Vâlvătaie lăuntrică. Precizări

Mai mulți cititori ai acestui blog m-au întrebat: ce se întâmplă?
Celor care au deschis mai târziu televizorul le spun: se întâmplă un concurs la care a pus umărul neasteptat de multă lume bună. Cred că și premiul va fi unul special.

Mai sunt mai puțin de 24 de ore până la postarea ultimului text/desen/film/foto din concurs.
Apoi va urma o scurtă perioadă de validare a operelor participante (validarea va fi simplu de făcut, operele respective trebuie să fie, măcar pe departe, la subiect.)
Pentru această fază, va fi nevoie de un Comitet de Validare care ar trebui să fie alcătuit din 3-5 oameni. În afară de validare, CV va trebui să „trimită” fiecare operă către o categorie (poezie, proză, PA, desen, film samd).
Condiții de accedere în CV:
a) să dorească să se înhame la asta si
b) să facă validarea, în locul special amenajat pe acest blog, mâine, în intervalul 12.00-13.00.

Operele validate vor fi supuse apoi jurizării. Cum vom face asta? (Pentru că vreau să ne implicăm cât mai mulți în acest demers).
Fiecare membru al Juriului va avea la dispozitie câte 13 buline roșii pe care le va împărți explicit, în locul special amenajat pe acest blog, după cum va crede de cuviință unui număr de cel puțin 3 (trei) opere, respectiv cel mult 10 (zece) opere (pot „merge” toate spre aceeași categorie sau spre mai multe categorii, nu există nicio limitare).
Opera care va primi cele mai multe buline roșii, din fiecare categorie, va fi declarată câstigătoarea categoriei. Toate operele care vor acumula un număr de buline rosii cel putin egal cu cele obtinute de câstigătoarea categoriei celei mai slab cotate vor intra în finală = poll.
Conditii de accedere în J:
a) disponibilitatea de a citi oprele și de a împărți bulinele roșii în termenul stabilit (respectiv, până miercuri, 17 iunie, 24:00)
b) bunacredință

NOTĂ. Nu există nicio incompatibilitate între participarea la concurs și prezența în CV și/sau J.

P.S. Am spus vâlvătaie pentru că rămân impresionat de interesul de care s-a bucurat micul și stângaci organizatul concurs pe care l-am propus. Vă mărturisesc că în zilele de când am lansat provocarea am înregistrat un număr mai mult decât dublu de vizitatori ei blogului decât înainte. Concluzia mea: nivelul operelor participante e, probabil, peste cel al încercărilor mele literare, ceea ce mă ambiționează. (Poate fi vorba si de o oarecare curiozitate, competitiile au, întotdeauna, darul de a fi atractive.)

Etichete:

21 Responses to “Vâlvătaie lăuntrică. Precizări”

  1. Avatarul lui gabi

    Cu putin efort in ce priveste „iesirea” din programul de lucru a zilei, voi fi alaturi de voi, daca e nevoie de mine 🙂

    Apreciază

  2. Avatarul lui CalinH

    @gabi: E nevoie, cum nu?

    Apreciază

  3. Avatarul lui dielda dinu

    Ti-am spus ca lumea va da buluc la concurs. Nu este rau deloc ce se intampla. :))
    Concursul tau nu este numai o strategie de crestere a traficului de blog, ci si sansa de a intalni oameni interesanti.
    Daca imi fac timp, trimit si eu un text…
    Cand cineva imi va spune ca poporul roman vrea DOAR circ si paine, il trimit sa se uite la tine pe blog. Si la altii, desigur… Imi place cum se cern valorile. :))

    Apreciază

  4. Avatarul lui CalinH

    @dielda: Nu m-am gândit la o strategie de crestere a traficului. Nu cred în cresteri spectaculoase urmate de picaje la fel de spectaculoase (si dureroase, crede-ma!). Sunt cu adevărat bucuros că s-au adunat aici, măcar pentru 2-3 zile, atâtia oameni faini.
    P.S. Îti multumesc pentru apreciere.

    Apreciază

  5. Avatarul lui dielda dinu

    Nu am spus ca te-ai gandit la vreo strategie, ci doar ca este. Te necajesc putin… :))
    Lasand ¨tamponarile¨ la o pare, iti ziceam candva ca sunt medium: Te informez ca multi cititori vor da des prin gradina ta virtuala. :))
    O sa aflii de la ei de ce… Te asigur ca motivul nu are legatura doar cu premiile.

    Apreciază

  6. Avatarul lui gabi

    Dielda,
    spune-mi si mie daca poti 🙂
    Si pe la mine dau des cititorii (stiu traficul) desi nu posteaza comenturi decat putini.
    Taria carismei se simte in eter ?
    (eu am convingerile mele, dar mi-a placea sa stiu ce crezi)
    Multumesc !

    Apreciază

  7. Avatarul lui dielda dinu

    Nu raspund la intrebari retorice. 🙂

    Apreciază

  8. Avatarul lui CalinH

    @dielda: să stii că iar mi-ai dat o idee năstrusnică. Dar plec în concediu, o las să se coacă. Mă iști!

    Apreciază

  9. Avatarul lui dielda dinu
  10. Avatarul lui CalinH

    Multumesc frumos. Plecarea e vineri noaptea, deci mai poti sa-mi mai zici pana atunci niste mediumisme.

    Apreciază

  11. Avatarul lui dielda dinu

    Ha ! Ha ! Ha !
    Si laptopul nu il iei cu tine ? Eu asa am facut in vacanta. Eram singurul personaj care ieseam sa fac scuba diving cu laptopul dupa mine. 🙂 Era plina tastatura cu nisip portelanat.
    Nu stiu ce posibilitati de acces la Net ai tu in Franta. Sper ca am retinut locatia…

    Apreciază

  12. Avatarul lui gabi

    Dielda,
    multumesc 🙂
    Nu era retorica. Chiar voiam sa-ti stiu parerea 🙂

    Apreciază

  13. Avatarul lui dielda dinu

    OK,
    Promit sa-ti raspund in cateva zile, dupa ce-ti monitorizez putin blogul. Am niste sesizari, insa nu le ¨arunc¨ fara sa le aprofundez.
    Te citesc de ceva timp, asa ca te adaug OFICIAL in BLOGROLL.
    Scuza-mi ¨intarzierea¨ aceasta pe care mi-am permis-o.

    Apreciază

  14. Avatarul lui dielda dinu

    Oricum, o ¨retea¨ miraculoasa care sa ¨atraga¨ trafic bloggeri-lor nu exista. Nu te lua dupa ¨specialisti¨, fa tu asa cum simti !
    In ceea ce ma priveste, scriu pentru sufletul meu. Cineva imi spunea sa scriu ce vor alti sa citeasca. ¨Reusita vine doar dupa reteta marketing-ului,¨ imi zicea.
    Are dreptate, insa mie imi place sa urmez modelul pe care l-am inceput.

    Apreciază

Trackbacks

Răspunde-i lui dielda dinu Anulează răspunsul