În dimineața zilei de 19 ianuarie 1918, cu mult înainte de a se crăpa de ziuă, cocoșul lui Zamfir Zanciu a cântat cu o tonalitate mai înaltă decât de obicei. Cel puțin așa i s-a părut lui Zamfir, care trecea printr-o pasă proastă și pândea orice semn care să indice schimbarea norocului.
Dar ziua a decurs pe făgașul ei normal în comuna Cucueți-Pătărești, județul Ilfov. Zamfir a băut pe stomacul gol o țuică limpede gălbuie, foarte potrivită cu gerul de afară, a stat un pic de vorbă cu cârciumarul, a mai turnat un pahar și tocmai se pregătea să dea licoarea pe gât când s-a auzit zarvă de afară. Zamfir Zanciu a pus paharul pe tejghea, apăsat, și a ieșit în mijlocul bătăturii să vadă ce-i. Un car de lemn vechi, înnegrit, se prăvălea dinspre Vasilați spre centrul comunei, tras de o pereche de boi înjugați cam în grabă (și-a zis Zamfir, clătinându-se; însă foarte puțin.)
Boii, care scoteau abur gros pe nări, s-au oprit, cu mirare, la un metru de bărbatul care avea un ușor damf de țuică. Indivizii din car au sărit într-o parte și au dat să fugă, dar au alunecat în mocirlă. Apoi a ieșit cârciumarul, s-au auzit țipetele babelor, a venit jandarmul.
Pentru curajul său și modul în care și-a îndeplinit datoria, paznicul Zamfir Zanciu a fost dat exemplu tuturor paznicilor din județ și a primit o binemeritată gratificație.
Sursa: Gazeta Bucureștilor, #romania1918
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns