericale, sacoul sfârşi în pubelă, şi tragedia cu autor necunoscut păru uitată. Până când Mimi a rămas blocată in toaletă şi au scos-o cu intervenţia pompierilor. Lili a fost prima care a întrebat-o dacă se simte bine. Mimi i-a răspuns cu un rânjet că da, dar o să vină vremuri şi mai bune.

Dinte pentru dinte cell61
Încă de mic străbunii i-au vestit un viitor glorios. Era mult mai mare şi mai puternic decât ceilalţi, iar prin temperamentul coleric s-a impus repede drept căpetenia generaţiei lui. Niciodată nu se dădea înapoi de la munca de jos şi era primul când era nevoie de un cărător.
În seara în care a găsit casa distrusă şi pe străbuni nimiciţi, a jurat cu lacrimi în ochi că-i va răzbuna. A strâns zeci de mii de partizani şi a pornit la luptă. Aşa a început epicul război dintre furnici şi elefanţi.

Dinte pentru dinte… LePetitPrince
La noi, la romani, omul din popor nu stie vorba cu ochi pentru ochi si dinte pentru dinte. In schimb se spune ca razbunarea e arma prostului. Apreciind intelepciunea populara, chiar daca cateodata ma simt prost, incearc sa nu fiu un prost.

iii) Tema „Strugurii de sus sunt acri”

Prinsa cell61

A fost odată, ca niciodată, o biată mâtă înfometată.
Pe prispă sta, aproape prinsă de-un cârcel,
Cu ochii mari si coada unduind alene,
Pândea-nspre locul unde zărise-un soricel.

Ce se gândea sărmana? Îl prinde, îl mănâncă!
Dar rozătorul nostru-i cam iute de picior.
Asa că biata mâtă, luând curba la dreapta,
Se-mpiedică rapid în coltul de covor.

Era prea mic si slăbănog piticul, îsi zise ea,
Chiar nu e timpul pentru el acum,
Se mai îngrasă el în timp ce creste, se măreste,
Iar când îl prind, va fi de zece ori mai bun!

Filosofie de viaţă Leo
Toţi îl consideră o acritură. I se reproşează ba că-i pute totul, ba că se oftică, ba că e invidios sau arogant. La toate acestea, răspunde impasibil : toate la un loc, plus că mi se rupe.
Nu s-a ridicat niciodată pe vârfuri să culeagă strugurii „de sus”. Nu c-ar fi acri, ci că nu merită osteneala. Şi, în plus, lui îi place carnea. Strugurii îi provoacă deranjamente stomacale, ca şi idealurile mărunte. E dispus oricând să-ţi împărtăşească, cu jambonul în mâna dreaptă, filosofia lui de viaţă.

iv) Tema:„Bataia e rupta din rai”

Nazdravana LePettPrince
De Mos Nicolaie gasea in ghete dulciuri. Cu toate ca mereu era amenintata ca daca nu e cuminte va primi …o nuielusa. Dulciuri primea si fara sa fie sarbatoare. Mereu primea dulciuri. Aproape se saturase de atatea dulciuri.
…”Cum or fi nuielusele?”…”Of, de-ar veni odata Mos Niculaie!”…

Un copil cell81
Nu era prea iubit de părinți. Motivele nu au importanță, adulții au întotdeauna dreptatea lor. Vedea cum se poartă aceștia cu frații lui și, cu mintea lui de copil, își dădea seama de diferențe. Remarcase că, atunci când facea o poznă, tatăl sau mama îl pedepseau. Iar uneori, după bătaie, mama îl lua în brațe. Acela era momentul în care se simțea ca-n rai.
Așa că a devenit, așa se spune, primul din casă la pozne.

~Vernisaj~ Simion Cristian
Copilului îi venea să plângă. Un mai suporta morala de faţă cu prietenii săi. Prefera o palmă si apoi să-l lase în pace.

-Am să-ţi repet până o sa pricepi! Nu e suficient talentul! Muncă, muncă si iar muncă! Asta e cheia succesului. Acum treci la trebă!

