Era la a doua tură de teren (erau pe stadionul Constructorul) şi nu mai avea aer. Era cald, un început de iunie torid. Colegii mergeau la pas, trăncănind. Proful de sport se trăsese la umbră şi fluiera, când şi când. Doar Mihăilă mai alerga, era în faţă. Pe ultima sută de metri parcă i se lungiseră picioarele. Nu mai era el acolo, era un robot imperfect care îi înţepa tălpile, îi lua aerul, îi usca saliva. Când a trecut linia de sosire (cot la cot cu Mihăilă) avea pulpele tari şi se simţea ca pe Lună: plutea şi îi lipsea oxigenul. Apoi a început să vomite.
05/08/2010
Bulbuci
Domnul din faţa mea a privit departe. Pe chip i-am văzut un zâmbet, apoi o cută neagră pe frunte. Totul, preţ de o secundă. Îşi amintea. Avea opt ani când se jucau de-a prinselea pe malul lacului de acumulare: el, taică-său şi soră-sa, care era mai mică. Staţi aici cuminţi, ţineţi-vă de mână, le-a zis la un moment dat, şi a sărit în apă. Maică-sa nu se mai vedea. Apoi i-au văzut părul, capul şi pe taică-său, apoi nu s-a mai văzut niciunul, apoi mâinile tatălui, pleznind apa, apoi doar nişte zbateri şi bulbuci.
04/08/2010
Dropia
Aveau o Dacia 1300 albă. Erau toţi: tata la volan, mama lângă el, iar în spate băiatul şi fata, zbenguindu-se. Tata cânta „Marioara de la munte”, semn că era binedispus. Treceau printre lanuri de grâu foşnitoare. S-a uitat fix la ea, a auzit frânele, maşina s-a zmucit. Apoi a auzit piuituri în lan. Dropiei-mamă i se zbătea o aripă. Cealaltă era sucita nefiresc. Mama i-a îndreptat-o, i-a dat nişte apă, a aşezat-o la umbră. Puii au început s-o înghiontească. Erau şapte. Tata nu mai cânta. Parcă tăcerea s-ar fi făcut o ţigară şi ar fi fumat-o adânc.
03/08/2010
Un PA genial de Turgheniev
Se zice că odată nu ştiu care doctor a venit, carevasăzică, la un bolnav, când acela era de-acum dus ad patres. Când servitorul de la intrare l-a oprit, spunându-i că nu mai e nevoie de el, doctorul, fâstâcindu-se, căci nu se aşteptase la aşa ceva, l-a întrebat: „Dar înainte de moarte, boierul a avut sughiţuri, nu?” „O, da, a avut!” „Si a sughiţat din greu, nu-i aşa?” „Da, tare din greu”. „Aha, asta e bine”, şi a făcut cale-ntoarsa.
NOTĂ. Am găsit acest fragment în „Parinti şi copii”, de Turgheniev, la pagina 145, în ediţia 2010 a Editurii Litera, Colecţia de buzunar. Consider că acest text de 436 de semne poate fi considerat un model de proză arhiscurtă. Are tot ce vrei în el, are poveste, are atmosferă. Are geniu.
17/07/2010
Am făcut să tacă omul mic
Eram la râu. A venit grasa cu degete moi. Avea cu ea un om mic. M-am urcat pe ea. Omul mic a început să plângă. M-a deranjat. M-am dat jos. Am luat un pietroi şi l-am făcut să tacă. Aia grasă a început şi ea să plângă. Nu m-a mai lăsat să mă urc pe ea. M-a zgâriat. M-a muşcat. A plecat. Stau singur lângă râu. Acum e prea linişte. Nu-mi place să fiu doar cu mine. Cred că am greşit ceva.
16/07/2010
Aveau un lemn izbit cu piatra
Am fost la râu. Am mâncat o broască fără picioare. A venit slbănoaga. Am fugit. Voiam să mă urc, dar am fugit. Nu mult. Până la copacul cu şarpe. M-am urcat, să văd mai bine. Am văzut. Au venit ăia care m-au bătut. Era şi grăsana. Nu aia cu degete moi, alta. Aveau un lemn izbit cu piatra. Lemnul râdea de ei. Fugeau în jurul lui, dar nu repede. Am vrut să râd. Au venit doi lupi cu linii. Au mâncat trei. Slăbănoaga a fugit. Un lup cu linii a făcut apă caldă pe lemnul izbit.
15/07/2010
Ziua fără bolovan
Azi stau. Am un picior zdrelit. Ea a zis nu împinge bolovanul. Eu am vrut să-l împing. Era greu. Era ziuă deja. A fost rău. Acum mănânc o broască veche. Mă uit la umbre pe cer. După noapte, mai împing iar în bolovan. Trebe.
