Archive for ‘Fotografii’

16/04/2013

Cum se desparte în silabe cuvântul „lalelele” în Bucureştiul anului 2013

Lalele într-o grădină bucureşteană cam neaşteptată. Foto (cu telefonul): Călin Hera

Lalele într-o grădină bucureşteană cam neaşteptată. Foto (cu telefonul): Călin Hera

Lalele. O înşiruire de silabe bâlbâite ca într-o joacă. La-le-le. Dacă vorbim despre unele anume, de exemplu despre cele din fotografia de mai sus, sună şi mai simpatic: la-le-le-le. Eu cred că arată aşa cum sună: jucăuş, primăvăratic, copilăresc.

Am descoperit şi am fotografiat în Bucureşti această grădină. Am scris pe Facebook:

„Deci e aiurea. Umbli prin București într-o zi de primăvară și te trezești, în centru, cu o grădină aparent neîngrijită, dincolo de un gard vechi. In loc să fie un imobil 4+1 de birouri. Treabă-i asta?

Şi am zis să vă arăt şi, poate, să-mi arăt şi mie un colţ de Bucureşti neaşteptat, pentru când nu va mai fi aşa cum e acum.

11/04/2013

80% din biletele la Festivalul Enescu se vor vinde în prima zi

George Enescu, la tinereţe. Fotografie după un afiş de la Muzeul Enescu. Foto: Călin Hera (cu telefonul)

George Enescu, la tinereţe. Fotografie după un afiş de la Muzeul Enescu. Foto: Călin Hera (cu telefonul)

Un comunicat de presă foarte cald, fierbinte chiar, aduce aminte faptul că biletele la Festivalul Internaţional George Enescu vor fi puse în vânzare în data de 15 aprilie (lunea viitoare, adică peste patru zile), de la ora 10.00. Ora e importantă fiindcă, se arată în comunicat, organizatorii estimează că „până la finalul zilei de vânzare se vor epuiza 80% dintre bilete, iar o bună parte a acestora se vor vinde online chiar în primele 10 minute de la punerea pe piață”. Adevărul e că abonamentele s-au epuizat într-o singură zi, respectiv în data de 15 ianuarie.

Există mai multe indicii că aceasă ediţie a Festivalului Enescu va fi una deosebită, atât datorită calităţii excepţionale a artiştilor care vor concerta la Bucureşti (imaginaţi-vă un turneu de fotbal pe Arena Naţională la care ar participa FC Barcelona, Real Madrid, Manchester United, Chelsea Londra, Juventus Torino, Bayern Munchen, PSG şi vă las să mai alegeţi 4-5 echipe de fotbal de top).

Comunicatul de presă ne vinde un pont

read more »

03/04/2013

Rampă (aiurea) pentru cărucioare la metrou Piaţa Victoriei

Rampă pentru cărucioare la metrou Piaţa Victoriei. Foto: Călin Hera

Rampă pentru cărucioare la metrou Piaţa Victoriei. Foto: Călin Hera

Căutam să-mi imaginez cum poţi să te descurci prin Bucureşti dacă trebuie să foloseşti un cărucior. Teoretic, din ce în ce mai bine. Practic, sunt prea multe situaţiile precum cea fotografiată de mine la metrou Piaţa Victoriei: o rampă care este, dar care e de nefolosit, fiindcă

a) uşile de la capătul ei sunt încuiate
b) porţiuna dintre stâlp şi scări, pe unde te-ai putea strecura către uşile deschise (în stânga fotografiei) e atât de îngustă încât n-ai loc nici cu rolele.

03/04/2013

Măsuţa cu flori din miercurea fără cuvinte

Flori discrete, care nu ţin de anotimp, îşi au primăvara lor, de două ori pe an. Foto: Călin Hera

Flori discrete, care nu ţin de anotimp, îşi au primăvara lor, de două ori pe an. Foto: Călin Hera

Pentru provocarea de miercuri 🙂

29/03/2013

Scutece la jumate şi la zero-trei

Reamenajarea raioanelor naşte sitauţii hilare

Reamenajarea raioanelor naşte sitauţii hilare. Foto: Călin Hera

Şi ce dacă se vinde bere la raionul de scutece? E ceva de înţeles, sunt stimulente/energizante pentru taţii care îşi înfăşează singuri bebeluşii. E raionul pentru sugari. Acestea şi alte comentarii asemănătoare am primit pe pagina mea de Facebook, după ce am publicat fotografia de mai sus, alături de comentariul „Aș vrea și eu un bax de scutece la jumate, nefiltrata. Sau mai bine două, se anunță meciuri politice„.

Adevărul e că nu-mi place cum se reamenajează supermarketul meu preferat, mă obligă să reînvăţ rafturile. N-aveam nevoie să-mi

read more »

20/02/2013

În aşteptarea primăverii

Îndrăgostiţi pe malul lacului IOR (Bucureşti, 2012). Foto: Călin Hera)

Îndrăgostiţi pe malul lacului IOR (Bucureşti, 2012). Foto: Călin Hera

P.S. Respect regula Carmen (miercurea fără cuvinte).