Peste 20 de ani, tânărul gândea cu voce tare: Dacă mă bătea tata la timp, nu mai pictam acum portrete pe plajă! Aveam propriul vernisaj!

v) Tema „Tară frumoasă. Păcat că e locuită”

Smog cell61
Frateeee, ce-i cu poluarea asta, frate? Băi, nu mai poate respira omul de-atâta gaz de esapament! Vrei si tu să iei o gură de aer curat, da’ nu poti, că imediat îti iei portia de fum în nas! Incredibil! Nu-mi vine să cred! Atâtea masini, atâta aglomeratie! Băi, o să murim de la gazele astea! Nu se gândeste nimeni la asta?
Băi nesimtitilor, mai lăsati masinile alea acasă miscati-vă cururile alea grase la metrou. Luati băi, autobuzul, nu vedeti ce trafic e?
Ar mai fi continuat polemica cu ceilalti participanti la trafic, dar ajunsese acasă si locul de parcare era iarăsi blocat de cineva. Parcă în dreptul masinii respective, blocându-i calea de iesire, apoi coborî si-i trase o cheie. Rânji satisfăcut.

vi) tema „Cine sapă groapa altuia”

~Prezumția de farsă~ Simion Cristian
Făcuse treabă bună! Nea Costache era mulțumit și se simțea răzbunat. Intră în apartament și încearcă să închidă ușa fară s-o trântească!

–Marcelo, să vezi ce-o să râdem! I-am pus lu Nicu de la 2 cremă de pantofi pe clanță! Ha! Așa îi trebuie. Să-i mai ardă lui de farse! Cum naiba i-o fi trecut prin cap să ne vopsească vizorul cu lavabilă???!!! Dar ce faci acolo? Eu vorbesc cu tine și tu speli rufe?

-Costache, mă spăl pe mâini, ne-a pus un dobitoc vaselină pe ușă! Dacă aflu că e Nicu vă strâng de gât pe amandoi, urlă tanti Marcela de se cutremură pereții!

Notă.
Ca să-i găsiti mai usor (stiu, stiu căi stiti!), iată linkurile către autorii PAverbelor:
Leo
LePetitPrince
cell61

Etichete: ,
02/11/2009

Poemul perfect

Era odată un om. Scriitor modest, dar pasionat. Într-o zi, i-a venit în minte poemul perfect. L-a trecut pe hârtie. Mai avea foarte puţin de cizelat la el când un alt om, foarte bine informat, i-a atras atenţia că în acea zi vine sfârşitul lumii. Să dea naibii poemul perfect, că şi aşa n-o să-l mai citească nimeni. Dar omul nostru şi-a văzut de treabă. Câţiva amici au lăsat deoparte pregătirile de final şi au venit cu el. Sfârşitul i-a găsit scriind pentru niciodată, dar fericiţi.

01/11/2009

La Văcuţa

  
 Contabilul Fişic, pe când nu era contabil, intrase la „Văcuţa”, cum îi ziceau ei, studenţii, lactobarului din centru. A cerut, ca de obicei, o mămăliguţă cu brânză şi smântână. După ce a mâncat, tanti Florica i-a adus o cană cu ceai şi un corn cu gem (ştia că-i place).
– Azi nu iau corn, a spus el, dar femeia a insistat, a zis că nu trebuie să plătească, îi dă când are.
Când a avut, în loc de „Văcuţa” era deja o bancă unde, fireşte, nu mai lucra tanti Florica. În schimb, lucra de zor contabilul Fişic.

30/10/2009

Aţi observat că se dau galbene pentru simulari?

