Călin Hera. PA-uri şi mirări

Omul transparent ar putea fi o simpla utopie, mai ales in veacul nostru grabit spre nicaerea.
Sufletul, acea imagine nealterata a dumnezeirii, ar putea constitui punctul de plecare, in aflarea transparentei mundane. Dar noi vrem sa vorbim despre Om, in carne si oase, material, nu in mod alegoric sau spiritual.

Exista oameni transparenti, dar acestia sunt greu de observat, de catre noi, umile fapturi slute, orbi la vederea ingerilor, minunilor si celorlalte creaturi cu aura de mitologie.
Dincolo de adorabilele noastre masti, exista undeva in adancul nostru, acel Eu launtric, dosit insa, ascuns privirilor celorlalti, insasi noi, cazuti prada iluziilor, nu ne mai recunoastem propiul chip. Copiii sunt fiinte transparente, curate, luminoase, pina cand nu vor fi apucat sa se contamineze, de la noi cei „maturi”, cu virusul opacitatii.

Nu va speriati, si eu sunt aidoma voua, am dat fericirea jocului si bucuria sinceritatii, pentru a culege in schimb, roadele nimicniciei acestei lumi in stare de putrefactie.
Poate doar mai lucid, un semn ca mai exista o speranta, putem redeveni copii, deci oameni transparenti.

La naiba cu regulile, scrise sau nescrise, ale societatii bolnave in care ne taram, lepadati-va mastile, si veti descoperi lumina din launtrul vostru. Nu suntem ingeri, nici zei, suntem oameni, sortiti greselilor si slabiciunilor, dar trebuie sa invatam un singur lucru, marunt dar esential, nu va ascundeti eul, nu va cufundati in caldura dogoratoare a prefacatoriei, este o liniste grotesca si falsa. Lasati sa razbata lumina din cugetul vostru, alungati intunericul, si savurati clipa reintoarcerii la gingasia si simplitatea unui sufelt de copil.

Am intalnit oameni trasnparenti, poate nici nu sunt atat de rari, precum am crezut, doar vederea noastra alterata de boala din noi, este cea care ne impiedica sa-i vedem. Priviti asadar mai bine in jurul vostru, incercati macar pentru o clipa, sa deslusiti dincolo de chipurile anonime, intr-un simplu zambet ce ascunde in el intreaga minune a fiintei, transparenta pe care o cautati.

Nu e asa ca a fost incredibil de simplu ?. Am descoperit ca un simplu zambet, o vorba buna, sunt semne ale trasparentei, idiomuri ale eternitatii, franturi de eternitate altoite peste negura sufletelor chircite de neputinta.

Neputinta de a recunoaste goana noastra dupa iluzii, in loc sa traversam tacuti si molcomi destinul harazit fiecarei minuni a demiurgului; vietile noastre sunt aidoma unor castele de nisip, furtuna transparentei va lasa in urma adevarate ruine, insa dincolo de plaja dezrobirii noastre ne asteapta o lume noua, o lume asemeni basmelor copilariei noastre, in care totul este posibil si visele devin realitate.

Asadar, Omul trasnparent il veti recunoaste simplu, este acel om care nu se lasa ghidat de normele societatii, nu-l intereseaza capriciile vremilor, pentru ca el stie cum sa-si conduca corabia vietii peste valurile inspumate ale devenirii.

Omul trasnparent pot fi eu, tu sau oricare dintre noi, singura conditie necesara, dar nu si suficienta, este sa dorim acest lucru. Totul porneste de la vointa, sta in puterea noastra sa devenim ceea ce vroim sa fim, restul depinde de rabdarea, credinta si visele noastre.

Autor: Dumneavoastră vă place să priviti înăuntru, asa-i?