Etichete: ,
07/02/2013

L-aţi văzut, cumva, pe Zdreanţă?

Instantaneu surprins pe o străduţă bucureşteană. FOTO: Călin Hera

Instantaneu surprins pe o străduţă bucureşteană. FOTO: Călin Hera

NOTĂ. Îi sunt dator lui Carmen cu o fotografie pentru Miercurea fără cuvinte. Am încercat ieri să postez la ea o fotografie însoţită, însă, de text. De data asta e doar un text explicativ pentru cititorii mei. Ai ei să nu-l vadă, bine? 🙂

06/02/2013

Câine călare pe căruţa trasă de cal

Câine călare pe căruţa trasă de cal, în judeţul Vâlcea, anul 2012, vara. Foto: Călin Hera

Amintire de astă-vară. Câine călare pe căruţa trasă de cal. Foto (cu telefonul): Călin Hera

Peregrnările mele auto pe drumurile din ţară (avem o ţară frumoasă şi bogată) îmi oferă adeseori privelişti dintre cele mai pitoreşti. Uneori am un aparat de fotografiat la mine, alteori doar telefonul. De cele mai multe ori priveliştea trece cu 50-120 km/h, viteză mult mai mare decât viteza mea de reacţie, aşa că totul trebuie să treacă în cuvinte sau în uitare (unele astfel de imagini mă mai vizitează în somn, de capul lor, dar asta e altă poveste). Există însă destule prilejuri în care am şi ce, am şi cu ce, ba, chiar, apuc să fiu pe fază.

Ştiţi cu toţii poveşti, expresii, zicale şi zicători despre căruţele care brăzdau odinioară drumurile mai mult sau mai puţin prăfuite ale patriei. Axioma spunea că

read more »

08/12/2012

Bănci în dialog

dialog in parc

Dialogul generaţiilor. Foto: Calin Hera

Îmi stăruie de-o vreme privirea pe băncile din parcuri, ceea ce mă provoacă la a-mi imagina poveşti. Am întâlnit pe o alee din Parcul Herăstrău, într-una din plimbările mele solitare, această alăturare ca un poem nezis: banca veche, la care n-au renunţat, cine ştie de ce, lângă banca nouă, cu mult fier forjat, zdravănă, dar fără atât de multe poveşti.

28/11/2012

Amintire de la defilarea de 1 Decembrie. Cea de anul trecut

Lume multă la parada de la 1 Decembrie, la Arcul de Triumf. Era în 2011. Foto: Calin Hera

Lume multă la parada de la 1 Decembrie, la Arcul de Triumf. Era în 2011. Foto: Calin Hera

Carmen ne provoacă arătând fotografii de la Târgul de Advent. Nu zic că n-ar fi aşa ceva prin Bucureşti, eu am văzut doar pregătiri pentru parada de 1 Decembrie (care au paralizat Bucureştiul, în orice caz partea de nord a lui). Le aduc şi aici. Deocamdată, vă arăt o imagine de la defilarea de anul trecut.

P.S. Dată şi la Miercurea fără cuvinte.

12/11/2012

Cel mai înalt semafor din România

Semafor de pe Calea Floreasca. În plan secund, cea mai înaltă clădire din România. Probabil cea mai nereuşită fotografie a ei. FOTO (cu telefonul): Călin Hera

Desigur, subiectul nu e semaforul, unul banal, ci Sky Tower, care face să se vorbească despre acest semafor (nu prea mult, însă). Atunci când mi-a plăcut perspectiva n-am putu fotografia (eram la volan), atunci când am putut fotografia nu mai era perspectiva aia. Dar, măcar, era roşu la semafor.

12/09/2012

Zâmbesc, deci exist

O cană cu ceai şi zâmbetul meu, aşa cum e

O cană cu ceai şi zâmbetul meu, aşa cum e

Mi-a plăcut mereu să zîmbesc şi, fireşte, îmi plac oamenii care zâmbesc frecvent. E un picuţ mai greu să găseşti o masă critică de zâmbăreţi naturali în spaţiul carpato-danubiano-pontic, unde oamenilor le-au fost lăsate feţe mai degrabă mohorâte, dar ei există şi sunt bine mersi. Ştiu că Alexandra alcătuise o colecţie impresionantă de oameni care visau la ea în studio, cu ochii închişi – şi cu zâmbetul pe buze!

Ăştia de la Colgate cer zâmbete de la oameni. Ideea e generoasă: descarci o fotografie cu tine zâmbind într-o aplicaţie pe facebook şi ăia de la Colgate donează la Crucea Roşie atâtea produse câte zâmbete primesc (regulamentul e aici). Fair enough!