– N-am crezut, stimate domn, că un fault poate fi delicios.
– Mă îndatoraţi, domnule, cu aprecieri măgulitoare. Nu degeaba vi se spune Cavaler al Fluierului.
– O exagerare. Aţi observat, desigur, că numele meu nu apare în cronica meciului.
– Ce nedreptate!
– E ok, de ce ar încărca inutil pagina?
– Îmi permiteţi să mai fac o alunecare?
– Ah, îmi cer scuze că v-am reţinut cu acest dialog. Dar a fost un fault drăguţ, demult n-am auzit o tibie troznind atât de melodios! Cel puţin 3 luni va sta pe tuşă.

30/10/2009

Bumerangul şi vioara

  
 Stătea pe marginea aleii către Castelul Peleş şi, calm, azvârlea bumerangul care se întorcea la el, fără greş. Un artist a cărui pricepere te convingea să cumperi, chiar fără să ai nevoie. Dar spectacolul încântător s-a sfârşit prost. Câţiva metri mai la deal a apărut un alt tip cu o vioară şi a început să cânte. Fabulos. Omul cu bumerangul a întors privirea. Vă daţi seama ce s-a întâmplat: în acea secundă, bumerangul aruncat cu atâta măiestrie s-a întors, cuminte, izbind.

29/10/2009

Desene pe memorie

 
Îi fusese profesor de desen. Un profesor bun, de vreme ce, oricât de netalentat ai fi fost, nu-ţi strica media; primeai opt dacă nu prea chiuleai şi arătai că, măcar, te străduieşti. Îi încuraja chiar pe aceia care era clar că n-au niciun dram de talent.  
Acum sunt din nou faţă în faţă. Fostul elev e turist, fostul profesor expune nişte desene cu castelul într-un colţ din Sala Cavalerilor. Amândoi speră să nu fie recunoscuţi. Elevul cumpără un desen.  
– E ieftin, îşi spune, dar nu prea grozav.

28/10/2009

Blocul Babel din Dristor, privit oarecum lingvistic

Turcii sunt instalatori, cei mai buni. Filipinezii sunt dulgheri. Cei mai buni şi ei. Chinezii sunt paznici. Au mai fost nişte bulgari, dar au plecat acasă după trei săptămâni. Au zis că e prea multă muncă. Inginerii sunt, cu toţii, irlandezii. Mai puţin inginerul Popescu. El e român. Poate singurul. Până acum i-au plecat în Spania opt echipe de muncitori. Numai el a rămas acasă, ca prostul, de dragul doamnei expert PR.
Luni vine un lot de thailandezi. Ăştia sunt bun la masaj. Adică astea.

27/10/2009

La mintea cocoşului

Îi plăcea să mănânce creier de găină deşi, se ştie, găinile au creier de bibilică, adică mai deloc, sunt cam proaste, ceea ce nu le face mai puţin gustoase, recunoaşte în timp ce mai comandă o porţie, poate că există o legătură între cantitatea de creier per capita şi gust, hehe, apoi îşi aminteşte că găina bătrână face ciorba bună, dar nici puicuţele nu sunt rele, zău aşa, uite-o pe fata care aduce mâncarea, zâmbind aparte, o să-i dau un bacşiş serios, o priveşte el cu subînţeles.
– Un porc ce se dă cocoş, îşi spune fata, fără să-şi dea jos zâmbetul de pe faţă.

27/10/2009

Cel mai reuşit PAjoc

În completarea discuţiei despre PAjocurile de până acum, vă propun un sondaj de opinie. E un sondaj multiplu: puteţi alege câte trei PA-uri din lista de mai jos.

NOTĂ.
PAjoc este un PA pe care îl scriem împreună: fiecare adaugă câteo propoziţie cu oarecare noimă celei precedente, astfel încât să rezulte un text de aproximativ 500 de semne (sau mai puţin) care să încânte cititorul şi săi provoace imaginaţia.

Stăpânul rotiţelor
Am nimerit în plină nebunie. Depărtarea de realitate se poate face încet, folosind rotiţele fără zimţi. Oratorul stia foarte bine ce are de facut. Îl simteam incordat ca pe o fiara inainte de atac atunci cand, simtind ca multimea s-a potolit si este suficient de subjugata, pregatea asaltul final asupra constiintelor.