Priviţi în mine, nu vă fie teamă,
Mă pun la dispoziţia cui vrea,
Sunt un tablou cu sufletul în ramă,
Iar sticla goală e natura mea.
Priviţi în mine, câtă transparenţă!
Chiar labirint de sticlă mă declar,
Şi nu ciobesc un gând de complezenţă,
N-am să sclipesc sub lupă în zadar…
Priviţi în mine, spuneţi de vă place
Când sunt tablou sau uneori vitrină,
Când crăpăturile nu îmi dau pace
Şi-mi caută, prin spargere, pricină…
Priviţi în mine sticla ordinară,
Mai rar cristal pe criza asta rea,
De vreţi să daţi cu-o cârpă, într-o doară,
Vă voi zâmbi prin strălucirea mea.
Priviţi în mine, nu vă cer vreo plată,
Programul e non-stop, concediu n-am,
De vreţi să luaţi cumva şi o bucată
Vă dau pe gratis câte-un colţ de geam…
Priviţi în mine semnul de-ntrebare,
Ce vrea şi ăsta, să îl spargem noi?
Când daţi cu piatra nici nu mă mai doare,
Iar când plecaţi mi-e tare dor de voi…
Priviţi în mine, sunt un geam cu viaţă,
Sunt lacrimile cioburi fără leac,
Dacă m-ar lua la circ, aş fi paiaţă,
Şi m-aş prosti, ca să vă fac pe plac…

Autor: Mai e un loc în primul rând, sau doriți în banca de la geam, rândul al patrulea?

În Ţara de Sticlă, în pofida unor păreri eronate care dau de înţeles că oamenii ar fi casanţi, locuitorii îşi trăiesc transparenţa cu mândrie. Ei văd unul prin altul, în fiecare zi, astfel că nu există secrete murdare, ipocrizia este un substantiv non-grata, iar fericirea luminează trupurile din interior. Veţi spune că probabilitatea ca un suflet să devină transparent poate fi încadrată la categoria utopii moderne, însă eu – ca unul care a fost acolo – declar pe propria răspundere că fiecare locuitor pe care l-am întâlnit în acea călătorie mi-a oferit în dar un glob de cristal. Printr-o tehnologie stăpânită încă din Epoca PreSticlei, oamenii introduc o parte a sufletelor lor în acele globuri, iar acestea – atunci când interacţionează cu energii pozitive depline – oferă privirii surprinse ceea ce eu am încercat să numesc Simfonia Sufletelor… În Ţara de Sticlă, omul transparent nu este sursă de batjocură. El îşi pune sufletul la dispoziţia oricărui musafir şi este cel mai bucuros atunci când, la despărţire, începe să vadă, câte puţin, în interiorul celor care pleacă…

Autor: ?

… Na, ca m-au convins ! de, fete..ce stim noi… fundite, fustite si …zaharicale Pai spune asa ,draga, atunci e simplu! Cofeturi si zaharicale felurite au tronat din vremea ocupatiei otomane pe malurile Dambovitei si tare-s gustoase, mai ales cand verile se intind levantin, ca un serbet de trandafiri sau cand iarna te tine la gura sobei ! Si mai e ceva, chestia asta are chichita sa, caci dincolo de desfatare, desertul are la romani functie sociala . La o prajitura si-o cafea s-au cucerit inimi, s-au schimbat testamente, s-au facut legi, s-au pus la cale casatorii. Pana si in romane sau in piesele de teatru, cele mai interesante lucruri( punctele culminante , adica) se petrec atunci cand se aduc deserturile si caffeaua . Asociate neintimplator , dulcegaria si cafeaua sunt boli boieresti, incurabile , transmisibile prin gust si care se manifesta prin dependenta fata de savoare.

Dar sa lasam vorbaria, dragilor, ca nu de asta ne-am intalnit !!! V-am pregatit (acum in toiul iernii ) >>> Fondue de fructe>>>>,ceva decadent care ne v-a duce cu gandul …la o plaja sau…!!! Cum sa va spun eu mai bine… ..sau pe un camp de lupta:) E ca si cum ai merge pe urmele lui Napoleon si, pe campul de batalie , iti este adus un platou cu fructe proaspete pe care , cu ajutorul unei tepuse ucigase , il vei sacrifica in chocolate topita amestecata cu pulbere de nuca . Incepi sa intelegi lipsa de prudenta a imparatului si capitulezi in fata combinatiei rafinata de foarte dulce si amarui , de fructe reci si chocolate fierbinte cu arome de vanillie .

In timp ce ma gandesc ce sa tavalesc mai intai in chocolate , o felie de grapefruit or o capsuna…ma trazneste revelatia . Prin cap , desigur . Acum inteleg : pofticioasa si geloasa pe zei , cu ambrozia lor cu tot… omul a creat desertul…

Cred ca asta a fost intr-o dupa-amiaza de iarna , cand nu-l mai stapanea foamea , ci altceva trebuia potolit …gustul , dorinta de placere !!