Viata la bloc. 365 de secvente

Dragii mei,
Mă provoc pe mine însumi, iar voi veti fi martorii acestui pariu: îmi propun să scriu, începând de mâine, zi de zi, câte un PA despre „Viata la bloc”. Dacă voi reusi să mă tin de treabă, veti avea ocazia să cititi, zi de zi, timp de un an, pe acest blog, câte 500 de semne despre întâmplări si nonîntâmplări din viata la bloc. Presupun că dl. Lică va fi un personaj important într-un oarecare număr de povesti. Ilarion, care deja există, va fi si el creionat. Cu sigurantă, vor apărea noi si noi personaje.
Cu sigurantă, vor fi destule momente în care voi intra în pană de inspiratie – asa că voi fi atent la orice sugestie din partea voastră.
Dacă peste un an voi mai fi în picioare, dacă, adică, voi fi reusit să scriu măcar 300 de PA-uri, atunci, cine stie, vom putea spune că am construit, împreună, o carte de PA-uri (fără reactiile voastre văd imposibil acest demers).

P.S. Desigur, PA-urile din „Viata la bloc” ar trebui să fie un bonus. Acest blog merge mai departe (în săptămâna în care am lipsit au fost aproape 2.000 de vizitatori unici; oameni care au venit aici desi eu n-am publicat nimic. Deci, am un fel de datorie 😉 ).

42 Responses to “Viata la bloc. 365 de secvente”

  1. Avatarul lui Leo

    Indrazneata autoprovocare. 365 e un numar mare, eu dupa 100 de PA-uri as incepe sa-mi spionez vecinii (ma si vad cu urechea lipita de usa lor).
    Succes ! Tinem pumnii, facem dansuri de incurajare de pe margine, poate mai si contribuim. 😉

    Apreciază

  2. Avatarul lui Claudia

    Deja astept PA-ul de astazi. NU stiu de ce am impresia ca domnul Lica nu va sarbatori Ziua Indragostitilor 😀

    Apreciază

  3. Avatarul lui VirtualKid

    Iar profita Ilarion, de data asta de pe urma notorietatii, vine anul electoral, iar „se scoate”.

    Apreciază

  4. Avatarul lui se-cret

    Blocul trebuie să fie o sursă excepțională de inspirație.Voi urmări cu interes.Succes proiectului și proiectantului

    Apreciază

  5. Avatarul lui Andi Bob

    Un chin frumos, sper! 🙂 Nu reușesc să găsesc ceva magic în viața la blog, așa că mă bazez pe dl. Lică să mă lumineze 🙂

    Apreciază

  6. Avatarul lui g1b2i3

    As fi scris si eu despre viata la bloc, insa nu stiu cum se face ca parca toti stau ascunsi in casa lor.Rar intalnesc vreun vecin.O fi din cauza ca locuiesc intrun bloc cu doua etaje?
    Poate cand vine primavara se vor trezi la viata si vecinii mei.

    Apreciază

  7. Avatarul lui Serafim

    Fain proiect. Spor îți doresc 🙂

    Apreciază

Trackbacks

Răspunde-i lui mitsana Anulează răspunsul