În Corfu am văzut pentru prima oară Criza, cu ochii mei. O mulţime de hoteluri începute şi neterminate. O mulţime de hoteluri, resaurante, magazine închise. Un tip dintr-un magazin mi-a spus că anul trecut avusese trei magazine (vindea piele – genţi, sandale ). Astă-toamnă a vrut să-şi mai deschidă unul. Acum, adunase toată marfa într-un singur loc, pusese preţuri de râs şi spera să vândă cea mai mare parte a lucrurilor până la sfârşitul verii, să poată trece de iarna care vine.
Am văzut bălării, am văzut drumuri începute şi neurmate, piscine goale. Am văzut clădiri cu stil, înăuntrul şi în jurul cărora mi-am imaginat bucuria trecuţilor turişti. Am văzut o droaie de pancarte For sale. Cu banii primiţi în Bucureşti pentru un apartament cu două camere, ţi-ai putea lua un mic teren la malul mării Ionice, cu un petec de plajă, o dărăpănătură din piatră, veche de 300 de ani, şi un colţ de livadă de măslini.
Da, am văzut şi chilipiruri. Dar n-am văzut resemnare. N-am văzut oameni trişti. N-am văzut ţepari. (OK, aici e o discuţie mai amplă, ştiu oameni care se jură că ţepari mai mari ca-n Grecia nu-s – românii nu intră în discuţie, e specie aparte!)
Aproape că m-a amauzat ideea de a nu bea din supermarketul piscinei Bratos. Cred că era haios locul, pe vremuri.
Cred că v-am mai arătat o dată decapotabila asta, poate din alt unghi. Acum am vrut să vedeţi instalaţia de aer condiţionat de pe clădire. E ciudată şi rugina asta, nu? Cum vine ea să stăpânească imediat ce simte un semn de slăbiciune!
Mai jos, o fotografie făcută de fiica mea, într-un supermarket. Nu ştiu prea bine de ce a făcut-o. Dar dacă e, hai să vedem nişte preţuri.
O „gheretă” de salvamar, pe ţărmul Arillas, fotografiată de fiul meu. I-a plăcut. A vrut să şi urce până sus, sus. Nu l-am lăsat. Cred că până şi un porumbel găsit de ajnanina ar fi prăbuşit edificiul, dacă s-ar fi aşezat acolo, să mediteze.
La parterul clădirii ăsteia, din Roda, e un restaurant de prin 1.800 şi ceva. Cel puţin, aşa rezultă dintr-o inscripţie bine pusă în valoare (pe care, da, jurnalistul lu’ Peşte n-a fotografiat-o!). Mâncarea a fost bună. Parol!
P.S. Nu ştiu când vor apuca să renoveze.
Pensiune care n-a mai apucat să se deschidă. Tot prin Roda.
Ei, bine, e o doamnă interesantă şi la fiu-meu, la after school. Femeia organizează zilnic tot felul de activităţi (şah, dansuri, vizite la muzee şamd). Pentru sfârşitul anului, a pregătit, cu mare discreţie, un carnaval. Ne-a spus doar când să venim. Ne-am găsit prichindeii costumaţi adorabil (ea însăşi a îmbrăcat un costum adecvat momentului). Ne-a condus în curtea şcolii, unde amenajase o scenă, la umbră, şi ne-a oferit un spectacol de o oră şi jumătate la care se opriseră să privească şi trecătorii (balcoanele blocurilor cu vedere spre curtea şcolii se umpluseră). 
Călin Hera. PA-uri şi mirări 