Chinezu a ridicat un pic miza, în sensul că te îndeamnă, pe tine, blogger, să scrii despre asta pe blog (după ce ai urcat poza cu zâmbetul tău fermecător şi ai dat share şi like) şi să-ţi îndemni prietenii să facă la fel. Ceea ce, iată, fac cu toată plăcerea.

read more »

06/06/2012

Cele mai roz fructe sunt, se ştie, promisiunile electorale

Afişe electorale în vitrina unui aprozar, căci cele mai roz fructe sunt cartofii electorali Foto: Calin Hera

Afişe electorale în vitrina unui aprozar, căci cele mai roz fructe sunt, se ştie, cartofii electorali Foto: Calin Hera

Cum oare poate fi ilustrată mai bine campania electorală decât cu o vitrină de aprozar dintr-un oraş mic, plină de promisiuni roz în care nu crede nimeni?

Postez această fotografie şi pentru a reintra în circuitul Miercurii fără cuvinte.

28/03/2012

Lebede pe râul Olt

Lebede pe râul Olt, lângă Slatina. Foto: Calin Hera

Lebede pe râul Olt, lângă Slatina. Foto: Calin Hera

Treceam râul Olt, spre Slatina (dinspre Craiova). Le ştiam, am oprit anume maşina. Lumina nu era prea bună. Nici aparatul de fotografiat, nici fotograful. Dar am zis să vi le arăt şi să vi le propun, dacă aveţi drum pe acolo.

P.S. Carmen e cu mutatul, zilele astea. Aşa că mut şi eu, cu lebăda albă.

08/02/2012

Riscul de a parca pe trotuar

Maşină-iglu sau riscul de a parca pe trotuar, iarna, în Bucureşti. Foto: Calin Hera

Printre multele Vederi din Bucureşti, un loc de cinste vor avea cele din timpul iernii 2012. N-a fost una atipică, ci una prea puţin asemănătoare cu vara (cel puţin de la un moment dat încoace). Îmi pare rău că n-am făcut destule fotografii, îmi pare bine că am făcut câteva. Pe cea de azi, „Maşină-iglu sau riscul de a parca pe trotuar, iarna, în Bucureşti”, fotografiată pe Dristorului, o trec la fără cuvintele găzduite de Carmen.

– Va urma –

01/02/2012

Pietre (înainte de a crăpa de frig)

Pavaj în Parcul IOR (Al. Ioan-Cuza) din Bucureşti. Foto: Calin Hera

Ştiu că se cuvin fotografii înzăpezite, dar fac o excepţie azi şi vă arăt ceva mai subtil, ca un îngheţ la + 12 grade Celsius (da, existã şi o astfel de temperatură!). În felul ăsta atrag atenţia că iar e miercuri şi nu-s cuvinte.

read more »

25/01/2012

Om, raţe şi pescăruşi

Fotograf pe malul lacului IOR, Bucureşti. Foto: Calin Hera

Provocat de Carmen, aduc o imagine din Parcul IOR (mă rog, Al. Ioan Cuza). Azi, chiar, e mult mai iarnă decât atunci când am făcut fotografia. Dar orişicât.

read more »

18/01/2012

Călăreţi către Casa Scânteii

Grup de călăreţi, retrăgându-se la bază după parada de la 1 Decembrie 2011. Foto: Calin Hera

Călăreţii te fac să întorci capul. Această propoziţie e falsă. Întorci capul să vezi caii, nu călăreţii. Pe cine interesează cine e omul din şa? Vă daţi seama? Important e calul, nu omul. Asta, da revoluţie!
Fotografia a fost făcută în data de 1 decembrie 2011, după paradă. Mi-au plăcut caii (deşi multă lume se ţinea de nas după trecerea lor; deh, erau balegi aburinde!). Mi-a plăcut faptul că în plan secund se vede fosta Casă a Scînteii (actualmente, Casa Presei Libere. Care presş liberă?).

NOTĂ. Această Vedere din Bucureşti a fost trimisă şi către Carmen. Poate fi şi fără cuvinte, altfel spus.

10/01/2012

Arcul de triumf, cu Mănăstirea Caşin în plan secund

Arcul de Triumf văzut dintr-o parte. Partea din care se zăreşte turla Mănăstirii Caşin. Foto: Calin Hera (1 decembrie 2011)

Sunt multe locuri frumoase în Bucureşti. Am zis ceva banal? Treacă. În copilărie eram foarte mândru de Arcul de Triumf. Mândria asta m-a ţinut până când am văzut adevăratul Arc de Triumf, cel din Paris. Când m-am întors în ţară, Arcul nostru mi s-a părut cam provincial. Dar tot l-am îndrăgit şi mi-a fost ciudă că al nostru nu e vândut ca al lor, că nu-l poţi vizita când ai chef, că nu e marketizat.

Şi am mai găsit un atu: această vedere din Bucureşti în care, alături de Arcul de Triumf apare Mănăstirea Caşin. Na, că parizienii n-au Caşin! Au altele, ştiu 🙂