Ajută-mă, Doamne, să fiu bun. Să fac bine şi, dacă se poate, să primesc înapoi bine. Dă-mi, Doamne, înţelepciune şi curaj, dă-mi noroc şi pricepere. Dă-mi forţă. Ajută-mă să pun cele mai bune întrebări, să ştiu să caut. Ajută-mă, Doamne, să înfăptuiesc. Ajută-mă să uit ceea ce trebuie uitat şi să nu greşesc. Iartă-mi greşelile. Fii îngăduitor cu mine şi ajută-mă să fiu îngăduitor cu ceilalţi. Ajută-mă să-mi bucur familia. Ajută-mă, Doamne, să iubesc mai mult şi dă-mi voie să fiu iubit.





