Dormeam, dar mergeam pe un deal înalt. L-am văzut pe omul cu barbă. Mi-a zis să fiu bun. Bun, dar mi-e foame, am zis. Fii bun, a zis omul cu barbă. Eram în peşteră. Omul mic ţipa. Am vrut să-l arunc afară. Dar am fost bun. I-am dat un os. L-a băgat în gură. N-a mai ţipat. A adormit. Am ieşit afară. Erau lumini pe cer. O broască mi-a sărit pe picior. Era a mea. Am mâncat-o. A fost bună. Ea era trează. Mi-a cerut. M-am urcat pe ea. Nu m-a lăsat. Voia broască. M-am culcat. Ce să fac?, l-am întrebat pe omul cu brabă. Dar eram pe alt deal. Era un om fără păr care mi-a zis. M-am trezit. Ea era nu.
Ea era nu
6 Responses to “Ea era nu”
-
O să-ți spun o glumă- lumea bună zică că, dacă vrei să faci politică adevărată , ar trebui să te asiguri că, in fiecare dimineață, poți inghiți o broască vie. Pe stomacul gol..
ApreciazăApreciază
-
-
parerea ta conteaza, hai pe aici, te rog, multumesc frumusel!
http://zbateri.blogspot.com/2010/07/intrebare-pentru-pa-ulisti-si-nu-numai.htmlApreciazăApreciază
-
-
Călin Hera. PA-uri şi mirări 