14/07/2010
Am râvnit la slăbănoagă
Grasa cu degete moi a venit la râu cu una mai slabă. Avea ţâţe mai mari ca ale grăsanei. Am vrut să mă urc pe ea. M-a zgâriat. I-am dat o broască, să mă lase. Una verde. A râs, a mâncat-o şi a plecat. M-am bucurat că a râs. Nu m-am bucurat că a mâncat-o şi apoi a plecat. M-am dus şi eu. Voiam să mă urc pe ea. Am trecut prin râu, am trecut prin nisip. M-a ars la tălpi. Am trecut prin mărăcini. Mi-a curs sânge. Lângă peştera lor, erau patru urâţi care mi-au luat toate broştele. M-au bătut. M-au urcat într-un copac. M-au aruncat. Mi-a curs sânge. Au râs. Am plecat abia-abia.
13/07/2010
Ea era nu
Dormeam, dar mergeam pe un deal înalt. L-am văzut pe omul cu barbă. Mi-a zis să fiu bun. Bun, dar mi-e foame, am zis. Fii bun, a zis omul cu barbă. Eram în peşteră. Omul mic ţipa. Am vrut să-l arunc afară. Dar am fost bun. I-am dat un os. L-a băgat în gură. N-a mai ţipat. A adormit. Am ieşit afară. Erau lumini pe cer. O broască mi-a sărit pe picior. Era a mea. Am mâncat-o. A fost bună. Ea era trează. Mi-a cerut. M-am urcat pe ea. Nu m-a lăsat. Voia broască. M-am culcat. Ce să fac?, l-am întrebat pe omul cu brabă. Dar eram pe alt deal. Era un om fără păr care mi-a zis. M-am trezit. Ea era nu.
12/07/2010
Omul mic
Cât a lipsit, mi-a fost frig. M-am urcat pe sora ei, dar tot frig mi-a fost. I-am zis. A râs. N-a înţeles nimic. E complicat. Sau poate că nu ştiu eu cum să spun. Dar a fost bine când ea s-a întors. Avea un om mic cu ea. Ţipa. Omul mic. De-aia plecase, să vină cu un om mic. Nu i-am zis că m-am urcat pe sora ei. N-ar mai fi râs. Acum m-am urcat pe ea şi mi-a fost cald. Omul mic l-am agăţat în crengi. Stă acolo şi dă din mâini. Parcă zboară. Când mă dau jos de pe ea, ea îi dă să mănânce. Deci omul mic nu e de mâncare. Cred că va sta mai mult cu noi. Va trebui să pescuiesc mai multe broaşte.
11/07/2010
Fiecare cu broaştele lui
Ies din peşteră. O văd pe aia grasă, cu degete moi. Are două broaşte pe o frunză. Vin lângă ea, pe la spate. E aplecată, sapă o groapă. Îmi vine să mă urc. Dar mi-e foame. Strig. Se sperie. Fuge. Iau broaştele de pe frunză şi le mănânc. Au gust rău. Trebuia să le scot maţele. Dar mi-era foame. Cred că erau broaşte cu bale. Mă întorc la peşteră. Sunt ameţit. Mă împiedic. Cad în groapă. Cred că era groapa ăleia grase. Sunt murdar. Mai bine mă urcam pe grasă. Nu mai am chef nici de urcat, nici de mâncat. Fiecare cu broaştele lui. Aşa e bine.
10/07/2010
Avea, probabil, cei mai frumoşi sâni din judeţ
Poeţii locului îi cântaseră sânii în versuri, pietrarii lucraseră în secret monumente intitulate „Materniate. Sanchi”, visele erotice a generaţii întregi de adolescenţi fuseseră inspiraţi de sânii Inei. Într-o zi, directorul Azilului îi înmânse o petiţie semnată de 83 de rezidenţi, între care trei femei, care o implorau să-i viziteze, săptămânal. Vizita urma să dureze fix patru minute per salon, timp în care îşi dădea jos sutienul şi îi lăsa, pe cei care doreau, să-şi plimbe mâinile zbârcite pe sâni, în timp ce priveau, cu ochii limpezi. Acum, Ina iese din salonul 483 şi intră să facă duş.
09/07/2010
Preacurvirea nu e bună
M-am urcat pe ea toată noaptea. Nu ştiu ce am avut. La zi, m-am dus la râu. Am prins o broască. Am mâncat-o. Apoi a venit aia grasă, cu mâini moi. M-am urcat pe ea. Am adormit. Nu ştiu când a plecat. Când m-am trezit, am săpat o groapă. M-am spălat şi am băut apă din râu. Am văzut o capră, pe mal. Nu ştiu ce mi-a venit. Apoi mi-a fost scârbă. Seara, m-am dus în peşteră. Ea mi-a dat să beau apă de scorbură. Mi-a trecut scârba. M-am urcat pe ea. Aşa am adormit iar. După aia, cred că s-a urcat cineva pe mine. Mă doare.
