Într-o (bună) vreme obişnuiam să aduc aici, în fiecare zi de sâmbătă, câte un poem. Mă şi disciplina chestia asta, mă isca. Aveam prieteni-cititori (Anca, de ex.) care veneau aici anume sâmbăta (în rest, nu prea).
Îmi pare rău că am pierdut acest obicei; dacă versurile nu-ţi vin, nu-ţi vin şi gata. E, dar şi când vin, dau năvală, să ai ce croşeta la ele două-trei luni. Nu-i vorbă, n-au venit încă, dar le simt dând târcoale.
În aşteptarea lor, am lucrat un pic la ceva mai vechi (dar nu foarte). Mai precis, am adăugat câte ceva (nu mult) unui poem de anul trecut, întrucât am descoperit între timp nişte însemnări. Aici găsiţi varianta iniţială.
Iar mai jos, iată-l aşa cum arată el acum:
Prada mea perfectă
dacă aş avea mai mulţi ochi (măcar patru)
m-ar durea capul mai tare
m-ar durea din afară
ar fi ca un rulment cu bile de sânge
s-ar învârti uite-aşa în sens trigonometric
să vadă de jur-împrejur (o miză stupidă)
aş observa deci toate femeile cu coc
toate doamnele cu solzi albaştri (lunecoşi)
toate domnişoarele cu zvâc
aş vedea ca un şarpe cu limba despicată
şi totuşi n-aş avea ochi
decât pentru tine (prada mea perfectă)
Călin Hera. PA-uri şi mirări 