Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
am plecat cineva ridica o biserică
pereţi albi lângă iarbă soldaţi o fântână
o mulţime de păsări în curte vizitatorii
un sfârşit mititel apa-mi vine până la glezne
mă spăl mai bine nu rămâne nicio urmă de moloz
gata am scăpat de obsesia asta care curge
am iubit-o
şi printre toate pietrele curge un cântec
prundiş aceasta e starea de agregare
uite marea plaja întinsă trece rămâne
chiar undeva în iarbă cămaşa mea
Cu siguranţă, ideea acestor versuri m-a izbit în timpul armatei. Dar le-am scris la vreo doi ani după ce am scăpat de viaţa cazonă.
ApreciazăApreciază
„şi printre toate pietrele curge un cântec
prundiş aceasta e starea de agregare” – fain de tot…
ApreciazăApreciază
@Lisandru: Prundişul m-a fascinat mereu, e ceva trist în el, poate fiindcă se află între faza de stâncă şi cea de nisip, deci e plin de poezie.
ApreciazăApreciază
Interesanta…Adica faina de tot…:)
Asezarea versurilor te face sa ai variante …sa descoperi la fiecare lectura alt sens…Super, Calin!
🙂
ApreciazăApreciază
@Anca: Într-o vreme eram de-a dreptul obsedat de tehnica asta a aşezării versurilor astfel încât să trimită în mai mutle direcţii. Aici n-am urmărit anume aşa ceva, dar poate că deja exersasem prea mult şi n-am mai scăpat de asta.
ApreciazăApreciază
uite ca nu am apucat sa iti zic ca imi place camasa alba a blogului. mai lizibila, orisicitusi.
cit despre versuri. cu plecatul stai bine, pe cite se pare 🙂 la mai multe, asadar… versuri, desigur. 🙂
ApreciazăApreciază
@vasilissa: Sper să stau bine şi cu venitul. Ştiu că o cămaşă albă e mai lizibilă (dar şi mai greu de întreţinut). Am nostalgia celeo negre, dar tehnica l-a învins pe Minitehnicus…
ApreciazăApreciază
e surprinzator modul in care aceasta plecare pare a acapara peisajul si a-l fac una cu trupul celui care pleaca
starea de agregare a poemului e chiar un prundis, un prundis care imbina omul si locul si care pastreaza amintirea
ApreciazăApreciază
@Leo: Cum a trecut aşa multă vreme de atunci, sper că acum nimeni nu mai e ameţit, decât poate, de nişte coniac Metaxa *****, ceea ce vă doresc şi vouă 😉
ApreciazăApreciază
Frumoasa poezie, m-am regasit in ea.
Ce fericire ca pentru o vreme mai putem pleca…
ApreciazăApreciază
@Niko: Mereu plecăm de undeva, rareori ne întoarcem şi niciodată cu adevărat. Altfel spus, nimic nu e repetabil, congruent repetabil, ca să zic aşa.
ApreciazăApreciază
Imi place ” am scăpat de obsesia asta care curge”, „printre toate pietrele curge un cantec”…
ApreciazăApreciază
O poezie deosebită, din rîndul celor ce încîntă cititorul. Mulţumim şi mai aşteptăm asemenea surprize plăcute.
ApreciazăApreciază
@ioan: Dacă ţie, care te pricepi, chiar ţi se pare deosebită, atunci sunt mulţumit.
ApreciazăApreciază
@Paul: Poate pe cele mai frumoase posibile. Dar nu vreau să trăiesc doar din amintiri, nu încă.
ApreciazăApreciază
Mie-mi place cel mai mult :”printre toate pietrele curge un cântec”,poate pentru ca visez la ziua cand voi asculta un astfel de cantec.
Weekend placut!
Gabi.
ApreciazăApreciază
@g1b2i3: Ceea ce-mi spui îmi zgândăreşte egoismul şi orgoliul. Îmi amintesc ce mult mi-a plăcut atunci când vechiul meu camarad din armată m-a chemat la club ING, din subsolul TCM, şi a cântat o melodie scrisă după nişte versuri de-ale mele. Ştiu că nu la aşa ceva te-ai gândit, dar pe mine aici m-a adus gândul :p
ApreciazăApreciază
Călin Hera. PA-uri şi mirări 