08/07/2010
Femeia de foc
Îmi place că e fierbinte ca un foc, noaptea, când mă urc pe ea. Din toată peştera, doar mie nu-mi e frig. Ea frige. Mereu altfel, ca desenele din foc. În flăcări văd ca-n nori. Numai ploaie nu văd. Femeia de la râu e ca o ploaie rece. Ca un jar într-un bulgăre de gheaţă. Ca o tăietură de peşte prin râu. Ea e rece ca şi cum ar fi acolo zăpadă. Atunci de ce vine mereu să mă urc pe ea, să se urce pe mine? Are pielea ca apa dusă pe foc înainte să sfârâie.
07/07/2010
E bună şi Muma Pădurii
Atunci când hotărâse să-l deschidă în staţia de autobuz de pe strada Muma Pădurii, o făcuse cu strângere de inimă. Era ultima încercare. Mituise pe toată lumea, începând cu jurista de la Amenajări, care-i vorbise, iniţial, despre staţia din faţa primăriei. E bună şi Muma pădurii, şi-a zis în final, neavând încotro. Cum nu mai avea bani să plătească o vânzătoare, s-a pus el însuşi vânzător la chioşc. Aşa a descoperit că-i place să discute cu măturătorii şi cu florăresele care cumpărau cafea sau pufuleţi. N-ar mai pleca.
NOTĂ. Acest PA e mica mea contributie la Leapsa de pe străzile Orasului PA. Am primit provocarea de la silavaracald si trimit mai departe asa:
1. Gabi (oficial)
2. Cristian Lisandru (turist)
3. Alin Fumurescu (străin)
07/07/2010
Îmi place peştera
Îmi place peştera. Când plouă, nu plouă. Când e frig nu e frig, când e rece nu e rece. Îmi place femeia din peşteră. Miroase bine. N-am vrut s-o mănânc. N-am mâncat-o. O am şi acum. O încalec. Ţine de cald. Şi mai e ceva. Nu pricep ce. Îmi place. E bine.
Îmi place la râu. Am încălecat o femeie la râu. Azi. Mirosea bine. I-am dat o broască. Mi-a dat un peşte. Îmi place să mănânc broască şi peşte. Mai mult peşte. Mănânc peşte în peşteră. Îmi place.
06/07/2010
Am mâncat urechi de broască
Am plecat. Vreau să văd râul. Vreau să văd dealul. Vreau să văd câmpia. Vreau să mănânc broaste. Vreau să uit de slăbănoagă. Vreau să scap de omul mic.
Am plecat rău. A plecat soarele mic de multe ori. Nu m-am mai urcat. Am mâncat numai urechi de broască. Am rupt bâta. Mi-a iesit o bubă. M-au alungat niste oameni. Nu mai găsesc pestera. E, cum se va zice?, naspa.
01/07/2010
Dl Lică în Evz
Azi l-am dus pe dl. Lică la Evz. Nu mi-a spus dacă i-a plăcut sau nu. Avea un zâmbet misterios. Satisfactia de pe figura lui mi-am explicat-o, mai apoi, când am avut răgaz să analizez, prin aceea că nu doar l-am dus la Evz, ci l-am si însurat. Nu m-a întrebat nimic despre sotia lui de PA/Tabletă TV si nici eu nu i-am oferit amănunte. Rămâne să vedem cum evolulează lucrurile.
Iată despre ce e vorba:
Dl şi dna Lică
După aproape trei săptămâni de fotbal cu vuvuzele „şi nimic altceva”, dl Lică a lăsat deoparte telecomanda. „Uita-te la ce vrei tu”, i-a spus soţiei, care, nevenindu-i să creadă, a apăsat pe butonul nr. 9 la o oră la care, de obicei, erau meciuri. La început, dl Lică a stat cuminte pe canapea, lângă soţie. „Ce sirop!”, şi-a zis în gând, văzându-l pe Hugh Grant în „Englezul care a urcat o colină, dar a coborât un munte”. Lui i-ar fi plăcut puţină acţiune în careu. Asta se întâmpla ieri. Azi, poate scapă cu Seinfeld şi The Kingdom (cu Jamie Foxx), ceea ce e OK. Iar mâine, wow!, e Brazilia – Olanda!
NOTĂ. Aici e Tableta TV, care a trebuit să fie un picut mai mare.
27/06/2010
Iaca, balul mascat!
Ne punem bărbi pe faţă, ne punem riduri, ne punem păr alb, lehamite, sictireală, ne punem răguşeală, tuşim de la atâtea ţigări, ne punem dinţi galbeni, ne dăm jos dinţii, ne cad gingiile, ne cad sânii, ne cad cearcănele, ni se scofâlcesc unghiile, ne oferă loc în autobuz (sau nu), ne enervează, nu ne arată respect, ne lasă deoparte, ne cred surzi, ne cred proşti, ne cred terminaţi, ne vor plecaţi, ne vor casele, ne-au uitat gândurile, ne-am uitat gândurile, ne plac amintirile, ne suntem amintiri, noi suntem copii.
NOTĂ. PA scris pentru etapa 16, Bal mascat, a concursului Orasul PA
Călin Hera. PA-uri şi mirări 