Tăcerea fluturilor
Am nimerit în plină nebunie. Paradoxal, mă simt atât de bine încât n-aş mai pleca de aici. Nebunia mi se potriveste manusa. Aflasem asta de când cu fluturii. Fluturii aceia mici si negri despre care îti vine să zici că sunt muste.

Să înceapă nebunia!
Am nimerit în plină nebunie. Prima reactie a fost sa renunt. Dar mi-am zis: “de ce nu?”. Labirintul părea inocent. E drept, era cam mult nămol. Am luat puţin pe degete şi mi l-am întins pe faţă. Abia acum eram pregătit.

Gladiatorul
Am nimerit în plină nebunie. Am dat sa fug dar m-am trezit ca pasesc inapoi. Instinctiv. . Am simtit peretele rece pe spate. Gloata striga ca smintita. Mi-ar fi greu să zic acum “joacă-se cine-o vrea cu focul ăsta.

Caleidoscop
Am nimerit în plină nebunie. Multimea de gura-casca privea buimacita submarinul. Era galben şi din interior se auzea muzica celor de la Beatels. Când te uiţi mai de-aproape îţi dai seama că nici nici şopârlele care dorm pe el nu respectă măsura. Soparlele nu stiu decat masura 1/2: coada sus, coada jos.

Matrix
Am nimerit în plină nebunie. Eram singurul viu, singurul cu aripi. În lumina de crepuscul, hâda mulţime de nevertebrate viermuia sinistru, sorbindu-mă ca o mlaştină. Noroc cu aripile care m-au ajutat să zbor spre lumină. Sau doar asa credeam?

(Domnul Lică transpiră răsfoind)
”Oamenii sunt precum cărţile: pe unii îi ghiceşti după prima pagina, alţii te incită să-i aprofundezi.” Era sigur că citise undeva asta, nu contează unde, contează că i-a venit în minte acum, când o strânge în brate. Voia s-o citească din scoarţă în scoarţă, dar se tot poticnea la prefaţă. Nu avea decât două opţiuni : să citească rezumatul (o aventură fulgerătoare de o noapte) sau să consulte critică literară (toţi prietenii care o citiseră).

(A citi frumusetea)
”Oamenii sunt precum cărţile: pe unii îi ghiceşti după prima pagina, alţii te incită să-i aprofundezi.” Era sigur că citise undeva asta, nu contează unde, contează că i-a venit în minte acum, când o strânge în brate. Voia s-o citească din scoarţă în scoarţă, dar se tot poticnea la prefaţă. Asta pentru că stia: oricât ar fi de bună, frumuseţea citită prea mult, dezamăgeşte.

(Cărtile si regretul)
Între doua mutari, intelectualul îsi lasa unele carti in vechea casă. În schimb cară cu el o grămadă de lucruri nefolositoare. De exemplu, acest regret. Cărtile le citise din scoarta-n scoarta. Regretul nu-l descifrase încă. Putea să moara intr-o zi lasand in urma atat cartile cat si regretul, nepriceput si la fel de nefolositor. Poţi denumi asta abnegaţie sau iubire de carte ?

(Ceri decenţă, obţii dezamăgire)
Între doua mutari, intelectualul îsi lasa unele carti in vechea casă. În schimb cară cu el o grămadă de lucruri nefolositoare. De exemplu, acest regret. Promite azi să se descotorosească de toate vechiturile, dar se dezamăgeşte a doua zi ; şi astfel duce-n spate şi un regret, şi o dezamăgire. Poţi denumi asta abnegaţie sau iubire de carte ?

Răsăritul lui
Se trezea dis de dimineaţă, de ani de zile, încercând să surprindă răsăritul. Apusul nu-l văzuse niciodată, nu-l interesa ; naşterea soarelui, mereu altfel, îl fascina de fiecare dată. Poate pentru că nu ştia sau ignora faptul că un apus era de fapt un nou răsărit. Citise undeva ideea asta si-l enerva că si-o amintea exact acum, când izbucnirea soarelui, iminentă, trebuia să-l umple de entuziasm. Prima rază pulveriză iritarea: acum zâmbea ca un copil.

