Văzuse bolidul gonind încă înainte ca radarul ultraperformant să piuie, dat peste cap de viteza nemaiîntlnită la un vehicul terestru. Serios vorbind, nici n-avea cum să-l vadă. Aşa ceva nu poţi vedea decât după ce ţi se întâmplă.
Simţise, acesta e cuvântul. Simţise aşa cum doar un om versat, ca el, care văzuse multe la viaţa lui, putea simţi.
– E scurtă ziua?, l-a întrebat, ironic, pe omul-viteză.
Un tânăr ager la minte, din moment ce a răspuns, fără a sta pe gânduri:
– Depinde cum îţi place noaptea.
Fotografie făcută în Parcul IOR din Bucureşti. Acum îi zice Parcul Al. Ioan Cuza, ca o dovadă că totul se mişcă iute, inclusiv cei doi actori ai scenei de mai sus, care azi sunt prichindei, iar mâine vor fi, desigur, zmei.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 