Imagine dintr-un autocar în care nişte oameni se întorc dintr-un temabuilding
Într-un exerciţiu care sunt şanse mari să-ţi „pice” dacă participi la un teambuilding cu pretenţii psihologice eşti pus în situaţia în care tocmai s-a prăbuşit / a aterizat forţat avionul în care te afli. Ai supravieţuit, te afli, împreună cu epava şi alţi suprvieţuitori, într-un loc izolat (în mijlocul Oceanului / a unui deşert / în munţi) şi ţi se dă o listă de lucruri pe care le ai asupra ta şi ţi se cere să le ordonezi în ordinea în care consideri că-ţi sunt de cea mai mare trebuinţă. În funcţie de alegerile individuale şi de alegerea pe care o face, după negocieri, grupul în cai fost repartizat, psihologii trag nişte concluzii.
Cei mai mulţi dintre cei care participă la acest exerciţiu, spun psihologii, aleg obiecte care să-i ajute să străbată deşertul, oceanul, munţii. Oameni de acţiune. Nu e bine, spun psihologii. Trebuie să stai pe loc, să supravieţuieşti până când te vor găsi echipele de căutare, care sunt deja pe drum.
Aşa că înțelept este să alegi în primul rând obiecte care să te ajute să-ţi semnalizezi poziţia (o oglindă, o lanternă, un chibrit, o paraşută pe care s-o desfaci etc.) şi altele de supravieţuire (apă, haine groase, alimente). Se pleacă deci de la premiza că există profesionişti care te caută şi care te vor găsi în timp util, tot ce trebuie să faci e să-i ajuţi, cu informaţii, să te găsească mai repede şi să încerci să te păstrezi cât mai în formă pentru a ajunge cu bine acasă. Habar n-am dacă aceste exerciţii sunt bune la ceva, dacă, ajuns într-o situaţie limită, ţi le aminteşti. Eu mi-am amintit exerciţiul stând spectator la tragedia din Apuseni.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 