PAdialog (neterminat)
– Asta-i pe franţuzeşte?
– Nu dragă, e pe franco-româneste.
– Mă refer la păstaia din farfurie?
– A ! E cina, dragă. Mereu abstractizezi…

Etichete: ,
27/10/2009

PAuză cu pretenţii

PAjocul început zilele trecute merge bine, aşteptat de bine. O explicaţie e aceea că vorbim despre un joc simplu, în care acela care participă n-are decât să adauge o propoziţie (cel puţin asta e prima impresie). O altă explicaţie e atractivitatea genului pahiliterar.

Am observat că există un aşa zis nucleu dur al autorilor de PA-uri; sunt cei care, în principiu, au participat regulat la concursurile de PA-uri şi care scriu PA-uri pe blogurile lor, mai des sau mai rar. Aceştia contribuie, uneori cu entuziasm, şi la PAjoc. Lor li se adaugă unii cititori constanţi ai acestui blog, cărora le mulţumesc încă o dată, plus alţi câţiva care au devenit mai activi pe blogul meu cu ocazia PAjocului. Sunt încântat că o fac şi îi rog pe cât mai mulţi să intevină.

Privind textele rezultate, am observat, pe de o parte, tendinţa de a duce PA-urile făcute la comun către o zonă poetică, filosofică aproape. A doua tendinţă este a o da pe glumă. E firesc, întrucâtva, deoarece aceastea sunt tendinţe generale ale autorilor de PA-uri (PA-ul anecdotă e, probabil, cel mai de succes gen pahiliterar).

Experimentul PAjoc a mai demonstrat ceva: cele mai de succes propoziţii sunt cele surprinzătoare, care pot deschide mai multe căi. De cele mai multe ori simple pur şi simplu. Mi-amintesc, de exemplu, acel „instinctiv” al lui LePetitPrince, propoziţia-cheie, poate, a versiunii 4 din Primul PA în căutare de semne.

Mai ales în cazul primului exerciţiu am fost aproape forţat să închid câteva PA-uri pentru că a patra sau a cincea propoziţie pur şi simplu erau finalul perfect, dincolo de care s-ar fi putut adăuga aproape orice, deci devenea treaba cititorului să continue, în gând, povestea. Aici stă un secret al pahiliteraturii: acela că trezeşte pofta, că râcăie imaginaţie, că stârneşte creativitatea.

Mi-ar plăcea să comentăm împreună, pe mai departe, după ce am scris împreună vreo zece PA-uri. Vă provoc, deci.

Etichete:
26/10/2009

PAjoc cu dialog

– Asta-i pe franţuzeşte?
– Nu dragă, e pe franco-româneste.
– Mă refer la păstaia din farfurie?
– A ! E cina, dragă. Mereu abstractizezi…

Etichete: , ,
26/10/2009

Al teilea PAjoc. Hai, să fie noroc!

Răsăritul lui

Se trezea dis de dimineaţă, de ani de zile, încercând să surprindă răsăritul. Apusul nu-l văzuse niciodată, nu-l interesa ; naşterea soarelui, mereu altfel, îl fascina de fiecare dată. Poate pentru că nu ştia sau ignora faptul că un apus era de fapt un nou răsărit. Citise undeva ideea asta si-l enerva că si-o amintea exact acum, când izbucnirea soarelui, iminentă, trebuia să-l umple de entuziasm. Prima rază pulveriză iritarea: acum zâmbea ca un copil.

26/10/2009

Prostul satului

  
Când era mic, maică-sa i-a observat fruntea îngustă. Dar ce zic eu îngustă, n-avea frunte deloc, îi crescuseră sprâncenele fix în creştetul capului. Apoi, băieţelul a crescut şi a devenit bărbat (în urma unei întâmplări bizare despre care poate vom mai vorbi). 
Într-o zi, pe când stătea chinuit pe vine după ce mâncase mormoloci, l-a atacat un berbec (probabil gelos). Atunci l-au văzut viu pentru ultima oară, dar şi-au adus mereu aminte de el, cum stătea pe vine, cu sprâncenele fluturând în vânt.

25/10/2009

Virgulă. Punct şi Virgulă

Oamenii făceau valuri, încântaţi. Nu, nu alcătuiau o gloată, ci un grup. Unii cu ochelari, alţii cu chelie şi burtică, câţiva cu alura sportivă, de multinaţională. Era unul dintre ei!
Era comod în tribună. În adâncul sufletului ştia însă că, într-o zi, va şi el intra în luptă.
Pe tabela electronică tocmai fuseseră afişate cele 500 de semne. Lumea era în delir. Parcă le-ar fi scris el. Dar lipsea o virgulă, un punct şi-o virgulă. „Asta e!”, zise. Şi îşi suflecă mânecile.

24/10/2009

Gândul de la miezul nopţii

Monotonia e forma cea mai perfidă a morţii.

24/10/2009

Rugăciune

Ajută-mă, Doamne, să fiu bun. Să fac bine şi, dacă se poate, să primesc înapoi bine. Dă-mi, Doamne, înţelepciune şi curaj, dă-mi noroc şi pricepere. Dă-mi forţă. Ajută-mă să pun cele mai bune întrebări, să ştiu să caut. Ajută-mă, Doamne, să înfăptuiesc. Ajută-mă să uit ceea ce trebuie uitat şi să nu greşesc. Iartă-mi greşelile. Fii îngăduitor cu mine şi ajută-mă să fiu îngăduitor cu ceilalţi. Ajută-mă să-mi bucur familia. Ajută-mă, Doamne, să iubesc mai mult şi dă-mi voie să fiu iubit.

23/10/2009

Vreau carti frumoase si oameni decenti in viata mea

1. (Domnul Lică transpiră răsfoind)
”Oamenii sunt precum cărţile: pe unii îi ghiceşti după prima pagina, alţii te incită să-i aprofundezi.” Era sigur că citise undeva asta, nu contează unde, contează că i-a venit în minte acum, când o strânge în brate. Voia s-o citească din scoarţă în scoarţă, dar se tot poticnea la prefaţă. Nu avea decât două opţiuni : să citească rezumatul (o aventură fulgerătoare de o noapte) sau să consulte critică literară (toţi prietenii care o citiseră).

1′. (A citi frumusetea)
”Oamenii sunt precum cărţile: pe unii îi ghiceşti după prima pagina, alţii te incită să-i aprofundezi.” Era sigur că citise undeva asta, nu contează unde, contează că i-a venit în minte acum, când o strânge în brate. Voia s-o citească din scoarţă în scoarţă, dar se tot poticnea la prefaţă. Asta pentru că stia: oricât ar fi de bună, frumuseţea citită prea mult, dezamăgeşte.

2. (Cărtile si regretul)
Între doua mutari, intelectualul îsi lasa unele carti in vechea casă. În schimb cară cu el o grămadă de lucruri nefolositoare. De exemplu, acest regret. Cărtile le citise din scoarta-n scoarta. Regretul nu-l descifrase încă. Putea să moara intr-o zi lasand in urma atat cartile cat si regretul, nepriceput si la fel de nefolositor. Poţi denumi asta abnegaţie sau iubire de carte ?

2′. ( Ceri decentă, obtii dezamăgire)
Între doua mutari, intelectualul îsi lasa unele carti in vechea casă. În schimb cară cu el o grămadă de lucruri nefolositoare. De exemplu, acest regret. Promite azi să se descotorosească de toate vechiturile, dar se dezamăgeşte a doua zi ; şi astfel duce-n spate şi un regret, şi o dezamăgire. Poţi denumi asta abnegaţie sau iubire de carte ?

Etichete: ,