Viaţa unui fotbalist e interesantă şi poate oferi săptămânal noi perspective. Un atacant devine sau nu faimos, în principiu, în funcţie de numărul de goluri înscrise în porţile adversarilor. Există unele gesturi care pot face ca răutatea sportivă din teren să se transforme în altceva şi să transmită o imagine pe care nici fotbalistul cu pricina, nici impresarii lui (şi nici familia-i) nu şi-ar fi dorit-o.

Ionel Ganea (centru) în timpul unui celebru episod care a avut loc în anul 2007 (meciul Poli Timişoara – Rapid)

Fernando Torres, în timpul episodului recent din meciul Cheslea – Tottenham
Întâmplarea care l-a avut în prim-plan pe Fernando Torres (Chelsea) în ultima etapă mi-a adus aminte, şi sunt convins că nu doar mie, de una în care erou a fost un atacant de-al nostru, Ionel Ganea. Mi-amintesc fascinaţia unui coleg de redacţie (lucram la Evenimentul zilei atunci), care privea fotografia de la Timişoara exclamând minute în şir „Ce fiară! Ce animal!” şi ne tot arăta privirea, mimica, furia, răutatea de pe chipul lui Ganea.
Găsesc o situaţie asemănătoare în cazul lui Torres, un fost campion spaniol, cu rezultate foarte bune şi în Premier League, pe care furia din joc l-a determinat să reacţioneze precum actualul antrenor al celor de la U Cluj (nu ştiu cum e cu rezilierea contractului; am înţeles că Ganea contestă ceva, aşa că îl dau încă antrenor, deşi poate că nu mai e). În acelaşi timp, ca să fim cinstiţi, mimica lui Torres e mult mai destinsă; omul pare că aproape se distrează şi păstrează acelaşi chip de copil întârziat. Dar e important ceea ce a ieşit.
În fine, Torres va juca diseară pe Arena Naţională (suspendarea de patru etape se aplică doar în Premier League, deci e foarte probabil să-l tot vedem în grupele Champions League – dacă, fireşte, va face vreo mare brânză. Pe Ganea îl vom vedea, curând, la o altă echipă din România. Aici antrenorii se schimbă într-un ritm îndrăcit, în care ar fi bine să se şi joace.
NOTĂ. Celor cărora le plac coincidenţele le spun că ambele meciuri, Chelsea – Tottenham şi Poli Timişoara – Rapid s-au încheiat cu acelaşi scor, 1:1. Amatorilor de comparaţii le amintesc: Ganea a fost suspendat 22 de etape (suspendare redusă ulterior la 16 etape), în timp ce Torres a fost suspendat 4 etape.






