Autor: veți afla cine după jurizare 😉
M-am reconstruit din cioburi,
Bucată cu bucată,
Vitraliu de sentimente,
Puzzle al contradicţiilor interioare
Şi suflet transparent prin care au putut privi
Nelipsiţii curioşi…
Peticirea constantă nu a atras după sine
Oboseala meşterului sticlar,
Astfel încât, dacă las în urma mea
Frânturi tăioase,
Găsesc timpul necesar pentru a mă apleca
Asupra bancului de lucru numit „eu”
Şi o iau de la capăt cu pasiune sporită.
Sticla din compoziţia mea nu valorează o avere,
Poate fi şi de lampă dacă e nevoie.
Mă şterg din când în când,
Ca să-mi văd mai bine interiorul,
Dau lustru nou frământărilor vechi,
Am uneori intenţia de a intra într-un cuptor,
Spre topire rapidă
Şi îmi imaginez că aş putea deveni
Chiar cristal în urma unei paradoxale reîncarnări
A sticlei personale…
Fiind alcătuit din cioburi, precum spuneam,
Trăiesc fiecare zi prin clinchet.
În nopţile prea lungi devin pahar cu picior
Şi beau gânduri seci, cu dor de beţie cruntă,
Sperând să cad şi să mă sparg
Spre a mă plăsmui la loc, cu răbdare,
Ciob lângă ciob…
Călin Hera. PA-uri şi mirări 